Hidratant, luxuriant și reparator, uleiul de argan este prețuit în întreaga lume ca un miracol cosmetic.

În Marocul de origine, acesta este o sursă de viață pentru femeile din mediul rural și produsul unei păduri care cedează lent sub povara cererii în creștere, notează Euronews.

Pentru a-l obține, femeile se apleacă deasupra unor mori de piatră și macină sâmburii. Un kilogram, adică aproximativ două zile de muncă, le aduce în jur de 2,60 euro – suficient pentru un punct de sprijin modest într-o economie în care oportunitățile sunt rare.

„Ne-am născut și am crescut aici. Aceste tradiții vin din natură, din ce ne-au învățat părinții și bunicii noștri și din ce am moștenit”, spune Fatma Mnir, lucrătoare într-o cooperativă.

Dacă înainte era un produs obișnuit în piețele locale, astăzi uleiul de argan se regăsește în produse cosmetice de lux pentru păr și piele, vândute în farmacii din întreaga lume. Dar popularitatea sa explozivă amenință pădurile de argan, iar supraexploatarea se adaugă secetei, slăbind arborii cândva considerați rezistenți chiar și în cele mai aspre condiții.

Hafida El Hantati, proprietara uneia dintre cooperativele care culeg fructul și îl presează pentru ulei, spune că miza depășește copacii, întrucât sunt în pericol tradițiile de suflet.

„Trebuie să avem grijă de acest arbore și să-l protejăm, pentru că dacă-l pierdem, pierdem tot ce ne definește și tot ce avem acum”, a spus ea la cooperativa Ajddigue, de lângă orașul de coastă Essaouira.

O pădure care rămâne fără timp

De secole, arborii de argan susțin viața în dealurile aride dintre Oceanul Atlantic și Munții Atlas – hrănesc oameni și animale, fixează solul și ajută la oprirea deșertificării.

Acești arbori spinoși pot supraviețui în regiuni cu mai puțin de 2,5 cm de precipitații pe an și la temperaturi de până la 50 grade Celsius. Îndură seceta cu rădăcini care ajung până la 35 de metri în adâncime. Caprele urcă în copaci, le mănâncă fructele și împrăștie semințele, parte din ciclul natural de regenerare.

Marocanii amestecă uleiul în creme tartinabile sau îl folosesc la gătit, în tagine. Bogat în vitamina E, este aplicat pe păr și piele pentru hidratare și regenerare. Unii îl folosesc pentru tratarea eczemelor sau a varicelei.

Însă arborii dau tot mai puține fructe, cu ramuri noduroase de sete. În multe locuri, terenurile cultivate i-au înlocuit – plantații de citrice și roșii, adesea destinate exportului.

Comunitățile gestionau cândva pădurea în mod colectiv, cu reguli pentru pășunat și cules. Acum, sistemul se destramă, furturile fiind frecvente.

O pădure care se întindea pe 14.000 km² la începutul secolului s-a redus cu 40%. Oamenii de știință avertizează: arborii de argan nu sunt invincibili.

„Deoarece acești arbori acționau ca o perdea verde ce proteja sudul Marocului de avansul Saharei, dispariția lor lentă este considerată un dezastru ecologic”, a spus Zoubida Charrouf, chimistă care studiază arganul la Universitatea Mohammed V din Rabat.

Schimbările climatice joacă un rol: fructele și florile apar tot mai devreme, iar anotimpurile se dereglează. Caprele care ajută la răspândirea semințelor pot fi și distructive, mai ales când rod lăstarii tineri. Supra-pășunatul s-a agravat, pe măsură ce păstorii și culegătorii fugiți din regiuni mai aride ajung în zone repartizate tradițional anumitor familii.

Și cămilele crescute de elita locală dăunează pădurii – își întind gâtul și rup crengi întregi, spune Charrouf.

