Istoricul și filosoful israelian Yuval Noah Harari a devenit un autor de bestseller-uri internaționale odată cu „Sapiens”, o carte care prezintă istoria umanității prin prisma ficțiunilor create de oameni. Lucrarea sa ulterioară, „Homo Deus”, a descris viitorul omenirii în contextul apariției superinteligenței.

Cel mai recent volum al său, "Nexus: O scurtă istorie a rețelelor de informații, de la Epoca de Piatră la Inteligența Artificială", este un avertisment împotriva amenințării fără precedent reprezentate de inteligența artificială, notează publicația Wired.

Tendința în creștere a unui „techno-fascism” determinat de populism și de inteligența artificială a devenit vizibilă începând cu alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie. „Nexus”, publicată cu doar câteva luni înainte, oferă o explicație oportună asupra potențialelor consecințe ale AI asupra democrației și totalitarismului. În carte, Yuval Noah Harari nu trage un semnal de alarmă doar asupra singularității — acel punct ipotetic din viitor în care tehnologia, în special AI, scapă de sub controlul uman și avansează ireversibil de una singură — ci și asupra „străinătății” AI.

Notă: Interviul a fost realizat de Michiaki Matsushima, redactor-șef al WIRED Japan, și a fost înregistrat pentru seria YouTube „The Big Interview” a ediției japoneze a WIRED. Interviul a fost editat în limba engleză pentru claritate și concizie.

La sfârșitul anilor ’90, când internetul a început să se răspândească, se credea că acest lucru va aduce pace mondială. Se considera că, odată cu creșterea accesului la informație, oamenii vor afla adevărul, va apărea o înțelegere reciprocă și umanitatea va deveni mai înțeleaptă. În noua ta carte, „Nexus”, spui că o astfel de viziune asupra informației este naivă. Poți explica de ce?

Informația nu este același lucru cu adevărul. Majoritatea informațiilor nu sunt o reprezentare exactă a realității. Rolul principal al informației este de a conecta lucruri și oameni. Uneori, oamenii sunt conectați prin adevăr, dar, de multe ori, este mai ușor să îi legi prin ficțiune sau iluzie.

Același lucru se aplică și lumii naturale. Majoritatea informațiilor existente în natură nu sunt menite să spună adevărul. Ni se spune că ADN-ul este informația de bază care stă la baza vieții, dar ADN-ul este adevăr? Nu. ADN-ul conectează multe celule pentru a forma un organism, dar nu ne spune nimic despre adevăr. În mod similar, Biblia, unul dintre cele mai importante texte din istoria umanității, a unit milioane de oameni, dar nu neapărat prin faptul că le-a spus adevărul.

Atunci când informația circulă într-o piață complet liberă, marea majoritate a acesteia devine ficțiune, iluzie sau minciună. Acest lucru se datorează celor trei mari dificultăți ale adevărului.

În primul rând, a spune adevărul este costisitor. În schimb, crearea ficțiunii este ieftină. Dacă vrei să scrii o relatare veridică despre istorie, economie, fizică etc., trebuie să investești timp, efort și bani pentru a aduna dovezi și a verifica faptele. Cu ficțiunea, însă, poți scrie orice dorești.

În al doilea rând, adevărul este adesea complex, deoarece realitatea însăși este complexă. Ficțiunea, în schimb, poate fi oricât de simplă dorești.

În al treilea rând, adevărul este deseori dureros și neplăcut. Ficțiunea, pe de altă parte, poate fi făcută cât de plăcută și atrăgătoare vrei.

Astfel, într-o piață complet liberă a informației, adevărul ar fi copleșit și îngropat sub volumul uriaș de ficțiune și iluzii. Dacă vrem să descoperim adevărul, trebuie să facem un efort special pentru a încerca mereu să scoatem la suprafață faptele. Acesta este exact fenomenul care s-a întâmplat odată cu răspândirea internetului. Internetul a fost o piață complet liberă a informației. Prin urmare, așteptarea că internetul va răspândi faptele și adevărurile, generând înțelegere și consens între oameni, s-a dovedit rapid a fi o iluzie naivă.

Ați spus: „Toată lumea vorbește despre era «post-adevărului», dar a existat vreodată o eră a «adevărului» în istorie?” Ai putea explica ce ai vrut să spui prin asta?

În trecut, înțelegeam puțin mai bine lumea, deoarece aceasta era gestionată de oameni și funcționa printr-o rețea de oameni. Desigur, era întotdeauna dificil să înțelegem cum funcționa întreaga rețea, dar cel puțin, fiind eu însumi un om, puteam înțelege regi, împărați și mari preoți. Ei erau oameni la fel ca mine. Când regele lua o decizie, puteam să o înțeleg într-o anumită măsură, pentru că toți membrii rețelei de informații erau ființe umane. Însă acum, pe măsură ce AI devine un membru important al acestei rețele, devine din ce în ce mai dificil să înțelegem deciziile majore care modelează lumea noastră.

Poate că cel mai important exemplu este cel al finanțelor. De-a lungul istoriei, oamenii au inventat mecanisme financiare din ce în ce mai sofisticate. Banii sunt un astfel de exemplu, la fel ca acțiunile și obligațiunile. Dobânda este o altă invenție financiară. Dar care este scopul acestor mecanisme financiare? Nu este același lucru cu inventarea roții sau a automobilului și nici cu dezvoltarea unui nou tip de orez care poate fi consumat.

Scopul inventării finanțelor este de a crea încredere și conexiune între oameni. Banii permit cooperarea dintre mine și tine. Tu cultivi orez și eu îți plătesc. Apoi îmi dai orezul, iar eu pot să-l consum. Chiar dacă nu ne cunoaștem personal, avem amândoi încredere în bani. Banii buni construiesc încredere între oameni.

Finanțele au creat o rețea de încredere și cooperare care conectează milioane de oameni. Până acum, încă era posibil pentru oameni să înțeleagă această rețea financiară, deoarece toate mecanismele financiare trebuiau să fie inteligibile pentru oameni. Nu are sens să inventezi un mecanism financiar pe care oamenii nu-l pot înțelege, pentru că acesta nu ar putea crea încredere.

Însă AI poate inventa mecanisme financiare complet noi, mult mai complexe decât dobânda, obligațiunile sau acțiunile. Acestea vor fi extrem de complexe din punct de vedere matematic și de neînțeles pentru oameni. AI, însă, le va putea înțelege. Rezultatul va fi o rețea financiară în care AIs au încredere și comunică între ele, în timp ce oamenii nu mai înțeleg ce se întâmplă. În acel moment, vom pierde controlul asupra sistemului financiar și, implicit, asupra tuturor lucrurilor care depind de acesta.

Așadar, AI poate construi rețele de încredere pe care noi nu le putem înțelege. Astfel de lucruri imposibil de înțeles sunt cunoscute sub numele de „hiperobiecte”. De exemplu, schimbările climatice globale sunt un fenomen pe care oamenii nu îl pot înțelege complet, în întregul său mecanism, dar știm că va avea un impact uriaș și că trebuie să ne confruntăm cu el și să ne adaptăm. AI este un alt hiperobiect cu care umanitatea va trebui să se confrunte în acest secol. În cartea ta, citezi flexibilitatea umană ca fiind una dintre calitățile necesare pentru a face față marilor provocări. Dar ce înseamnă, de fapt, pentru umanitate să se confrunte cu hiperobiecte?

Ideal ar fi să avem încredere în AI pentru a ne ajuta să gestionăm aceste hiperobiecte – realități atât de complexe încât depășesc capacitatea noastră de înțelegere. Dar poate că cea mai mare întrebare în dezvoltarea AI este: Cum putem face ca AI, care poate fi mai inteligentă decât oamenii, să fie de încredere? Nu avem încă un răspuns la această întrebare.

Cred că cel mai mare paradox al revoluției AI este paradoxul încrederii – adică faptul că ne grăbim să dezvoltăm o superinteligență AI pe care nu o putem controla sau în care nu avem deplină încredere. Știm că există multe riscuri. Rațional, ar fi înțelept să încetinim ritmul dezvoltării, să investim mai mult în siguranță și să creăm mai întâi mecanisme care să garanteze că AI nu scapă de sub control sau nu acționează în mod dăunător pentru oameni.

