Sursa ta de încredere

ISTANBUL: S-a încheiat prima întânire fața în față a oficialilor ucraineni și ruși din ultimii 3 ani

Nu au existat strângeri de mână între membrii delegațiilor înaintea întârevederii.

ISTANBUL: S-a încheiat prima întânire fața în față a oficialilor ucraineni și ruși din ultimii 3 ani
Foto: Arda Kucukkaya | Ministerul turc de Externe via REUTERS

Articol de Andrei Enache, Publicat: 16 Mai 2025, 17:09  • Actualizat: 16 Mai 2025, 18:44

  • Articolul a fost actualizat cu detalii suplimentare

Oficiali ucraineni și ruși s-au întâlnit față în față la Istanbul, vineri, pentru prima dată din 2022.

Discuțiile au durat mai puțin de două ore.

BBC a remarcat că nu au existat strângeri de mână între membrii delegațiilor înaintea întârevederii.

De asemenea, există puține așteptări în ceea ce privește un progres semnificativ.

Reprezentanți ai celor două state combatante se află în aceeași încăpere, dar pozițiile lor rămân destul de îndepărtate.

Oficiali turci, inclusiv ministrul de Externe Hakan Fidan, facilitează discuțiile de pace.

Între timp, președintele american Donald Trump a anunțat că vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin Putin „cât mai curând posibil”, în timp ce secretarul de stat Marco Rubio a spus că vărsarea de sânge „trebuie să înceteze”, după întâlnirea sa cu oficiali ucraineni și turci la Istanbul.

Anterior, oficialul de la Casa Albă după ce le-a declarat jurnaliștilor că nu are „așteptări prea mari” de la aceste negocieri.

Aflat la Ankara, Volodimir Zelenski a spus că este pregătit, dispus și dornic să se întâlnească cu Vladimir Putin.

În opinia sa, Rusia „nu este serioasă” în privința unor „discuții reale”.

În mod neașteptat, Vladimir Putin declarase, weekendul trecut, că ar trebui să aibă loc discuții de pace fără condiții prealabile. Liderul de la Kremlin a propus Turcia, însă - în cele din urmă - nu a mai ajuns la Istanbul.

Ucrainenii au fost nemulțumiți de nivelul delegației ruse, întrucât aceasta era formată din oficiali „de rang inferior” și care nu aveau putere de decizie.

Șeful delegației ruse, care este un consilier al președintelui Vladimir Putin, a transmis că va aștepta ca delegația ucraineană să se prezinte la Istanbul.

Oficialii turcii au transmis vor face tot posibilul să aducă cele două părți în aceeași încăpere.

Citește și: În ciuda controverselor, Israelul s-a calificat în finala Eurovision

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare