Sursa ta de încredere

Instanța menține controlul judiciar pentru primarul Vlad Oprea

Edilul stațiunii prahovene Sinaia este acuzat că a primit mită de la patronul companiei Nordis.

Instanța menține controlul judiciar pentru primarul Vlad Oprea
Foto: Facebook | Vlad Oprea

Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 Februarie 2025, 17:26  • Actualizat: 03 Februarie 2025, 17:54

  • Articolul a fost actualizat cu detalii și declarații suplimentare

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, plângerea primarului oraşului Sinaia față de ordonanța procurorilor anticorupție prin care a fost plasat sub control pe cauţiune.

Vlad Oprea este acuzat că a primit mită de la patronul companiei Nordis.

De asemenea, judecătorii au menţinut interdicţiile impuse edilului, respectiv de a se deplasa la Primărie şi de a-şi exercita funcţia de edil.

Vlad Oprea a fost pus sub control judiciar de către Direcţia Naţională Anticorupţie, începând cu data de 23 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

Totodată, el este urmărit penal pentru abuz în serviciu, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.

Potrivit DNA, în calitate de primar al oraşului Sinaia, Vlad Oprea a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (Vladimir Ciorbă, patronul Nordis - n. red) şi ar fi primit indirect, în două tranşe, la datele de 22 decembrie 2021 şi 1 februarie 2022, suma totală de 238.000 euro, prin interpunerea în tranzacţie a altor firme din grup şi a societăţii comerciale administrate de mama edilului, pentru a facilita obţinerea de către reprezentantul societăţii comerciale a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/ aparthotel în oraşul Sinaia, emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, precum şi a celorlalte avize necesare realizării investiţiei.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că edilul ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă şi ar fi primit, indirect, de la reprezentanţii firmei SC Nordis Best Construct, mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obţinerea documentaţiei necesare construirii în oraş a unui hotel/aparthotel.

O parte din suma de 238.000 euro, încasată de societatea mamei primarului, ar fi fost folosită pentru achiziţionarea de către acesta a unei staţii de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro, spun anchetatorii.

Potrivit rechizitoriului, primarular fi implicat şi în administrarea de facto a acestei societăţi comerciale la care este asociat mama sa, iar administrator este sora suspectului, luând decizii legate de patrimoniul acesteia şi dispunând efectuarea de plăţi din conturile firmei, precum şi efectuarea de achiziţii şi de vânzări.

Vlad Oprea, subiectul unei investigații jurnalistice

În primăvara anului 2024, portalul Recorder a relata că edilul şi-a cumpărat, printr-un interpus, un castel în localitatea franceză Orthez.

Jurnaliştii au mai scris că Vlad Oprea deţine o avere impresionantă, printre care şi o vilă, de circa o mie de metri pătraţi, ridicată în centrul staţiunii Sinaia. Imobilul aparţine unei firme, la care acţionar ar fi mama primarului.

Primarul Vlad Oprea a respins dezvăluirile investigației jurnalistice.

"Vorbim de lupta anticorupţie în România şi vreau să vă spun că funcţionează bine. Cel puţin aprecierile noastre şi europene sunt foarte bune. 74% din dosarele DNA sunt făcute pe baza sesizărilor persoanelor fizice sau juridice din România. Diferenţa o face autosesizarea pe bază de informaţii venite din presă, din spaţiul public şi aşa mai departe. (...) Nu aş avea de unde să ştiu (dacă DNA s-a autosesizat în acest caz - n.red). Este decizia instituţiilor statului dacă se vor autosesiza sau nu. În general, la o asemenea campanie de presă, care arată posibile elemente care ţin de infracţiuni, e foarte posibil să sesizeze şi DNA-ul şi alte instituţii. Nu le dau eu teme la televizor, de aceea încerc să fiu rezervată. Dar, făcând abstracţie de nume, făcând abstracţie de persoana care este implicată într-o anchetă de presă sau nu, nu văd niciun fel de problemă în a se sesiza o instituţie. E sănătos pentru lupta anticorupţie din România să avem anchete. Ce vreau eu în schimb de la DNA, şi am spus şi la bilanţul pe anul 2023, este să nu mai avem mii de dosare care să-ţi pice în instanţă, ci vreau dosare făcute cum trebuie, lucrate de procuror cum trebuie, cu probe imbatabile, astfel încât în instanţă să obţii o condamnare pentru respectivele persoane", a spus Alina Gorghiu, la acel moment ministrul al Justiției.

Potrivit acesteia, scandalul afectează imaginea PNL.

"Este un dosar de presă. (...) Orice fel de campanie din asta are un element negativ. De ce credeţi că nu ne-ar afecta? Problema e următoarea: DNA-ul a anchetat în România şi n-a comentat nimeni, lideri de la PNL, de la PSD, de la AUR, de la toate partidele. Doar când au fost făcute dosare de DNA asupra liderilor USR, atunci vorbim de supra-cetăţeni, oameni supra-lege, pentru că doar ei au comentat şi sunt complet deranjaţi că DNA îşi face treaba vizavi de lideri USR. Pe mine nu m-aţi văzut vreodată comentând că DNA-ul anchetează lideri de la PNL. Vedem ce va spune instanţa, toţi ne bucurăm de prezumţia de nevinovăţie", a precizat ministrul Justiţiei.Recorder susține că imobilul din Franța este restaurat în această perioadă, iar costurile ar ajunge la peste două milioane de euro.

