IGPR: 13 jandarmi au fost răniţi în timpul manifestației violente de la BEC
„Până la acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, nouă jandarmi, respectiv patru în calitate de martori”, a declarat, luni, 10 martie, purtătorul de cuvânt al IGPR, Octavian Dan, la sediul Poliţiei Capitalei.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 10 Martie 2025, 12:10 • Actualizat: 10 Martie 2025, 12:10
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Octavian Dan, a transmis că 13 jandarmi au fost răniți în timpul manifestației violente ce a avut loc duminică seară, 9 martie, în fața sediului Biroului Electoral Central (BEC), unde a fost anunţată invalidarea candidaturii la prezidenţiale a lui Călin Georgescu.
„Până la acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, nouă jandarmi, respectiv patru în calitate de martori.
Menţionez faptul că au fost identificaţi alţi patru jandarmi, victime ale agresiunilor, care, în prezent, sunt internaţi în unităţi spitaliceşti, urmând a fi audiaţi”, a declarat, luni, 10 martie, purtătorul de cuvânt al IGPR, Octavian Dan, la sediul Poliţiei Capitalei.
De asemenea, şapte protestatari care au fost extraşi din mulţime au fost duşi la secţie pentru a fi audiaţi, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al IGPR a adăugat că a fost făcută cercetarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei, fiind identificate distrugeri ale vitrinelor unor societăţi comerciale, distrugeri ale mobilierului stradal, a pavajului pietonal, precum şi vandalizarea unei autoutilitare aparţinând unei televiziuni.
Citește și: Motivarea BEC: Respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, în baza deciziei CCR de anulare a alegerilor













