Incendiile de vegetație continuă în sudul Europei. Franța a cerut ajutorul UE, iar Spania a declarat stare de urgență
Anul 2026 este, până în prezent, al doilea cel mai grav din ultimele două decenii în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa afectată de incendii.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 24 Iulie 2026, 09:49 • Actualizat: 24 Iulie 2026, 09:50
Incendiile de vegetaţie continuă în sudul Europei, în special în Franţa, care va beneficia de noi ajutoare europene, şi în Spania, unde autorităţile au declarat stare de urgenţă, în regiunea Madrid.
Anul 2026 este, până în prezent, al doilea cel mai grav din ultimele două decenii în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa afectată de incendii, conform unei analize AFP bazate pe datele Sistemului european de informaţii privind incendiile forestiere (EFFIS).
Însă, pentru Franța este cel mai sever an înregistrat, iar pentru Spania şi Italia unul dintre cele mai grave, potrivit Agerpres.
În contextul incendiilor care afectează sud-vestul şi sud-estul Franţei, președintele francez Emmanuel Macron a cerut activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, care permite mobilizarea rapidă de echipamente şi echipe de intervenţie din alte state membre.
Emmanuel Macron a anunţat că Franţa va primi în scurt timp două aeronave Canadair din Croaţia, două avioane Air Tractor din Portugalia şi două elicoptere grele Black Hawk din Cehia şi Slovacia. El a avertizat că situaţia rămâne „extrem de tensionată”, mai ales în departamentul Gironde.
În pădurea Landes de Gascogne, incendiul izbucnit miercuri a mistuit aproximativ 4.800 de hectare şi a determinat evacuarea a peste 20.000 de persoane din apropierea bazinului Arcachon, o importantă zonă turistică de pe coasta Atlanticului, afectată şi de incendiile majore din vara anului 2022.
Autorităţile au dispus evacuarea primelor localităţi de pe peninsula Cap-Ferret, una dintre cele mai frecventate destinaţii turistice din regiune.
În departamentul Landes, un alt incendiu a devastat peste 1.000 de hectare în apropiere de Biscarrosse, unde aproximativ 9.000 de persoane au fost evacuate. Colonelul Romain Moutard, adjunct al serviciului departamental de pompieri, a descris situaţia drept 'apocaliptică', din cauza extinderii rapide a flăcărilor.
În sud-estul Franţei, în departamentul Var, incendiul rămâne activ în apropierea localităţilor Correns şi Montfort-sur-Argens. Alimentat de vântul puternic Mistral şi de umiditatea foarte scăzută, focul a distrus aproximativ 2.700 de hectare şi a afectat circa 50 de locuinţe, dintre care 25 au fost complet distruse.
Mai multe incendii de vegetație în Spania
În Spania, mai multe incendii de vegetaţie afectează regiunea Madrid, iar peste 10.000 de persoane au fost evacuate în ultimele zile.
Guvernul de la Madrid a decretat stare de urgenţă naţională pentru regiunea Madrid şi provincia învecinată Avila, pentru a facilita mobilizarea de resurse suplimentare. De la începutul anului, în Spania au ars aproape 125.000 de hectare de teren, potrivit Agerpres.
De asemenea, în sudul Italiei, zeci de incendii de pădure şi vegetaţie, alimentate de vântul cald, continuă să ardă, în special în Sicilia.
Specialiştii au avertizat că vegetaţia şi solurile, afectate de luni întregi de secetă şi de valurile excepţionale de căldură, favorizează propagarea rapidă a incendiilor.
Un studiu publicat joi de grupul World Weather Attribution arată că schimbările climatice provocate de activităţile umane au agravat actuala secetă şi au crescut riscul producerii unor incendii de amploare.
Citește și: Franţa cere ajutor european din cauza incendiilor forestiere | VIDEO













