Sursa ta de încredere

Intervenții de deszăpezire, autobuze înghețate și trafic în condiții de iarnă, pe drumurile din mai multe județe

Traficul rutier este îngreunat în toată țara din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Intervenții de deszăpezire, autobuze înghețate și trafic în condiții de iarnă, pe drumurile din mai multe județe
Foto: Facebook / Directia Regionala de Drumuri si Poduri Cluj

Articol de Diana Oprea, Publicat: 08 Ianuarie 2026, 16:32  • Actualizat: 08 Ianuarie 2026, 17:10

Traficul rutier este îngreunat, joi, în toată țara din cauza Codului galben și Codului portocaliu de viscol, ninsori și ploi înregistrat în mai multe județe. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă, cu restricții în unele zone, iar drumarii intervin pentru deszăpezire, împrăștiind material antiderapant.

Utilaje de deszăpezire la capacitate operaţională maximă, în Bistriţa-Năsăud

Toate utilajele de deszăpezire contractate sau aflate în dotarea autorităţilor competente de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud acţionează la capacitate operaţională maximă, a transmis, joi, Instituţia Prefectului.

„Intervenţiile vizează în principal drumurile naţionale şi judeţene, cu prioritate pe sectoarele cu risc ridicat de blocaj sau pe traseele esenţiale pentru traficul rutier, transportul public şi accesul către unităţi spitaliceşti ori de interes strategic”, a transmis Prefectura, printr-un comunicat de presă postat pe pagina socială.

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Teofil Cioarbă, a precizat că nu au existat blocaje în trafic, cu excepţia unui tronson din drumul judeţean ce leagă localităţile Nuşeni şi Chiraleş, unde maşina de deszăpezire nu a putut urca din cauza poleiului, problemă rezolvată ulterior, relatează Agerpres.

Secţia de Drumuri Naţionale Bistriţa a acţionat cu 39 de utilaje şi circa 440 de tone de material antiderapant, iar cei de la Drumurile Judeţene au intervenit cu 32 de utilaje şi aproximativ 800 de tone de material antiderapant, potrivit prefectului. În judeţul Bistriţa-Năsăud, stratul de zăpadă nou depus măsoară în jur de 20-30 de centimetri.

Autorităţile au recomandat populaţiei să evite, pe cât posibil, deplasările în afara localităţilor în această perioadă, judeţul aflându-se, până vineri dimineaţa, sub incidenţa unui Cod galben de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi ger.

Restricţii de circulaţie pe DN 1F, în zona Meseş, județul Sălaj

Ninsoarea abundentă din cursul nopţii de miercuri spre joi a dus la impunerea unor restricţii de circulaţie pentru vehiculele de mare tonaj, în zona Meseş. pe drumul naţional 1F, între localităţile Românaşi şi Zalău.

„Începând cu ora 00:00, s-au instituit restricţii de circulaţie pentru vehiculele cu masa totală mai mare de 7,5 tone, în zona Meseş, pe DN 1F, între km 68+000 - km 80+000 (localităţile Românaşi - Zalău) din cauza depunerii unui strat consistent de zăpadă”, arată, joi dimineaţa, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, echipele DRDP Cluj au acţionat permanent pe tot parcursul nopţii trecute cu 371 de autoutilaje şi au răspândit 2.907,5 tone de material antiderapant şi 5,8 tone de clorură de calciu pe drumurile naţionale şi autostrăzile din administrare, inclusiv cele din judeţul Sălaj.

„În ultimele 24 de ore s-a acumulat zăpadă în jur de 40 cm în zonele de şes din judeţele Cluj, Oradea, Zalău şi Alba. Acumulări de 20-30 cm au fost în judeţele Bistriţa şi Maramureş, iar până la 1 metru în zona Munţilor Apuseni”, mai arată DRDP Cluj.

Pe raza de administrare a DRDP Cluj nu sunt drumuri închise din cauza condiţiilor meteorologice.

Mai multe autobuze din municipiul Satu Mare au rămas înzăpezite

Mai multe autobuze au rămas înzăpezite, joi dimineaţa, în capetele de linie din municipiul Satu Mare, din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile, informează operatorul de transport în comun.

„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, autobuzele de pe liniile 6, 7, 17 şi 18 au rămas blocate în zăpadă la capetele de linie. Circulaţia acestora este temporar întreruptă. De asemenea, şi alte linii vor suferi întârzieri din cauza dificultăţii de a executa manevrele de întoarcere. Se intervine pentru deblocarea vehiculelor, iar reluarea traficului va avea loc imediat ce condiţiile o vor permite”, a transmis Transurban, compania de transport din Satu Mare.

Judeţul Satu Mare se află sub cod galben de ninsori abundente. Firma de deszăpezire a anunţat că s-a intervenit cu toate cele 16 utilaje toată noaptea, fiind împrăştiate 100 de tone de sare.

Circulaţie în condiţii de iarnă, în județul Botoșani

Circulaţia pe toate drumurile din judeţul Botoşani se desfăşoară, joi dimineaţă, în condiţii de iarnă. Secţia Drumuri Naţionale intervine cu 21 de utilaje de deszăpezire, în timp ce Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri acţionează cu 24 de utilaje.

„Nu sunt drumuri blocate. Se intervine cu toate utilajele”, a declarat directorul DJDP, Cătălin Gheorghian.

Botoşani se află sub Cod galben de precipitaţii mixte şi polei până joi la ora 12:00.

Strat de zăpadă peste 40 de centimetri, la Maramureş

Pe toate tronsoanele de drumuri naţionale, judeţene şi comunale se circulă în condiţii de iarnă, iar drumarii intervin fără oprire de aproape 24 de ore din cauza ninsorilor abundente.

„Pe sectoarele de drumuri naţionale s-a acţionat, în ultimele ore, cu 33 de utilaje şi s-au împrăştiat 177 de tone de material antiderapant pe DN 1C, E58, DN 18, DN 18B, DN 17C, DN 19 şi pe varianta de ocolire a municipiului Baia Mare.

Angajaţii societăţii de drumuri judeţene au intervenit cu 45 de utilaje şi au răspândit 818 tone de material antiderapant. Ninge slab în judeţ. Pe DN 18, în vârful Pasului Prislop, ninsoarea este viscolită.

Ceaţa reduce vizibilitatea în Pasul Prislop, între km 169 şi km 181. Sectoarele de drumuri publice au partea carosabilă acoperită cu un strat de zăpadă frământată care măsoară între unu şi trei centimetri”, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.

Stratul de zăpadă depus măsura 41 de centimetri în oraşul montan Cavnic, situat la poalele Munţilor Gutâi.

„Stratul de zăpadă măsura până la 41 de cm la Cavnic, 40 de cm în Pasul Gutâi şi la Băiuţ, 37 de cm la Firiza şi la Suciu de Sus, 36 de cm la Coroieni, 31 de cm la Târgu Lîăpuş, 28 de cm în Baia Borşa şi la Ruscova, 25 de cm la staţia meteo Iezer şi la Ocna Şugatag, 20 de cm la Sighetu Marmaţiei, 16 cm în Baia Mare.

Gheaţa este prezentă la malul râurilor Vaser, Mara, Cosău. Curg sloiuri de gheaţă pe râurile Cavnic şi Someş. S-au format poduri de gheaţă pe râurile Suciu şi Lăpuş. Apa curge pe sub podurile de gheaţă. (...) Pe arii restrânse s-a semnalat polei. Vântul a suflat slab la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă de munte de până la 65 km/h”, a mai precizat Dan Bucă.

Polei pe mai multe drumuri judeţene, în Neamț

Pe mai multe sectoare de drum judeţean din Neamţ este semnalat polei, iar şoferii sunt atenţionaţi să circule prudent, a informat, joi, Consiliul Judeţean.

Sectoarele vizate de atenţionare sunt DJ 157 Izvoare, de la intersecţia cu DJ 156A, drumul judeţean care urcă spre Sanatoriul TBC Bisericani, DJ 156A Negreşti, drumul judeţean din comuna Bodeşti spre localitatea Corni, DJ 155I Bârgăoani - Talpa şi drumul judeţean dintre localităţile Topoliţa şi Petricani.

Pe celelalte sectoare de drum judeţean din Neamţ se circulă în condiţii de iarnă. Potrivit CJ Neamţ, în ultimele 24 de ore au fost împrăştiate circa 165 de tone de material antiderapant. Judeţul Neamţ este vizat de un Cod Galben de ninsori, viscol şi ger.

Peste 100 de utilaje de deszăpezire acţionează pe drumurile ieșene

Instituţia Prefectului Iaşi a informat, joi, că în judeţ sunt derulate intervenţii continue pentru menţinerea circulaţiei rutiere în condiţii de siguranţă, atât pe drumurile naţionale cât şi pe cele judeţene, unde se acţionează cu peste 100 utilaje de deszăpezire şi împrăştiere de materiale antiderapante.

