Ilie Bolojan, despre funcția de prim-ministru: Preşedintele ales va face o propunere
„Pentru a fi un premier eficient, ai nevoie de o majoritate parlamentară, de autoritate, de parteneri, nu este vorba dacă îţi doreşti sau nu şi niciun premier nu va putea fi performant dacă nu va avea cei mai buni miniştri şi echipe de profesionişti în jurul său”, a spus Ilie Bolojan.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 21 Mai 2025, 16:42 • Actualizat: 21 Mai 2025, 16:54
- Articolul a fost actualizat cu detalii suplimentare.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a evitat, miercuri, 21 mai, să răspundă direct întrebării jurnaliștilor referitoare la posibilitatea de a accepta funcția de prim-ministru, spunând că președintele ales Nicușor Dan urmează să facă o propunere în acest sens.
„În perioada următoare, noul preşedinte, domnul Nicuşor Dan, căruia îi doresc mult succes în noua funcţie, (...) va avea consultări cu partidele politice şi în urma acestor consultări se va face o propunere, probabil că va dura câteva zile”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.
De asemenea, întrebat dacă își dorește să fie prim-ministrul României, actualul președinte interimar a răspuns astfel:
„Pentru a fi un premier eficient, ai nevoie de o majoritate parlamentară, de autoritate, de parteneri, nu este vorba dacă îţi doreşti sau nu şi niciun premier nu va putea fi performant dacă nu va avea cei mai buni miniştri şi echipe de profesionişti în jurul său”.
Ilie Bolojan: Este bine să avem un guvern cu o majoritate stabilă
Totodată, Preşedintele interimar a declarat, miercuri, că este bine ca România să aibă un Guvern cu o majoritate stabilă, dar că nu îşi doreşte ca acesta să fie unul minoritar.
„Pentru situaţia dificilă în care se găseşte ţara noastră, este bine să avem un guvern cu o majoritate stabilă, pentru că asta înseamnă avantaje pentru ţară”, a spus Ilie Bolojan, precizând că speră să nu se ajungă „la situaţia unui Guvern minoritar”.
Citește și: Ilie Bolojan: Alegerile prezidențiale s-au desfășurat în bune condiţii













