33 de întrebări care vor fi adresate unui număr de peste un miliard de indieni, în contextul în care țara a lansat miercuri cel mai mare recensământ din lume, prima numărătoare a populației după mai mult de 15 ani.

Exercițiul, desfășurat în două etape și prezentat drept cel mai ambițios de acest fel din lume, va mobiliza peste 3 milioane de oficiali, care vor petrece un an pentru a înregistra fiecare persoană din India.

Cel de-al 16-lea recensământ al Indiei - al optulea de la obținerea independenței, în 1947 - va include și date despre caste și este considerat esențial pentru elaborarea politicilor publice, distribuirea beneficiilor sociale și reprezentarea politică în cea mai populată țară din lume.

Cu peste 1,4 miliarde de locuitori, India a depășit China în 2023, potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.

Totuși, scăderea fertilității și o vârstă medie de 28 de ani fac ca India să rămână una dintre cele mai tinere țări ale lumii, cu aproape 70% din populație aflată la vârsta activă de muncă.

BBC amintește că ultimul recensământ a avut loc în 2011, iar runda programată pentru 2021 a fost amânată din cauza pandemiei și ulterior împinsă mai departe din motive administrative și electorale - pentru prima dată când exercițiul decenal nu a fost realizat la timp.

Un recensământ desfășurat pe întreg teritoriul țării

Operațiunea va acoperi 36 de state și teritorii administrate federal, peste 7.000 de subdiviziuni administrative, mai mult de 9.700 de orașe și aproape 640.000 de sate, iar munca de teren va fi realizată de recenzori și supervizori - de regulă profesori, funcționari publici și oficiali locali.

Pentru prima dată, recensământul va fi realizat și în format digital, recenzorii urmând să utilizeze aplicații mobile pentru a colecta și încărca datele.

Autoritățile au introdus și posibilitatea de autorecenzare, permițând locuitorilor să completeze datele online prin intermediul unui portal disponibil în 16 limbi, care generează un ID unic pentru verificarea ulterioară de către recenzori.

Vor exista două etape de vizite fizice din ușă în ușă.

Prima etapă va colecta informații despre condițiile locuinței, facilități și bunurile gospodăriei.

A doua etapă - numărarea populației propriu-zise - este programată pentru februarie 2027 și va include date detaliate despre demografie, educație, migrație și fertilitate.

Aceasta va include și recenzarea castelor, un subiect sensibil din punct de vedere politic și dezbătut intens de-a lungul timpului.

Implementarea inițială va începe în anumite regiuni, printre care Insulele Andaman și Nicobar, Delhi, Goa, Karnataka, Mizoram și Odisha.

În aceste zone, autorecenzarea va avea loc între 1 și 15 aprilie, urmată de recensământul locuințelor și gospodăriilor între 16 aprilie și 15 mai.

Cum a evoluat recensământul indian

De la originile sale, ca simplă numărătoare în perioada colonială, chestionarul recensământului din India și-a extins constant aria de interes, reflectând schimbarea priorităților statului.

Prima încercare, din 1872, includea doar 17 întrebări și era, în esență, un registru al gospodăriilor - înregistrând cine locuiește unde, alături de informații de bază precum vârsta, religia, casta și ocupația.

Până în 1881, când a fost organizat primul recensământ sincronizat la nivel național, modelul se stabilizase în jurul unor elemente precum identitatea (nume, sex, stare civilă), indicatorii sociali (castă, religie, limbă) și categorii rudimentare privind educația și dizabilitatea.

În deceniile următoare, întrebările despre limbă, alfabetizare și ocupație au fost rafinate, fiind adăugate informații despre munca secundară și dependența economică.

Cunoașterea limbii engleze - o preocupare specifică perioadei coloniale - era una dintre cele 16 întrebări ale recensământului din 1901.

O schimbare de abordare a apărut în 1941, când chestionarul cu 22 de întrebări a trecut de la simpla întrebare „cine ești?” la și „cum trăiești?”.