Cu toate acestea, contrariul se întâmplă astăzi. Suntem în mijlocul unei curse accelerate a AI. Diverse companii și națiuni concurează cu o viteză amețitoare pentru a dezvolta AIs tot mai puternice. Între timp, s-au făcut investiții minime pentru a ne asigura că AI este sigură.

Dacă întrebi antreprenorii, oamenii de afaceri și liderii guvernamentali care conduc această revoluție AI „De ce această grabă?”, aproape toți îți vor răspunde: „Știm că este riscant, desigur. Știm că este periculos. Înțelegem că ar fi mai înțelept să încetinim și să investim în siguranță. Dar nu ne putem încrede în concurenții noștri umani. Dacă alte companii și țări își accelerează dezvoltarea AI în timp ce noi încercăm să o încetinim pentru a o face mai sigură, ele vor dezvolta superinteligența înaintea noastră și vor domina lumea. Așadar, nu avem de ales decât să mergem înainte cât mai repede posibil pentru a rămâne în frunte.”

Dar apoi le-am pus celor responsabili de AI o a doua întrebare: „Credeți că putem avea încredere în superinteligența pe care o dezvoltați?” Răspunsul lor a fost: „Da.” Asta este aproape o nebunie. Oamenii care nici măcar nu au încredere unii în alții cred, cumva, că pot avea încredere în această inteligență artificială străină.

Avem mii de ani de experiență cu oamenii. Înțelegem psihologia și politica umană. Înțelegem dorința umană de putere, dar avem și o oarecare înțelegere despre cum să limităm acea putere și să construim încredere între oameni. De fapt, de-a lungul ultimelor mii de ani, oamenii au dezvoltat destul de multă încredere. Acum 100.000 de ani, oamenii trăiau în grupuri mici de câteva zeci de persoane și nu puteau avea încredere în străini. Astăzi, însă, avem națiuni uriașe, rețele comerciale care se întind în întreaga lume și sute de milioane, chiar miliarde de oameni care au încredere unii în alții într-o anumită măsură.

Știm că AI este un agent activ, că ia propriile decizii, creează idei noi, stabilește noi obiective, creează trucuri și minciuni pe care oamenii nu le înțeleg și ar putea urmări scopuri străine, dincolo de înțelegerea noastră. Avem multe motive să fim suspicioși față de AI. Nu avem experiență cu AI și nu știm cum să avem încredere în ea.

Cred că este o greșeală uriașă să presupunem că putem avea încredere în AI în timp ce nu avem încredere unii în alții. Cel mai sigur mod de a dezvolta superinteligența este mai întâi să consolidăm încrederea între oameni și apoi să cooperăm pentru a dezvolta o AI sigură. Însă ceea ce facem acum este exact opusul. Toate eforturile sunt îndreptate către dezvoltarea AI-ului, fără a construi încredere între noi.

Cititorii cu o mentalitate libertariană ar putea avea mai multă încredere în superinteligență decât în oameni, deoarece oamenii s-au luptat între ei de-a lungul întregii istorii. Spuneți că acum avem rețele mari de încredere, cum ar fi națiunile și marile corporații, dar cât de succes avem în construirea acestor rețele și vor continua ele să eșueze?

Depinde de standardele noastre de așteptări. Dacă privim în urmă și comparăm umanitatea de astăzi cu cea de acum 100.000 de ani, când eram vânători-culegători care trăiau în grupuri mici de câteva zeci de persoane, am construit o rețea de încredere uimitor de mare. Avem un sistem în care sute de milioane de oameni cooperează zilnic unii cu alții.

Libertarienii tind să ia aceste mecanisme de-a gata și refuză să se întrebe de unde provin. De exemplu, aveți electricitate și apă potabilă acasă. Când mergeți la baie și trageți apa, canalizarea ajunge într-un sistem vast de epurare. Acest sistem este creat și întreținut de stat. Dar în mentalitatea libertariană, este ușor să consideri că pur și simplu folosești toaleta și tragi apa, fără ca cineva să fie responsabil de întreținerea sa. Dar, bineînțeles, cineva trebuie să fie.