Aur lichid, buzunare goale

Astăzi, femeile decojesc, sparg și presează fructele de argan în sute de cooperative. O mare parte ajunge prin intermediari la companii precum L’Oréal, Unilever și Estée Lauder.

Dar muncitoarele câștigă puțin, în timp ce profitul merge în altă parte. Cooperativele spun că presiunea vine și din creșterea prețurilor. Un litru de ulei se vinde cu 600 de dirhami marocani (aproximativ 57 euro), față de doar 25 de dirhami (2,38 euro) acum 30 de ani. Produsele cu argan se vând și mai scump în străinătate, iar companiile îl numesc „cel mai scump ulei vegetal de pe piață”.

Pandemia de Covid a dat peste cap cererea globală și a dus la închiderea multor cooperative. Conducătorii acestora spun că au apărut mulți concurenți tocmai când seceta a redus cantitatea de ulei ce poate fi extras din fructe.

Cooperativele au fost create pentru a le oferi femeilor un salariu de bază și o parte din profit. Însă Jamila Id Bourrous, șefa Uniunii Femeilor din Cooperativele de Argan, spune că puține femei câștigă echivalentul salariului minim lunar din Maroc.

„Cei care vând produsul final sunt cei care fac banii”, a spus ea.

Unele afaceri locale afirmă că marile companii multinaționale impun prețuri și blochează concurența.

Khadija Saye, co-proprietară a cooperativei Ageourde, spune că există temeri reale legate de monopol.

„Nu concura cu cei săraci pentru singurul lucru din care trăiesc. Când le iei modelul și îl faci mai bine pentru că ai bani, nu e competiție – e înlocuire”, a spus ea.

Compania Olvea controlează 70% din exporturi, potrivit datelor din cooperative. Acestea spun că puțini competitori pot face față comenzilor mari ale brandurilor internaționale. Reprezentanții companiei nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Probleme tot mai multe, soluții limitate

Pe un deal cu vedere la Atlantic, o cisternă guvernamentală udă răsadurile proaspete printre rândurile de copaci.

Acestea fac parte dintr-un proiect început în 2018 de Maroc: plantarea a 100 km² de pădure pe terenuri private adiacente pădurilor. Pentru conservarea apei și îmbunătățirea solului, arborii de argan sunt intercalați cu capere, într-o tehnică numită „intercropping”.

Ideea este de a extinde pădurea și a arăta că arganul, gestionat responsabil, poate fi o sursă viabilă de venit. Oficialii speră că astfel vor reduce presiunea asupra pădurii supraexploatate și îi vor convinge pe alții să reinvestească în teren. Copacii ar fi trebuit să producă din acest an, dar seceta i-a întârziat.

Un alt obstacol este lanțul de distribuție.

„Între femeia din sat și cumpărătorul final sunt patru intermediari. Fiecare își ia partea. Cooperativele nu-și permit să păstreze marfa, așa că vând ieftin celor care plătesc pe loc”, a spus Id Bourrous.

Guvernul marocan a încercat să construiască centre de stocare pentru ca producătorii să poată negocia mai bine. Deocamdată, cooperativele spun că proiectul nu a funcționat, dar o nouă variantă ar putea apărea în 2026, cu acces mai facil.

„Sunt ultima generație care a trăit aceste tradiții”

În timpul recoltei, femeile intră în pădure cu sacii, căutând pe jos fructele căzute. Pentru El Hantati, pădurea – odinioară deasă și plină de viață – pare acum tăcută. Se mai aud doar vântul și copacii care scârțâie, în timp ce caprele caută ultimele fructe și frunze.

„Când eram mică, plecam în pădure de la răsărit, cu mâncare, și stăteam toată ziua culegând. Copacii erau verzi tot anul”, a spus ea.

A făcut o pauză, îngrijorată de viitor, pe măsură ce noile generații aleg educația și orașele mai mari.

„Sunt ultima generație care a trăit aceste tradiții. Nunta, nașterea, chiar și cum făceam uleiul. Toate se pierd.”