Au fost introduse astfel teme precum fertilitatea, statutul ocupațional, dependența economică, migrația și căutarea unui loc de muncă, semnalând o atenție tot mai mare acordată comportamentului economic.

După independență, această extindere a continuat: recensămintele din 1951 și 1961 au inclus informații despre naționalitate, strămutare (în contextul Partajului Indiei), proprietatea funciară și categorii mai detaliate de muncă.

O imagine tot mai complexă a societății indiene

Din anii 1970 încoace, recensământul a căpătat o perspectivă tot mai accentuat socio-economică.

Istoricul migrației, durata rezidenței, modelele de fertilitate și clasificări detaliate ale ocupării au devenit elemente standard.

În ultimele decenii, mai ales în 2001 și 2011, recensământul a urmărit și transformările economiei moderne: modelele de navetă, diferențele dintre munca principală și munca ocazională, participarea la educație și date din ce în ce mai detaliate despre dizabilitate și fertilitate.

Această perspectivă în continuă extindere se reflectă acum și în modul în care sunt definite gospodăriile. În noul recensământ, de exemplu, un cuplu aflat într-o relație de tip live-in poate fi înregistrat drept „căsătorit” dacă cei doi consideră că relația lor este „o uniune stabilă”, ceea ce semnalează o schimbare discretă spre recunoașterea unor noi realități sociale.

Îngrijorări despre utilizarea datelor

Pe măsură ce aria de colectare a datelor s-a extins, au crescut și îngrijorările legate de modul în care aceste informații ar putea fi folosite.

Unii analiști spun că eforturile recente de construire a unor baze de date - inclusiv Registrul Național al Populației (NPR) - și revizuirile intense ale listelor electorale au amplificat anxietatea publică în jurul operațiunilor oficiale de numărare, fiind adesea asociate cu întrebări despre cetățenie și incluziune.

„Deși recensământul nu are nicio legătură cu cetățenia, acest lucru poate crea anxietate, determinând unele familii să raporteze în exces sau să includă membri migranți absenți, pentru a evita orice percepută excludere”, spune KS James, demograf indian la Universitatea Princeton.

India face politici publice fără o imagine actualizată a populației

Dincolo de aceste preocupări, există și o problemă mai profundă: India a elaborat politici publice ani la rând fără o bază actualizată privind populația.

În absența unui nou recensământ, autoritățile s-au bazat pe anchete prin sondaj, de la cheltuielile de consum până la date despre forța de muncă, în timp ce Statistica a încercat să le mențină cât mai reprezentative.

Pentru economiști precum Ashwini Deshpande, de la Universitatea Ashoka, recensământul este esențial pentru actualizarea hărții de bază a Indiei însăși - ce înseamnă rural, urban sau, tot mai des, periurban.

Multe dintre aceste clasificări se bazează încă pe date din 2011, deși numeroase zone s-au transformat radical între timp, estompând granițele care stau la baza politicilor publice.

„Acest lucru are consecințe reale pentru vastul sistem de protecție socială și de cheltuieli publice al Indiei”, spune Deshpande.

Dacă eligibilitatea pentru diverse programe se bazează pe date eronate sau depășite, numărul beneficiarilor poate fi estimat greșit, ceea ce afectează distribuirea ajutoarelor. De exemplu, programe precum schema națională de garantare a locurilor de muncă în mediul rural depind de o înțelegere corectă a zonelor care mai sunt considerate „rurale” - categorie care s-ar fi putut modifica semnificativ în ultimii 15 ani.

În lipsa unor date actuale, milioane de migranți urbani, adesea angajați în sectorul informal și locuind în condiții precare, rămân slab reprezentați în proiectarea politicilor publice - o vulnerabilitate evidențiată clar în timpul pandemiei.

„Acest recensământ este crucial - este fotografia definitorie a Indiei, surprinzând totul, de la caste și religie până la locuri de muncă, educație și facilități, și oferind cea mai completă imagine despre cum trăiește populația”, concluzionează Deshpande.