ÎPS Petru, arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, se retrage ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”
ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost numit locţiitor.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 30 Mai 2026, 20:39 • Actualizat: 30 Mai 2026, 20:48
Patriarhia Română anunţă că ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a solicitat retragerea ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”.
Cererea va fi analizată, săptămâna viitoare, de Sfântul Sinod.
ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost numit locţiitor.
”În ceea ce priveşte situaţia din Mitropolia Basarabiei, precizăm că, în data de 27 mai 2026, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a depus cererea de retragere din slujirea de Arhiepiscop şi Mitropolit din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii, care va fi prezentată, spre aprobare, în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din zilele de 3-4 iunie 2026”, a anunţat, sâmbătă, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a numit locţiitor de Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, până la alegerea statutară a unui nou Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei.
Citește și: Mitropolia Basarabiei cere intervenția autorităților după un asalt violent asupra bisericii din Dereneu













