Grecia a cerut ajutor Uniunii Europene pentru stingerea incendiilor de vegetație
„Am solicitat şase aeronave de stingere a incendiilor”, a declarat postului public de radio purtătorul de cuvânt al brigăzii de pompieri, Vassilis Vathrakogiannis.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 27 Iulie 2025, 11:59 • Actualizat: 27 Iulie 2025, 12:00
Guvernul Greciei a cerut ajutorul Uniunii Europene, prin Mecanismul de Protecţie Civilă, pentru stingerea incendiilor din mai multe zone ale țării.
„Am solicitat şase aeronave de stingere a incendiilor”, a declarat postului public de radio purtătorul de cuvânt al brigăzii de pompieri, Vassilis Vathrakogiannis. El a precizat că două astfel de aeronave urmează să ajungă din Italia, în cursul după-amiezii.
Incendii de vegetație în mai multe regiuni ale Greciei
În contextul secetei prelungite şi al vânturilor puternice, incendiile de vegetaţie au izbucnit în mai multe regiuni din Grecia, potrivit Agerpres.
Sâmbătă, pompierii luptau cu flăcările la nord de Atena, în peninsula Peloponez şi pe insulele Creta - cea mai mare din ţară, Evia - a doua ca mărime, şi Cythera.
Pompierii au comunicat că incendiile din apropierea Atenei au fost stinse, iar situaţia se ameliora şi în alte regiuni, însă pericolul continuă.
Autorităţile elene cercetează cauzele exacte ale incendiilor. Meteorologii afirmă că după o perioadă de secetă chiar şi o singură scânteie poate declanşa un incendiu.
Citește și: Grecia se luptă cu incendii de vegetație și evacuează locuitori din apropierea Atenei













