Sursa ta de încredere

Klaus Iohannis: O treime din teritoriul României şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone care prezintă risc de deşertificare

„Deşertificarea influenţează negativ ecosistemele, productivitatea terenurilor agricole şi nivelul de trai al oamenilor.”

Klaus Iohannis: O treime din teritoriul României şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone care prezintă risc de deşertificare

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 05 Iunie 2024, 11:57  • Actualizat: 05 Iunie 2024, 11:56

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului în care arată că România a luat măsuri bune în ultimii ani în materie de împăduriri, restaurare a terenurilor, combatere a deşertificării şi gestionare a secetei.

Totodată, implementarea lor trebuie accelerată, a mai afirmat președintele.

„Marcarea pe 5 iunie a Zilei Mondiale a Mediului aduce în atenţia publică importanţa acestei tematici vitale şi are menirea de a mobiliza milioane de oameni din întreaga lume, instituţii publice, actori non-guvernamentali şi economici pentru a acţiona în vederea protejării mediului. Ziua Mediului 2024 se centrează pe readucerea în stare bună a terenurilor, pe combaterea deşertificării şi pe creşterea rezilienţei la secetă. Amplificate de schimbările climatice, deşertificarea şi seceta sunt provocări pentru întreaga lume, afectând inclusiv România”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele atrage atenţia că deşertificarea pune în pericol deopotrivă securitatea alimentară, economia şi mediul înconjurător.

„Potrivit ONU, la nivel global, numărul şi durata secetelor au crescut cu 29% faţă de anul 2000, iar dacă nu se iau măsuri urgente, seceta ar putea afecta peste trei sferturi din populaţia lumii până în 2050. Degradarea terenurilor are un impact direct asupra veniturilor şi a sănătăţii oamenilor.

O treime din teritoriul României şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone care prezintă risc de deşertificare. Deşertificarea influenţează negativ ecosistemele, productivitatea terenurilor agricole şi nivelul de trai al oamenilor, în special al celor deja vulnerabili, punând în pericol deopotrivă securitatea alimentară, economia şi mediul înconjurător”, a afirmat Iohannis.

România investește pentru a gestiona seceta

Preşedintele punctează că România este parte a eforturilor internaţionale de îmbunătăţire a situaţiei terenurilor, precum şi de combatere a deşertificării şi a secetei.

„În 2021, la COP26, am susţinut din partea României 'Declaraţia Liderilor de la Glasgow privind Pădurile şi Utilizarea Terenurilor'. În 2024, când sărbătorim 30 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU pentru Combaterea Deşertificării, la care România este parte, este esenţial să continuăm măsurile necesare pentru a aborda cauzele deşertificării şi a răspunde eficient la secetă.

Pentru că la nivel naţional creşterea temperaturilor medii anuale şi scăderea cantităţilor medii anuale de precipitaţii au devenit două tendinţe predominante, România investeşte cu prioritate în creşterea capacităţii de a înţelege şi a gestiona eficient seceta. Astfel, în scurt timp va deveni operaţional în România Centrul Agrometeorologic Regional pentru Europa al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, care va sprijini dezvoltarea durabilă a sistemelor agricole în contextul accelerării schimbărilor climatice”, a afirmat Iohannis.

În ultimii ani România a implementat, cu ajutorul fondurilor europene, măsuri pentru protejarea pădurilor, exinderea suprafețelor acestoa ș a practicilor agricole sustenabile, mai amintește președintele.

„Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă au loc activităţi de împădurire a terenurilor degradate şi nisipoase şi de reconstrucţie a habitatelor forestiere. Atenţia în procesul de împădurire trebuie acordată în special judeţelor cu deficit de pădure, terenurilor degradate şi zonelor expuse unui risc suplimentar de deşertificare în contextul schimbărilor climatice.

Sunt foarte importante dezvoltarea pădurilor urbane şi refacerea inelelor verzi din jurul marilor oraşe, care se confruntă cu un grad sporit de poluare a aerului”, a subliniat Iohannis.

Citește și: Românii plasează problemele de mediu pe locul 8 în topul priorităţilor societăţii

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune

Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune

Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune
SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic
Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7