Sursa ta de încredere

Kremlin: Condiția pentru un posibil armistițiu este retragerea Kievului din regiunea ucraineană Donbas

„Dacă nu prin negocieri, atunci prin mijloace militare, acest teritoriu va intra sub controlul deplin al Federaţiei Ruse. Orice altceva va depinde în întregime de asta”, a transmis consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov.

Kremlin: Condiția pentru un posibil armistițiu este retragerea Kievului din regiunea ucraineană Donbas
Foto: REUTERS/Valentyn Ogirenko

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 12 Decembrie 2025, 14:23  • Actualizat: 12 Decembrie 2025, 14:23

Un armistiţiu în Ucraina va fi posibil numai dacă forţele Kievului se vor retrage din întreaga regiune ucraineană Donbas, a declarat vineri, 12 decembrie, consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov.

„Un armistiţiu poate avea loc doar după retragerea trupelor ucrainene. Dacă nu prin negocieri, atunci prin mijloace militare, acest teritoriu va intra sub controlul deplin al Federaţiei Ruse. Orice altceva va depinde în întregime de asta”, a transmis Iuri Uşakov.

În prezent, Rusia controlează toată regiunea ucraineană Lugansk şi aproximativ 80% din regiunea Doneţk, deşi Kievul continuă să controleze mai multe oraşe mari şi puternic fortificate, inclusiv Sloviansk şi Kramatorsk.

„Va exista garda naţională rusă, poliţia noastră”

De asemenea, Iuri Uşakov a declarat că, în conformitate cu un plan de pace, este posibil ca doar Garda Naţională Rosgvardiia a Rusiei să fie desfăşurată în acele părţi ale Donbasului care se află în prezent sub control ucrainean. El a spus că armata rusă va fi absentă din acele zone.

„Este foarte posibil să nu existe trupe acolo, nici ruseşti, nici ucrainene. Dar va exista garda naţională rusă, poliţia noastră, tot ce este necesar pentru a menţine ordinea şi a organiza viaţa”, l-a citat Kommersant pe Iuri Uşakov, potrivit Agerpres.

Demilitarizarea Donbasului este una dintre opţiunile pe care Statele Unite ale Americii le iau în considerare pentru a convinge Kievul să renunţe la cele 20% pe care le controlează încă în regiunea Doneţk, potrivit EFE.

În ceea ce priveşte propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a organiza un referendum privind viitorul Donbasului, Iuri Uşakov a spus că „Donbasul este rusesc”, fapt consacrat în Constituţia Rusiei în anul 2022, în urma anexării a patru regiuni ucrainene.

Garda naţională a Rusiei este o forţă de tip militar, formată din trupe interne care numără aproximativ 400.000 de membri. Acestea au fost desfăşurate în Ucraina încă din primele momente ale războiului, în 2022, şi includ unele unităţi din Cecenia care au jucat un rol major în campania din Ucraina.

În anul 2023, Rusia a adoptat o lege care permite gărzii naţionale să achiziţioneze şi să utilizeze armament greu, inclusiv tancuri şi artilerie, aminteşte Reuters.

Citește și: Zelenski refuză concesiile teritoriale către Rusia fără un referendum

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:24

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Radio România Actualitați

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs
Liderii europeni, solidari cu Ucraina în cadrul summit-ului de la Bruxelles

Liderii europeni, solidari cu Ucraina în cadrul summit-ului de la Bruxelles

Liderii europeni, solidari cu Ucraina în cadrul summit-ului de la Bruxelles
Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune

Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune

Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune
SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe