Sursa ta de încredere

Hamas va elibera alți 3 ostatici israelieni

La rândul său, statul evreu va elibera 369 de palestinieni din închisorile sale.

Foto: REUTERS | Hatem Khaled

Articol de Rareș Vlad, Publicat: 15 Februarie 2025, 09:16  • Actualizat: 19 Februarie 2025, 13:35

Alți 3 ostatici israelieni, capturați de teroriștii Hamas pe 7 octombrie 2023, vor fi eliberați sâmbătă în cadrul acordului de armistițiu în Fâșia Gaza.

La rândul său, statul evreu va elibera 369 de palestinieni din închisorile sale.

16 israelieni și cinci cetățeni thailandezi au fost puși în libertate de Hamas de când a intrat în vigoare încetarea focului, care prevede că într-o primă fază ar fi eliberați 33 de israelieni.

Alte câteva zeci, dintre care jumătate nu mai sunt în viață, ar urma fie predați Israelului într-o a doua fază a acordului de încetare a focului, însă negocierile cu privire la acesta nici nu au început și nici nu se știe dacă acestea vor avea succes.

Canalul public al televiziunii israeliene consideră că balanța înclină în această privință mai degrabă spre un răspuns negativ și își motivează opinia printr-o sinteză a declarațiilor unor politicieni israeliani de rang înalt, din care se poate deduce că Israelul nu crede că Hamsul ar accepta să depună armele, pe fundalul încetării războiului.

Cu toate acestea, mai relatează postul public al televiziunii israeliene, negocierile pentru trecerea la cea de-a doua etapă vor începe în curând, sub presiunea țărilor mediatoare, dar se vor împotmoli rapid dintr-un motiv sau altul, notează Radio România Actualități.

Etichete : hamas israel ostatici gaza
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina