Grevă de avertisment, în sistemul public de sănătate
Federația Sanitas amenință cu greva generală din 28 iulie.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 20 Iulie 2026, 07:58 • Actualizat: 20 Iulie 2026, 08:01
Federația Sanitas anunță pentru luni, 20 iulie, o grevă de avertisment de două ore în sistemul public de sănătate, în intervalul 9:00 – 11:00. Sindicaliștii protestează față de forma actuală a proiectului noii legi a salarizării, despre care susțin că menține inechități între categoriile profesionale și poate determina scăderi de venituri pentru o parte dintre angajați.
Consiliul Național Sanitas a decis, de asemenea, declanșarea unei greve generale începând cu 28 iulie, în unitățile sanitare din întreaga țară.
Federația precizează că, pe durata acțiunilor de protest, vor fi respectate obligațiile legale privind asigurarea continuității asistenței medicale și a serviciilor esențiale, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de îngrijirile necesare.
Sindicaliștii reclamă lipsa unui dialog real
Reprezentanții Sanitas critică modul în care Guvernul a elaborat și prezentat proiectul legii salarizării pentru sectorul public. Aceștia susțin că organizațiile sindicale nu au fost implicate într-un proces de consultare reală și cer reluarea negocierilor cu partenerii sociali.
Federația afirmă că varianta actuală a proiectului a fost publicată după mai multe luni de solicitări și acțiuni de protest. La începutul lunii iunie, aproximativ 15.000 de membri Sanitas au participat la un miting în Piața Victoriei, iar angajați din sănătate și asistență socială au organizat și o grevă japoneză.
Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, susține că proiectul continuă să genereze diferențe între diversele categorii de personal și că unii salariați ar putea înregistra pierderi de venituri.
Sporurile, măr al discordiei
Una dintre principalele critici se referă la modificarea sistemului de sporuri. Sindicaliștii consideră că acestea reprezintă compensații pentru riscurile profesionale și pentru condițiile speciale de muncă, nu beneficii care pot fi eliminate sau acordate arbitrar.
Potrivit Sanitas, propunerea de acordare a unor sume între trei și cinci lei pe oră pentru activitatea desfășurată în ture de noapte, în weekend sau în zilele de sărbătoare legală este insuficientă.
Federația mai susține că peste 30% dintre angajații sistemului sanitar ar putea să nu mai beneficieze de sporuri, deși condițiile în care își desfășoară activitatea nu se modifică.
Sanitas atrage atenția și asupra situației personalului tehnic, economic și administrativ din unitățile medicale, precum și a angajaților din sistemul de asistență socială.
Sindicaliștii afirmă că economiștii, juriștii, specialiștii IT, personalul tehnic și de suport au un rol esențial în funcționarea spitalelor și a serviciilor sociale, dar continuă să fie remunerați la un nivel pe care îl consideră insuficient.
Federația subliniază că protestul vizează politicile salariale ale Guvernului și nu este îndreptat împotriva pacienților.
Proiectul legii, publicat de Ministerul Muncii
Forma actualizată a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost publicată vineri pe site-ul Ministerului Muncii.
Documentul prevede că, de la intrarea în vigoare a legii, drepturile salariale vor fi exclusiv cele stabilite prin actul normativ. Salariile aflate în plată nu vor putea depăși nivelurile prevăzute de noua lege.
Proiectul mai stabilește că prin contractele colective, acordurile colective sau contractele individuale de muncă nu vor putea fi negociate drepturi salariale suplimentare care depășesc sau contravin prevederilor legale.
Sanitas anunță că va continua acțiunile de protest până la reluarea dialogului cu Guvernul și prezentarea unui proiect despre care susține că trebuie să respecte principiile echității, transparenței și recunoașterii muncii tuturor angajaților din sănătate și asistență socială.