Nu există cu adevărat o piață liberă perfectă. Pe lângă competiție, este întotdeauna necesar un anumit sistem de încredere. Anumite lucruri pot fi create cu succes prin competiție într-o piață liberă, dar există unele servicii și necesități care nu pot fi susținute doar prin competiția de piață. Justiția este un astfel de exemplu.

Imaginați-vă o piață liberă perfectă. Să presupunem că închei un contract de afaceri cu dumneavoastră și eu încalc acel contract. Mergem la tribunal și cerem unui judecător să ia o decizie. Dar ce se întâmplă dacă am mituit judecătorul? Deodată, nu mai puteți avea încredere în piața liberă. Nu ați accepta ca judecătorul să dea câștig de cauză celui care plătește cele mai mari mite. Dacă justiția ar fi tranzacționată într-o piață complet liberă, ea s-ar prăbuși și oamenii nu s-ar mai putea încrede unii în alții. Încrederea în respectarea contractelor și a promisiunilor ar dispărea, iar sistemul care le aplică s-ar dezintegra.

Prin urmare, orice competiție necesită întotdeauna o structură de încredere. În cartea mea, folosesc exemplul Cupei Mondiale de fotbal. Există echipe din diferite țări care concurează între ele, dar pentru ca această competiție să aibă loc, trebuie mai întâi să existe un acord asupra unui set comun de reguli. Dacă Japonia ar avea propriile reguli și Germania ar avea un alt set de reguli, competiția nu ar putea exista. Cu alte cuvinte, chiar și competiția necesită o fundație de încredere și acord comun. În caz contrar, ordinea însăși se prăbușește.

În Nexus, observați că mass-media a făcut posibilă democrația de masă - cu alte cuvinte, că tehnologia informației și dezvoltarea instituțiilor democratice sunt corelate. Dacă este așa, dincolo de posibilitățile negative ale populismului și totalitarismului, ce oportunități de schimbare pozitivă în democrații sunt posibile?

În rețelele sociale, de exemplu, știrile false, dezinformarea și teoriile conspirației sunt răspândite deliberat pentru a distruge încrederea dintre oameni. Dar algoritmii nu sunt neapărat cei care răspândesc aceste informații false și conspirații. Multe s-au întâmplat pur și simplu pentru că au fost concepute să o facă.

Scopul algoritmilor de pe Facebook, YouTube și TikTok este să maximizeze angajamentul utilizatorilor. Cel mai simplu mod de a face acest lucru, descoperit după numeroase experimente, a fost să răspândească informații care alimentează furia, ura și dorințele oamenilor. Acest lucru se întâmplă deoarece, atunci când oamenii sunt supărați, sunt mai înclinați să urmărească informația și să o răspândească, ceea ce duce la creșterea angajamentului.

Dar ce s-ar întâmpla dacă am da algoritmului un alt scop? De exemplu, dacă i-am oferi un scop precum creșterea încrederii între oameni sau creșterea adevărului, algoritmul nu ar mai răspândi niciodată știri false. Dimpotrivă, ar ajuta la construirea unei societăți mai bune, a unei societăți democratice mai solide.

Un alt punct important este că democrația ar trebui să fie un dialog între oameni. Pentru a avea un dialog, trebuie să știți și să aveți încredere că interacționați cu o ființă umană. Dar, odată cu rețelele sociale și internetul, devine din ce în ce mai dificil să știm dacă informația pe care o citim este cu adevărat scrisă și răspândită de oameni sau doar de boți. Acest lucru distruge încrederea între oameni și face democrația foarte dificilă.

Pentru a aborda această problemă, am putea avea reglementări și legi care interzic boților și AI-urilor să pretindă că sunt oameni. Nu cred că AI ar trebui interzis complet; AI și boții sunt bineveniți să interacționeze cu noi, dar doar dacă clarifică faptul că sunt AI și nu oameni. Când vedem o informație pe Twitter, trebuie să știm dacă este răspândită de un om sau de un bot.