„În acest moment, pe drumurile naţionale din judeţul Iaşi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRP) Iaşi acţionează cu 31 de utilaje, dintr-un total de 47 mobilizate, dotate cu lamă şi răspânditor de material antiderapant.

Intervenţiile se desfăşoară pe principalele sectoare de drum naţional, respectiv DN 28, DN 24, DN 24C, DN 28A, DN 28B, DN 28D şi DN 2, inclusiv pe tronsoanele care asigură legătura cu judeţele Vaslui, Botoşani şi Suceava, precum şi cu punctele de trecere a frontierei Albiţa şi Sculeni, în vederea menţinerii circulaţiei rutiere în condiţii de siguranţă.

Stocurile de materiale antiderapante sunt asigurate, fiind disponibile 3.614 tone de sare, 2.000 kg de clorură de calciu şi 485 tone de nisip”, a transmis Instituţia Prefectului Iaşi, prin intermediul paginii sale sociale.

Filtru al poliţiştilor pe DN 67C Novaci - Rânca, județul Gorj, pentru trierea autovehiculelor

Poliţiştii au instituit, şi joi, filtru rutier pe drumul naţional DN 67C Novaci - Rânca, fiind permis către şi dinspre staţiune doar accesul autovehiculelor cu tracţiune integrală sau echipate cu lanţuri antiderapante. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, filtrul a fost instituit la kilometrul 24 al drumului.

„Poliţiştii rutieri gorjeni informează conducătorii auto că la kilometrul 24, pe DN 67C, începând cu ora 12:00 a fost instituit un filtru rutier, iar circulaţia către şi dinspre staţiunea Rânca este permisă doar autovehiculelor cu tracţiune integrală (4X4) sau celor echipate cu lanţuri antiderapante. În zona montană se înregistrează în continuare condiţii meteo specifice iernii, cu ninsori şi intensificări ale vântului.”, au transmis, joi, reprezentanţii IPJ Gorj.

Circulaţie în condiţii de iarnă în urma căderilor de zăpadă, în Cluj

Circulaţia pe drumurile judeţene din Cluj se derulează joi în condiţii de iarnă, dar nu există drumuri blocate, acţionându-se pe aproape toate sectoarele cu utilajele de deszăpezire încă din cursul zilei de miercuri, informează Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

Potrivit sursei citate, CJ are în administrare aproximativ 1.400 de kilometri de drumuri judeţene şi a intervenit până acum cu sute de tone de material antiderapant.

În cursul zilei de miercuri s-a acţionat pe 14 drumuri judeţene situate pe raza zonei Huedin (Lotul 1). Intervenţia a fost realizată cu ajutorul a 14 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii trecute şi al dimineţii de joi s-a acţionat pe 11 drumuri judeţene, cu 13 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 180 de tone.

Pe drumurile judeţene din zona Gilău, în cursul zilei de miercuri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 16 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 14 utilaje. Tot în această zonă, noaptea trecută şi dimineaţă s-a acţionat pe 15 drumuri judeţene, cu 13 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 130 de tone.

Totodată, pe drumurile judeţene din zona Turda, în cursul zilei de miercuri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 18 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 17 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii trecute şi al dimineţii de joi s-a acţionat pe 11 drumuri judeţene, cu 15 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 180 de tone.

De asemenea, în zona Gherla s-a intervenit pe 20 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 5 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 200 de tone.

Şi în zona Dej s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 13 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 9 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 13 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 128 de tone.

2.300 de tone material antiderapant, împrăștiat pe drumurile giurgiuvene

Circulaţia pe drumurile din judeţul Giurgiu se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar angajaţii Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic acţionează pe drumurile judeţene cu 32 de utilaje de deszăpezire, echipate cu lamă şi sărăriţă.

„Circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţene din judeţul Giurgiu se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi se împrăştie material antiderapant.

Angajaţii Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic Giurgiu acţionează pe raza judeţului Giurgiu cu 32 de utilaje de deszăpezire, echipate cu lamă şi sărăriţă.

Acestea împrăştie material antiderapant pentru prevenirea apariţiei poleiului, pe fondul temperaturilor negative anunţate din această după-amiază şi la noapte”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu, Teodora Nicolau.

Drumarii din judeţul Giurgiu au în stoc 2.300 de tone de material antiderapant şi 20 de tone soluţie antiîngheţ pe care au început deja să le folosească pe drumurile care străbat judeţul Giurgiu.

În ceea ce priveşte circulaţia pe Podul Prieteniei, partea carosabilă este curăţată atât de autorităţile bulgare, cât şi de cele române.

