Germania: Candidat local al AfD, rănit într-un atac cu cuțitul
Atacul are loc la doar câteva zile după ce un polițist a fost ucis într-un atac asemănător.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 05 Iunie 2024, 14:32 • Actualizat: 05 Iunie 2024, 23:16
Un candidat local al partidului german de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit, miercuri, într-un atac cu cuțitul, în orașul Mannheim, la doar câteva zile după ce un polițist a fost ucis într-un atac asemănător.
Heinrich Koch, membru al AfD, a fost atacat cu un cuțit după ce s-a confruntat cu suspectul care rupea afișe electorale în apropierea unei piețe din oraș, a precizat partidul.
Atacatorul, dus la un spital de psihiatrie
Poliția a declarat că suspectul, în vârstă de 25 de ani, a fost reținut și dus la un spital de psihiatrie pentru că prezenta semne clare de boală mintală.
Atacul are loc la doar câteva zile după ce un polițist a fost ucis într-un atac asemănător, în timpul unei demonstrații anti-islamice.
Koch a avut nevoie de copci la cap și avea o tăietură în stomac, dar rănile nu i-au pus viața în pericol, a precizat partidul. Alice Weidel, copreședintele AfD, a declarat pentru Reuters că atacul a fost un „act șocant care te lasă uimit”.
Citește și: Un tânăr de 16 ani a atacat cu cuțitul o persoană din Sâniob