Unii ar putea spune: „Nu este aceasta o încălcare a libertății de exprimare?” Dar boții nu au libertatea de exprimare. Deși mă opun ferm cenzurii exprimării umane, aceasta nu înseamnă că trebuie să protejăm exprimarea boților.

Vom deveni mai inteligenți sau vom ajunge la concluzii mai bune discutând subiecte cu inteligența artificială în viitorul apropiat? Vom vedea un tip de creativitate pe care oamenii nici măcar nu și-l pot imagina, așa cum s-a întâmplat în cazul AlphaGo, pe care îl descrii și în noua ta carte, de exemplu în cadrul discuțiilor din clasă?

Desigur, acest lucru se poate întâmpla. Pe de o parte, AI poate fi extrem de creativă și poate veni cu idei la care noi nu ne-am fi gândit niciodată. Dar, în același timp, AI ne poate manipula, oferindu-ne cantități uriașe de informații inutile sau înșelătoare.

Punctul-cheie este că noi, oamenii, suntem părți interesate în societate. Așa cum am menționat mai devreme, folosind exemplul sistemului de canalizare, noi avem un corp. Dacă sistemul de canalizare se prăbușește, ne îmbolnăvim, răspândim boli precum dizenteria și holera și, în cel mai rău caz, murim. Dar acesta nu este deloc un pericol pentru AI, care nu este afectată de prăbușirea unui astfel de sistem, deoarece nu se poate îmbolnăvi sau muri. Când cetățenii umani dezbat, de exemplu, dacă să aloce bani unei agenții guvernamentale pentru gestionarea unui sistem de canalizare, există un interes direct evident. Așadar, chiar dacă AI poate veni cu idei foarte inovatoare și imaginative pentru astfel de sisteme, trebuie să ne amintim întotdeauna că AI nu este umană și nici măcar organică.

Este ușor să uităm că avem un corp, mai ales atunci când discutăm despre spațiul cibernetic. Ceea ce face AI diferită de oameni nu este doar imaginația și modul său de gândire, care sunt străine nouă, ci și faptul că „corpul” său este complet diferit de al nostru. În cele din urmă, AI este și ea o ființă fizică – nu există într-un spațiu pur mental, ci într-o rețea de computere și servere.

Care este cel mai important lucru de luat în considerare atunci când ne gândim la viitor?

Cred că sunt două probleme esențiale. Prima este problema încrederii, care a fost discutată pe larg până acum. Ne aflăm într-o situație în care încrederea dintre oameni este pusă în pericol. Acesta este cel mai mare pericol. Dacă putem consolida încrederea între oameni, vom fi mai bine pregătiți să facem față revoluției AI.

A doua este amenințarea de a fi complet manipulați sau deturnați de AI. În primele zile ale internetului, principala metaforă pentru tehnologie era „pânza” – World Wide Web era imaginată ca o rețea asemănătoare unei pânze de păianjen, care conecta oamenii între ei.

Astăzi, însă, principala metaforă este „coconul”. Oamenii trăiesc din ce în ce mai mult în coconi individuali de informație. Sunt bombardați cu atât de multe informații încât devin orbi la realitatea din jurul lor. Sunt prinși în bule informaționale diferite. Pentru prima dată în istorie, o entitate non-umană, o AI, este capabilă să creeze un astfel de cocon informațional.

De-a lungul istoriei, oamenii au trăit într-un cocon cultural uman. Poezia, legendele, miturile, teatrul, arhitectura, uneltele, gastronomia, ideologia, banii și toate celelalte produse culturale care au modelat lumea noastră au provenit din mintea umană. În viitor, însă, multe dintre aceste produse culturale vor proveni dintr-o inteligență non-umană. Poeziile, videoclipurile, ideologiile și banii noștri vor fi generate de o inteligență non-umană. Am putea ajunge captivi într-o astfel de lume străină, deconectați de realitate. Aceasta este o frică profundă pe care oamenii o au de mii de ani. Acum, mai mult ca niciodată, această frică a devenit reală și periculoasă.

