Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi
Un autocar și un camion s-au ciocnit pe autostrada care leagă orașele Bursa şi Izmir.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 11 Octombrie 2026, 17:13 • Actualizat: 11 Octombrie 2026, 17:23
Cel puţin 11 persoane au murit şi 27 au fost rănite, duminică, într-un grav accident produs în vestul Turciei.
Un autocar și un camion s-au ciocnit pe autostrada care leagă orașele Bursa şi Izmir.
Numeroase echipe de salvare au fost trimise imediat la faţa locului.
"Urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei, în coordonare cu toate instituţiile implicate", a precizat ministrul turc de Interne Mustafa Ciftçi, pe contul său de X.
Fotografiile realizate la fața locului arată autocarul răsturnat peste parapetele de siguranţă.
Cauza accidentului nu este pentru moment cunoscută.













