Instituție publică, amendată de DNSC cu 50.000 de lei
Nu au fost dezvăluite numele instituției amendate sau împrejurările concrete în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de notificare a incidentelor informatice.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 30 Septembrie 2026, 14:18 • Actualizat: 30 Septembrie 2026, 14:25
Directoratul Național de Securitate Cibernetică a amendat cu 50.000 de lei o instituție din administrația publică centrală pentru nerespectarea obligației de notificare în termenul legal.
Este prima sancțiune contravențională aplicată de DNSC pentru această abatere, potrivit unui comunicat.
Decizia de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii a fost emisă pe 29 septembrie.
Entitatea sancționată este un organ de specialitate al administrației publice centrale. DNSC nu a precizat numele instituției amendate și nici împrejurările concrete în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația.
Directoratul subliniază că respectarea obligațiilor de notificare din domeniul securității cibernetice contribuie la identificarea și gestionarea la timp a incidentelor, precum și la consolidarea capacității entităților vizate de lege de a face față amenințărilor cibernetice.













