Sursa ta de încredere

HARGHITA: Mii de pelerini catolici, în drum spre Şumuleu Ciuc pentru procesiunea de Rusalii

Unii dintre ei au pornit la drum de câteva săptămâni şi au parcurs peste o mie de kilometri, pe Via Mariae, un drum spiritual care începe în Mariazell, Austria, şi trasează o cruce pe harta Europei Centrale, având ca finalitate marea procesiune de Rusaliile Catolice din Harghita.

HARGHITA: Mii de pelerini catolici, în drum spre Şumuleu Ciuc pentru procesiunea de Rusalii

Articol de Mihai Gabriel Bogdan, Publicat: 07 Iunie 2025, 08:15  • Actualizat: 12 Iunie 2025, 12:42

Mii de pelerini catolici se îndreaptă, sâmbătă dimineaţă, spre Şumuleu Ciuc, acolo unde va avea loc procesiunea de Rusalii, cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.

Potrivit Radio România Actualități, unii dintre ei au pornit la drum de câteva săptămâni şi au parcurs peste o mie de kilometri, pe Via Mariae, un drum spiritual care începe în Mariazell, Austria, şi trasează o cruce pe harta Europei Centrale, având ca finalitate marea procesiune de Rusaliile Catolice din Harghita.

De asemenea, tot pe jos vin şi numeroşi pelerini din judeţul Harghita, care spun că îi călăuzeşte Sfântul Duh, iar Fecioara Maria le dă putere.

Cei mai mulţi afirmă că se roagă pentru linişte, sănătate, înţelegere şi pace.

Chiar dacă drumul este dificil, pelerinii mărturisesc că, în acest fel, reuşesc să se concentreze pe propriile probleme şi trăiri şi să îşi găsească liniştea sufletească.

De la Joseni, în cursul zilei de joi, au pornit pe jos zeci de pelerini, iar de la Odorheiu Secuiesc au plecat, vineri, tot pe jos, câteva sute de persoane, care pe tot parcursul drumului s-au rugat şi au cântat imnuri religioase.

La fel ca şi în anii trecuţi, o parte dintre pelerinii din Ungaria vin cu trenuri turistice, puse în circulaţie special cu această ocazie de căile ferate maghiare, iar mulţi aleg să ajungă în zonă cu autoturisme sau autocare.

La Şumuleu Ciuc vin şi pelerini călare, cu căruţe sau folosind bicicletele.

De la primele ore ale dimineţii, pe străzile din Miercurea-Ciuc pot fi văzute persoane care se îndreaptă spre locul evenimentului, mai aglomerate fiind căile de acces din apropierea zonei Şumuleu Ciuc.

O parte dintre credincioşi respectă tradiţia de secole şi se opresc mai întâi la catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, pentru a se ruga, după care merg pe Dealul Şumuleu, la altarul în aer liber de unde se va oficia liturghia.

Cei mai mulţi dintre pelerini aleg rutele obişnuite, dar există persoane care folosesc un drum abrupt, denumit ‘Drumul Crucii’, care porneşte din apropierea bisericii franciscane şi pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile unde Isus s-a oprit pe Golgota.

Încă de vineri seara, traficul pe mai multe străzi din Miercurea-Ciuc a fost interzis, pentru ca pelerinii să nu fie deranjaţi în drumul lor către Dealul Şumuleu.

La fel ca în fiecare an, pentru bună desfăşurare a marelui eveniment religios au fost mobilizaţi dute de jandarmi, poliţişti şi pompieri, la faţa locului fiind prezente şi zeci de echipaje de ambulanţă, dar şi salvamontişti şi voluntari de Cruce Roşie.

În zonă sunt amplasate mai multe puncte de acordare a asistenţei medicale de urgenţă celor care au probleme de sănătate, iar pelerinii sunt rugaţi să fie atenţi la cei de lângă ei şi să alerteze echipajele de intervenţie, dacă cineva are nevoie de ajutor.

În acest an, cu ocazia pelerinajului, se va desfăşura şi o campanie de strângere de fonduri pentru familiile grav afectate de inundaţiile din judeţul Covasna, coordonată de Asociaţia Caritas.

Pe durata evenimentului vor fi amplasate puncte de strângere de donaţii în mai multe locuri şi vor fi afişate şi postere cu coduri QR, pentru donaţii online.

Potrivit programului făcut public de organizatori, procesiunea către altarul în aer liber, situat în şaua dintre Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic, va porni la 10:30 din faţa bisericii franciscane, fiind condusă de un sobor de preoţi, care vor purta, împreună cu mai mulţi tineri merituoşi, Laborumul, steagul sfânt al Şumuleului.

Liturghia de Rusalii va începe la ora 12:30 şi va fi oficiată de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gergely Istvan, singurul invitat al evenimentului fiind călugărul camilian Alfréd György, originar din comuna Sândominic, judeţul Harghita, care va rosti predica.