De exemplu, budismul vorbește despre conceptul de māyā – iluzie, halucinație. Odată cu apariția AI, poate fi chiar mai dificil decât înainte să scăpăm din această lume a iluziilor. AI este capabilă să ne copleșească cu noi iluzii, iluzii care nu provin nici măcar din intelectul sau imaginația umană. Ne va fi extrem de dificil să le înțelegem.

Ați menționat „mecanismele de autocorectare” ca fiind o funcție importantă pentru menținerea democrației. Cred că aceasta este, de asemenea, o funcție importantă pentru a ieși din cocon și pentru a intra în contact cu realitatea. Pe de altă parte, în cartea ta scrii că performanța rasei umane de la Revoluția Industrială încoace ar trebui evaluată cu nota „C minus”, adică abia acceptabilă. Dacă acesta este cazul, atunci nu ar trebui să ne așteptăm la prea mult de la rasa umană în viitoarea revoluție AI?

Când apare o nouă tehnologie, aceasta nu este neapărat rea în sine, dar oamenii nu știu încă cum să o folosească în mod benefic. Motivul pentru care nu știu este că nu avem un model pentru ea.

Când a avut loc Revoluția Industrială în secolul al XIX-lea, nimeni nu avea un model despre cum să construiască o „societate industrială bună” sau cum să folosească tehnologii precum motoarele cu abur, căile ferate și telegraful în beneficiul umanității. Prin urmare, oamenii au experimentat în diverse moduri. Unele dintre aceste experimente, cum ar fi crearea imperialismului modern și a statelor totalitare, au avut rezultate dezastruoase.

Asta nu înseamnă că AI în sine este rea sau dăunătoare. Problema reală este că nu avem un model istoric pentru a construi o societate bazată pe AI. Prin urmare, va trebui să repetăm experimentele. Mai mult, AI însăși va începe să ia propriile decizii și să își conducă propriile experimente. Iar unele dintre aceste experimente ar putea avea rezultate teribile.

De aceea avem nevoie de un mecanism de autocorectare – un mecanism care să poată detecta și corecta erorile înainte ca ceva fatal să se întâmple. Dar acest lucru nu este ceva ce poate fi testat într-un laborator înainte de a introduce tehnologia AI în lume. Este imposibil să simulăm istoria într-un laborator.

De exemplu, să ne gândim la momentul în care a fost inventată calea ferată.

Într-un laborator, oamenii puteau testa dacă motoarele cu abur explodau din cauza unor defecțiuni. Dar nimeni nu putea simula schimbările economice și politice pe care le-ar aduce o rețea feroviară care se întinde pe zeci de mii de kilometri.

Același lucru este valabil și pentru AI. Oricât de multe experimente am face cu AI în laborator, va fi imposibil să prezicem ce se va întâmpla atunci când milioane de superinteligențe vor fi eliberate în lumea reală și vor începe să schimbe peisajul economic, politic și social. Aproape sigur, vor exista greșeli majore. De aceea ar trebui să mergem mai prudent și mai încet. Trebuie să ne acordăm timp pentru a ne adapta, pentru a descoperi și pentru a corecta greșelile noastre.

"Algoritmii nu au coduri de etică", atrage atenția prof. Antonio Momoc

Importanța jurnalismului în vremuri tulburi, precum cele actuale, este adesea dezbătută în programele Radio România.

Rolul esențial al jurnaliștilor în protejarea și consolidarea valorilor democratice este evidențiat de actualul context din România.

Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate de Curtea Constituțională, după descoperirea unei imixtiuni externe în procesul electoral.

În cei 35 de ani de democrație în România, mijloacele de informare s-au înmulțit și s-au diversificat, iar revoluția tehnologică a schimbat profund acest domeniu.

Efectele toxice ale dezinformării de pe platformele sociale, în special TikTok, au fost vizibile la recentul scurtin prezidențal.

Bulele informaționale sunt nocive pentru democrație. Pe rețelele online, informațiile ajung la internauți în baza unor algoritmi croiți special pe așteptările, nevoile și frustrările individului.

