Sursa ta de încredere

Liviu Radu, fost manager al Spitalului Municipal şi fost primar al oraşului Caracal, condamnat pentru corupţie

Condamnarea de 3 ani și 8 luni nu este definitivă.

Liviu Radu, fost manager al Spitalului Municipal şi fost primar al oraşului Caracal, condamnat pentru corupţie

Articol de Victor Marin, Publicat: 28 Februarie 2025, 21:25  • Actualizat: 28 Februarie 2025, 23:23

Fostul manager al Spitalului Caracal şi fost primar al oraşului Liviu Radu a fost condamnat de Tribunalul Olt la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupţie.

Potrivit instanței, faptele s-au produs în perioada 2016-2020, în care Liviu Radu a condus unitatea medicală.

În aceeaşi cauză a fost condamnat tot la 3 ani şi 8 luni de închisoare fostul director financiar al Spitalului Caracal Marian Mitran.

Cele două condamnări nu sunt definitive, menționează Agerpres.

Procurorii au mai susţinut că din suma obţinută în mod ilegal cei doi ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nejustificate, în valoare totală de 326.250 lei.

Pe de altă parte, managerul nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru 19 persoane îndreptăţite să intre în posesia lor.

De asemenea, Liviu Radu şi Marian Mitran trebuie să achite în solidar 370.000 lei către Casa de Asigurări de Sănătate, precum şi alte sume către părţile civile din dosar.

Citește și: Operațiunea din Portul Constanța, de o anvergură „fără precedent”

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu