GERMANIA: O maşină a intrat cu viteză în mulțimea prezentă la un târg de Crăciun | VIDEO
Numărul victimelor este, pentru moment, necunoscut.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 20 Decembrie 2024, 22:01 • Actualizat: 21 Decembrie 2024, 00:15
O maşină a intrat cu viteză în mulțimea prezentă, vineri seară, la un târg de Crăciun din oraşul german Magdeburg.
Numărul victimelor este, pentru moment, necunoscut.
Potrivit unor surse locale, cel puțin 2 persoane au murit, între care un copil.
Alte câteva zeci de persoane au fost rănite, notează BBC. Unele dintre acestea sunt în stare gravă.
Spitalele din Magdeburg sunt pregătite să preia afluxul de răniți.
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional
🇩🇪🙏 Terrorist attack in Germany: car drives into crowd at Christmas market in Magdeburg - 11 people killed, 60 injured for now… pic.twitter.com/4mchpXKQUk
— MAKS 24 🇺🇦👀 (@Maks_NAFO_FELLA) December 20, 2024
Matthias Schuppe, purtătorul de cuvânt al landului Saxonia-Anhalt, a declarat că a fost "probabil un atac", relatează DPA.
Purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Michael Reif, l-a descris, de asemenea, drept un "atac asupra târgului de Crăciun".
Poliţia l-a arestat pe şofer la fața locului, potrivit Agerpres.
Situat în apropierea primăriei orașului, târgul de Crăciun a fost împânzit de mașini de poliție și ambulanțe.
Cancelarul german Olaf Scholz a transmis că „informațiile din Magdeburg ne fac să ne temem de ce e mai rău”.
„Gândurile mele se îndreaptă către victime și către cei dragi lor. Suntem alături de ei și de toți locuitorii din Magdeburg. Mulțumirile mele se îndreaptă către toate echipele de intervenție în aceste ore dificile”, a precizat șeful executivului de la Berlin.
Recent, ministrul de Interne, Nancy Faeser, a făcut recent apel la populaţie să fie vigilentă la târgurile de Crăciun, fără a menţiona vreo ameninţare specifică, aminteşte AFP. La rândul lor, serviciile de informaţii germane au avertizat că târgurile de Crăciun sunt o "ţintă ideologică potrivită pentru persoane motivate de islamism".
Magdeburg este capitala landului Saxonia-Anhalt și are o populație de aproape 240.000 de locuitori.
În urmă cu 8 ani, un camion condus de un solicitant de azil tunisian respins, cu legături islamiste, a intrat într-un târg de Crăciun aglomerat din Berlin, ucigând 12 persoane și rănind alte câteva zeci.
Germania, scena mai multor atacuri sângeroase
Mai multe atentate sau tentative de atentate cu motivaţie islamistă şi implicând cetăţeni străini au şocat ţara în ultimele luni.
La sfârşitul lunii august, un atac cu cuţitul comis de un sirian şi revendicat de Stat Islamic s-a soldat cu trei morţi şi mai mulţi răniţi la o petrecere în Solingen (vest).
În iunie, un alt atac cu cuţitul, atribuit unui afgan la o manifestaţie anti-islamică la Mannheim, s-a soldat cu moartea unui poliţist care intervenise.
În septembrie, un sirian în vârstă de 27 de ani, suspectat de legături cu islamul radical, a fost arestat pentru că plănuia un atac cu macete asupra unor soldaţi germani într-un oraş din Bavaria.













