Sursa ta de încredere

Ionuţ Lupu, demis de la conducerea APIA

Agenția înregistrează întârzieri la plată a subvenţiilor pentru fermieri.

Ionuţ Lupu, demis de la conducerea APIA
Foto: Facebook | APIA

Publicat: 20 Februarie 2024, 20:57

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale l-a demis, marți seară, pe Ionuţ Lupu din postul de director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

APIA înregistrează întârzieri la plată a subvenţiilor pentru fermieri.

"Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii şi ecoschema PD-04 privind înverzirea", a declarat ministrul Florin Barbu pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp.

Ucraina a atacat cu drone infrastructura petrolieră din sudul Rusiei și a provocat un incendiu la o rafinărie din Krasnodar
Actualitate 10 Iulie 2026, 09:47

Ucraina a atacat cu drone infrastructura petrolieră din sudul Rusiei și a provocat un incendiu la o rafinărie din Krasnodar

Nu au fost înregistrate victime.

Ucraina a atacat cu drone infrastructura petrolieră din sudul Rusiei și a provocat un incendiu la o rafinărie din Krasnodar
ANM:  Început de august cu temperaturi peste normalul perioadei, mai ales în vest şi nord-vest
Actualitate 10 Iulie 2026, 09:23

ANM: Început de august cu temperaturi peste normalul perioadei, mai ales în vest şi nord-vest

În regiunile sud-estice, temperaturile vor rămâne apropiate de cele specifice perioadei.

ANM: Început de august cu temperaturi peste normalul perioadei, mai ales în vest şi nord-vest
Conducerea PNL anunță că formațiunea va funcţiona în continuare conform statutului adoptat recent
Actualitate 10 Iulie 2026, 08:32

Conducerea PNL anunță că formațiunea va funcţiona în continuare conform statutului adoptat recent

Deciziile Congresului extraordinar, care l-a reconfirmat pe Ilie Bolojan în fruntea partidului, au fost suspendate de...

Conducerea PNL anunță că formațiunea va funcţiona în continuare conform statutului adoptat recent
CHINA: Zeci de morți după un incendiu izbucnit într-o fabrică de încălțăminte | VIDEO
Actualitate 10 Iulie 2026, 06:53

CHINA: Zeci de morți după un incendiu izbucnit într-o fabrică de încălțăminte | VIDEO

Președintele Xi Jinping a declarat că persoanele responsabile trebuie trase „strict la răspundere”.

CHINA: Zeci de morți după un incendiu izbucnit într-o fabrică de încălțăminte | VIDEO
Iranul susține că a lovit ținte militare americane din Golf
Actualitate 10 Iulie 2026, 06:42

Iranul susține că a lovit ținte militare americane din Golf

Regimul de la Teheran l-a îngropat pe defunctul ayatollah Khamenei.

Iranul susține că a lovit ținte militare americane din Golf
SPANIA: 12 morți într-un incendiu de vegetație, în timp ce valul de caniculă continuă în sudul Europei
Actualitate 10 Iulie 2026, 06:33

SPANIA: 12 morți într-un incendiu de vegetație, în timp ce valul de caniculă continuă în sudul Europei

Unele dintre victime au fost găsite în interiorul unor vehicule cuprinse de flăcări.

SPANIA: 12 morți într-un incendiu de vegetație, în timp ce valul de caniculă continuă în sudul Europei
Tensiuni în Ucraina pe tema mobilizării: Violențe de stradă la Liov între civili, poliție și ofițeri de recrutare
Actualitate 10 Iulie 2026, 06:16

Tensiuni în Ucraina pe tema mobilizării: Violențe de stradă la Liov între civili, poliție și ofițeri de recrutare

Procurorii au anunțat că un grup de persoane a blocat, miercuri seară, ofițeri de recrutare aflați în timpul serviciului și...

Tensiuni în Ucraina pe tema mobilizării: Violențe de stradă la Liov între civili, poliție și ofițeri de recrutare
Corveta „Contraamiral August Roman”, în drum spre Constanța
Actualitate 09 Iulie 2026, 22:29

Corveta „Contraamiral August Roman”, în drum spre Constanța

Noua navă a Forțelor Navale Române a întâlnit fregata „Regele Ferdinand” în Marea Neagră.

Corveta „Contraamiral August Roman”, în drum spre Constanța

Radio România Actualitați

Fenomenul drogurilor continuă să se afle într-o dinamică accelerată

Şoferii care nu-şi plătesc amenzile de circulaţie pot rămâne fără permis

Curtea de Apel Bucureşti a amânat decizia în privinţa lui Viorel Paşca

Populaţia România ar urma să scadă la 15,633 milioane de locuitori, până în 2080