"Bun venit în campania electorală! Iar acest material, evident, a apărut în acest moment, dacă ne întrebăm de ce a apărut acum. (...) Sunt foarte multe grupuri de interese, foarte mulți investitori, care, pentru a obține un rezultat final, calcă pe orice, inclusiv mergând până acolo încât comandă diverse acțiuni. Nu este prima dată când mă confrunt cu astfel de campanii.

Acea casă, care este de fapt o ruină, nu un castel, a fost cumpărată de un prieten, de domnul Beniamin Gonț și care urmează să o renoveze. A cumpărat-o la un preț foarte mic, undeva la peste 100.000 de euro. Da, am fost acolo, pentru că vreau să-l ajut cu experiența pe care o am, eu fiind și inginer constructor. Nu l-am întrebat (de unde are bani - n. red), pentru că nu este treaba mea.

Știu ce este în spatele acestei investigații. Este un grup infracțional care are interese acolo, condus de Dan Radu Rușanu. Chiar dânsul, personal, mi-a spus săptămâna trecută că el plătește toate aceste acțiuni pentru că are interese de a obține un plan urbanistic zonal pentru a începe o construcție imensă în zona telegondolei din Sinaia. Și chiar mi-a spus în mod direct. Asta e realitatea, nu trebuie să ascundem adevărul", a spus Vlad Oprea într-un interviu pentru Euronews.

Citește și: Zeci de percheziţii în România şi în Monaco într-un dosar legat de afacerea Nordis

Todd Blanche, confirmat la limită în funcția de procuror general al SUA
Actualitate 08 August 2026, 14:18

Todd Blanche, confirmat la limită în funcția de procuror general al SUA

Votul a încheiat una dintre cele mai disputate confruntări privind componența cabinetului din cel de-al doilea mandat al lui...

Todd Blanche, confirmat la limită în funcția de procuror general al SUA
Bulgaria susține că o dronă a pătruns în spațiul său aerian, venind dinspre România: MApN nu a detectat vreun vehicul pe cer
Actualitate 08 August 2026, 13:39

Bulgaria susține că o dronă a pătruns în spațiul său aerian, venind dinspre România: MApN nu a detectat vreun vehicul pe cer

Drona a explodat într-un lan de floarea-soarelui, fără să producă victime.

Bulgaria susține că o dronă a pătruns în spațiul său aerian, venind dinspre România: MApN nu a detectat vreun vehicul pe cer
România, împărțită între coduri de caniculă și vijelii
Actualitate 08 August 2026, 13:06

România, împărțită între coduri de caniculă și vijelii

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade. Instabilitate atmosferică va fi jumătatea vestică a Munteniei,...

România, împărțită între coduri de caniculă și vijelii
ITALIA: Aterizările pe aeroportul din Catania, suspendate din cauza erupției Vulcanului Etna
Actualitate 08 August 2026, 13:00

ITALIA: Aterizările pe aeroportul din Catania, suspendate din cauza erupției Vulcanului Etna

Pentru moment, decolările nu au fost afectate.

ITALIA: Aterizările pe aeroportul din Catania, suspendate din cauza erupției Vulcanului Etna
Poliția Română: Aproape 28.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni ale anului
Actualitate 08 August 2026, 12:45

Poliția Română: Aproape 28.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni ale anului

Peste 15.000 dintre cazurile înregistrate au fost de "lovire sau alte violenţe", majoritatea în mediul rural.

Poliția Română: Aproape 28.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni ale anului
MAE: Atenţionare de călătorie pentru Spania, din cauza riscului de incendii în Comunitatea autonomă Valencia
Actualitate 08 August 2026, 12:31

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Spania, din cauza riscului de incendii în Comunitatea autonomă Valencia

Sunt înregistrate incendii de vegetaţie în localităţile Sierra Engarceran, Culla şi Tirig.

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Spania, din cauza riscului de incendii în Comunitatea autonomă Valencia
Amenzi date la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după un control al DSU
Actualitate 08 August 2026, 10:33

Amenzi date la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după un control al DSU

Verificările au fost făcute după apariția în spațiul public a unor imagini în care un echipaj a oprit pentru cumpărături în...

Amenzi date la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după un control al DSU
GRECIA: Nou incendiu de vegetație, izbucnit pe insula Creta
Actualitate 08 August 2026, 10:17

GRECIA: Nou incendiu de vegetație, izbucnit pe insula Creta

Flăcările au cuprins zone împădurite și terenuri agricole din apropierea satului Achladia, în regiunea Siteia.

GRECIA: Nou incendiu de vegetație, izbucnit pe insula Creta

Radio România Actualitați

Campionatele Europene de înot: Léon Marchand renunţă la probele de 200 şi 400 m mixt

Campionatele Europene de înot: Léon Marchand renunţă la probele de 200 şi 400 m mixt

Campionatele Europene de înot: Léon Marchand renunţă la probele de 200 şi 400 m mixt
Semieşec la debut Dennis Man şi PSV

Semieşec la debut Dennis Man şi PSV

Semieşec la debut Dennis Man şi PSV
Superliga: Dinamo a făcut spectacol cu FC Voluntari

Superliga: Dinamo a făcut spectacol cu FC Voluntari

Superliga: Dinamo a făcut spectacol cu FC Voluntari
Superliga: Farul Constanța - Csikszereda 3-2

Superliga: Farul Constanța - Csikszereda 3-2

Superliga: Farul Constanța - Csikszereda 3-2