În acest an şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele Ungariei, Tamás Sulyok, în mod tradiţional la eveniment urmând să ia parte şi oficiali ai Guvernului de la Budapesta, toţi în calitate de pelerini.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o tradiţie de peste 450 de ani şi are legătură cu un eveniment istoric din anul 1576, când principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin.

Oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni de la Şumuleu Ciuc au reuşit să se opună şi să-şi păstreze credinţa strămoşească.

De atunci, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj, se roagă la statuia Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc şi participă la slujba în aer liber care se oficiază de la un altar situat în şaua dintre Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic.

La pelerinaj participă, însă, şi persoane de alte confesiuni şi naţionalităţi, care spun că vin la Şumuleu Ciuc pentru a asista la un eveniment impresionant.

Citește și: Moșii de vară, în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor

Todd Blanche, confirmat la limită în funcția de procuror general al SUA
Actualitate 08 August 2026, 14:18

Todd Blanche, confirmat la limită în funcția de procuror general al SUA

Votul a încheiat una dintre cele mai disputate confruntări privind componența cabinetului din cel de-al doilea mandat al lui...

Todd Blanche, confirmat la limită în funcția de procuror general al SUA
Bulgaria susține că o dronă a pătruns în spațiul său aerian, venind dinspre România: MApN nu a detectat vreun vehicul pe cer
Actualitate 08 August 2026, 13:39

Bulgaria susține că o dronă a pătruns în spațiul său aerian, venind dinspre România: MApN nu a detectat vreun vehicul pe cer

Drona a explodat într-un lan de floarea-soarelui, fără să producă victime.

Bulgaria susține că o dronă a pătruns în spațiul său aerian, venind dinspre România: MApN nu a detectat vreun vehicul pe cer
România, împărțită între coduri de caniculă și vijelii
Actualitate 08 August 2026, 13:06

România, împărțită între coduri de caniculă și vijelii

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade. Instabilitate atmosferică va fi jumătatea vestică a Munteniei,...

România, împărțită între coduri de caniculă și vijelii
ITALIA: Aterizările pe aeroportul din Catania, suspendate din cauza erupției Vulcanului Etna
Actualitate 08 August 2026, 13:00

ITALIA: Aterizările pe aeroportul din Catania, suspendate din cauza erupției Vulcanului Etna

Pentru moment, decolările nu au fost afectate.

ITALIA: Aterizările pe aeroportul din Catania, suspendate din cauza erupției Vulcanului Etna
Poliția Română: Aproape 28.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni ale anului
Actualitate 08 August 2026, 12:45

Poliția Română: Aproape 28.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni ale anului

Peste 15.000 dintre cazurile înregistrate au fost de "lovire sau alte violenţe", majoritatea în mediul rural.

Poliția Română: Aproape 28.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni ale anului
MAE: Atenţionare de călătorie pentru Spania, din cauza riscului de incendii în Comunitatea autonomă Valencia
Actualitate 08 August 2026, 12:31

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Spania, din cauza riscului de incendii în Comunitatea autonomă Valencia

Sunt înregistrate incendii de vegetaţie în localităţile Sierra Engarceran, Culla şi Tirig.

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Spania, din cauza riscului de incendii în Comunitatea autonomă Valencia
Amenzi date la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după un control al DSU
Actualitate 08 August 2026, 10:33

Amenzi date la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după un control al DSU

Verificările au fost făcute după apariția în spațiul public a unor imagini în care un echipaj a oprit pentru cumpărături în...

Amenzi date la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după un control al DSU
GRECIA: Nou incendiu de vegetație, izbucnit pe insula Creta
Actualitate 08 August 2026, 10:17

GRECIA: Nou incendiu de vegetație, izbucnit pe insula Creta

Flăcările au cuprins zone împădurite și terenuri agricole din apropierea satului Achladia, în regiunea Siteia.

GRECIA: Nou incendiu de vegetație, izbucnit pe insula Creta

Radio România Actualitați

Campionatele Europene de înot: Léon Marchand renunţă la probele de 200 şi 400 m mixt

Campionatele Europene de înot: Léon Marchand renunţă la probele de 200 şi 400 m mixt

Campionatele Europene de înot: Léon Marchand renunţă la probele de 200 şi 400 m mixt
Semieşec la debut Dennis Man şi PSV

Semieşec la debut Dennis Man şi PSV

Semieşec la debut Dennis Man şi PSV
Superliga: Dinamo a făcut spectacol cu FC Voluntari

Superliga: Dinamo a făcut spectacol cu FC Voluntari

Superliga: Dinamo a făcut spectacol cu FC Voluntari
Superliga: Farul Constanța - Csikszereda 3-2

Superliga: Farul Constanța - Csikszereda 3-2

Superliga: Farul Constanța - Csikszereda 3-2