“Sistemele digitale, algoritmii, boții vor viraliza, adică vor răspândi, vor distribui, ca să ajungă la un număr foarte mare de oameni, în special știrile care captează atenția oamenilor, pentru că oamenii sunt atenți la lucruri senzaționale, care generează emoție, care ne rețin atenția. Nu conținutul etic, nu verificarea informației din mai multe surse, nu adevărul trist, anost și dezinteresant pe care jurnaliștii sau fact-check-ii îl pot descoperi.

Algoritmii știu asta, algoritmii nu au coduri de etică, spre deosebire de unii jurnaliști care au, algoritmii știu că minciunile, propaganda, dezinformarea, știrile false trezesc și rețin atenția oamenilor, fac asta matematic.

De aceea, întotdeauna probabilitatea ca noi să întâlnim pe rețele sociale, mai ales pe TikTok, în mod particular, informație falsă, informație trunchiată, informație mincinoasă, conținut exagerat sau ceea ce numim deep-fake, toate aceste conținuturi care ne rețin atenția, care ne atrag, sunt mult mai interesante pentru algoritmi, pentru că algoritmii știu și ni le viralizează, pentru că din ele vor face bani”, a spus conf. univ. dr. Antonio Momoc la Radio România Actualități.

Algoritmii urmăresc de fapt monetizarea, iar în cazul recentelor alegeri prezidențiale chiar modificarea tendințelor de vot și influențarea rezultatului alegerilor.

TikTok, în vizorul Comisiei Europene

Comisia Europeană a anunţat deschiderea unei anchete împotriva platformei chineze de socializare TikTok, ca urmare a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România.

Chiar dacă TikTok susţine că platforma a fost protejată pe durata a 150 de alegeri la nivel global şi că elimină constant conţinutul care încalcă regulile, reprezentanţii executivului comunitar spun că există suspiciuni credibile de încălcare a legii europene pentru servicii digitale şi de lipsă de reacţie în faţa riscurilor sistemice legate de integritatea alegerilor.

Problema dezinformării și a integrității alegerilor a fost dezbătută și de eurodeputaţii. Concluzia a fost că Uniunea Europeană trebuie să-și întărească măsurile împotriva manipulării și dezinformării, dacă nu vrea ca democrația să fie subminată de o junglă de minciuni și un hățiş de informații false.

“În momentul în care nu mai ai încredere în presă, nu mai încredere în profesori, nu mai ai încredere în preot, nu mai ai încredere în toate instanțele astea mai mult sau mai puțin morale, etice, ai încredere în cine? Ai încredere în marketing, ai încredere în branding, ai încredere în video gaming, în TikTok, în influenceri? Trebuie să ne gândim mai mult ce facem în legătură cu educația noastră în spiritul civic, al respectului reciproc și al ideii în ce măsură un candidat, un personaj politic, un lider populist poate să devină un dictator”, a mai spus Antonio Momoc în emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

Pariul jurnaliștilor cu rețele sociale

Informarea din surse credibile și, mai ales, recăpătarea încrederii în instituțiile de presă tradiționale relevante sunt două dintre soluțiile la îndemână în contracararea dezinformării.

“Ar trebui să ne uităm la jurnaliștii care vin cu mai multe puncte de vedere, care nu încearcă să persuadeze publicul, care încearcă să informeze, care nu se grăbesc să tragă concluzii, care nu vin într-un studio de televiziune și încearcă să ne influențeze în mod direct, prezentând doar o parte din ce s-a întâmplat”, a punctat Romina Surugiu, decan al Facultății de Jurnalism și Comunicare din cadrul Universității București.

Jurnaliștii vor avea un rol important în societate, pentru că oamenii au nevoie de informații și de surse credibile, dar pariul va fi concurența cu noile tehnologii și cu evitarea capcanelor aduse de acestea.

În acest context, rolul instituțiilor publice de mass-media devine unul esential în furnizarea de informații relevente și verificate, cu scopul unei informări corecte și echidistante a publicului.

Radio România Actualități este principala sursă de informații sigure a Radio România, acestea fiind disponibile și în aplicația oficială Radio România, disponibilă în AppStore și GooglePlay.

Citește și: Impactul inteligenței artificiale asupra locurilor de muncă, un subiect sensibil în tehnologie (AFP)