Citește și: Circulație blocată pe DN 73 şi pe DN 66 din cauza unor camioane care au derapat

1.800 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu extins pe 25 de hectare în vestul Germania
Actualitate 14 August 2026, 11:21

1.800 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu extins pe 25 de hectare în vestul Germania

În ultimele săptămâni, în Germania au avut loc mai multe incendii de vegetaţie, din cauza secetei și a caniculei.

1.800 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu extins pe 25 de hectare în vestul Germania
Ministerul Muncii: Înscrierile în Programul FIV pentru creşterea natalităţii vor începe luni
Actualitate 14 August 2026, 10:43

Ministerul Muncii: Înscrierile în Programul FIV pentru creşterea natalităţii vor începe luni

„Nu pot depune dosar de înscriere persoanele care, în anul în curs, au beneficiat de sprijin financiar în cadrul unor...

Ministerul Muncii: Înscrierile în Programul FIV pentru creşterea natalităţii vor începe luni
Bugetele „Aeroporturi Bucureşti” şi „Rasirom”, pe agenda ședinței de Guvern
Actualitate 14 August 2026, 10:33

Bugetele „Aeroporturi Bucureşti” şi „Rasirom”, pe agenda ședinței de Guvern

Executivul va mai aproba prin hotărâre şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Autonome „Administraţia...

Bugetele „Aeroporturi Bucureşti” şi „Rasirom”, pe agenda ședinței de Guvern
COLUMBIA: Sute de persoane rămân dispărute după puternicul cutremur
Actualitate 14 August 2026, 10:16

COLUMBIA: Sute de persoane rămân dispărute după puternicul cutremur

Speranțele de a mai găsi supraviețuitori se reduc de la o oră la alta.

COLUMBIA: Sute de persoane rămân dispărute după puternicul cutremur
Premierul Bolojan: Sistemul energetic național este stabil, iar Guvernul deblochează proiectul hidrotehnic Bala 2
Actualitate 14 August 2026, 10:03

Premierul Bolojan: Sistemul energetic național este stabil, iar Guvernul deblochează proiectul hidrotehnic Bala 2

Deficitul de energie provocat de închiderea centralei de la Cernavodă este compensat prin producția hidroenergetică, eoliană...

Premierul Bolojan: Sistemul energetic național este stabil, iar Guvernul deblochează proiectul hidrotehnic Bala 2
Letonia doboară o dronă pătrunsă în spațiul său aerian, în timp ce Finlanda restricționează accesul în unele zone ale Mării Baltice
Actualitate 14 August 2026, 08:45

Letonia doboară o dronă pătrunsă în spațiul său aerian, în timp ce Finlanda restricționează accesul în unele zone ale Mării Baltice

Țările învecinate cu Rusia și Ucraina emit periodic alerte aeriene și doboară drone, în timp ce Moscova și Kievul continuă...

Letonia doboară o dronă pătrunsă în spațiul său aerian, în timp ce Finlanda restricționează accesul în unele zone ale Mării Baltice
Temperaturi peste norma perioadei, până la jumătatea lunii septembrie
Actualitate 14 August 2026, 08:13

Temperaturi peste norma perioadei, până la jumătatea lunii septembrie

Cele mai mari abateri termice sunt așteptate în regiunile vestice și centrale.

Temperaturi peste norma perioadei, până la jumătatea lunii septembrie
Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone, în minivacanța de Sfânta Maria
Actualitate 14 August 2026, 07:30

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone, în minivacanța de Sfânta Maria

Măsura vizează mai multe tronsoane de pe Autostrada Soarelui și de pe drumurile naționale care duc spre litoral și stațiunile...

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone, în minivacanța de Sfânta Maria

Radio România Actualitați

Alertă de dronă la Galați

Alertă de dronă la Galați

Alertă de dronă la Galați
Mobilizare a forţelor de ordine în cel mai aglomerat weekend din această vară

Mobilizare a forţelor de ordine în cel mai aglomerat weekend din această vară

Mobilizare a forţelor de ordine în cel mai aglomerat weekend din această vară
LIVE: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern

LIVE: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern

LIVE: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern
Dacia Sandero hybrid 155, cea mai puternică motorizare pentru cel mai bine vândut model al constructorului român

Dacia Sandero hybrid 155, cea mai puternică motorizare pentru cel mai bine vândut model al constructorului român

Dacia Sandero hybrid 155, cea mai puternică motorizare pentru cel mai bine vândut model al constructorului român