LONDRA: Mii de participanți, la un marș împotriva extremismului de dreapta
Together Alliance reunește organizații ale societății civile, sindicaliști și grupuri religioase unite împotriva extremei drepte.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 29 Martie 2026, 17:06 • Actualizat: 29 Martie 2026, 17:15
Mii de oameni au participat la Londra la un marș împotriva extremismului de dreapta, într-un context în care organizatorii spun că susținerea pentru astfel de grupări este în creștere în Regatul Unit.
Potrivit BBC, printre participanți s-a numărat și Salvinder Dhillon, care a declarat că se așteaptă ca numărul celor prezenți să „egaleze sau chiar să depășească” participarea de la manifestația „Unite the Kingdom” de anul trecut, dar a subliniat că, indiferent de cifre, esențială rămâne solidaritatea celor prezenți.
„Ceea ce avem noi, ei nu au. Noi avem unitatea oamenilor, spiritul de luptă al oamenilor și vom câștiga”, a declarat acesta pentru BBC.
La rândul său, Sabby Dhalu, secretar general adjunct al alianței Together Alliance, a afirmat că Marea Britanie se confruntă cu o „creștere fără precedent” a sprijinului pentru organizațiile de extremă dreapta și a descris manifestația „Unite the Kingdom” drept „cea mai mare mobilizare a extremei drepte din istoria britanică”.
Ea a adăugat că majoritatea britanicilor resping „ura, divizarea și rasismul” promovate de astfel de organizații și a susținut că „a venit momentul pentru acțiune”.
În septembrie 2025, între 110.000 și 150.000 de persoane au participat la mitingul organizat la Londra de Tommy Robinson, al cărui nume real este Stephen Yaxley-Lennon.
La acel moment, au avut loc mai multe arestări, după ce tensiunile au escaladat. Unii protestatari au aruncat cu sticle și alte obiecte în forțele de ordine, incidente în urma cărora mai mulți polițiști au fost răniți, potrivit Poliției Metropolitane.
Miliardarul din domeniul tehnologiei Elon Musk s-a adresat mulțimii printr-o intervenție video, în timp ce aproximativ 5.000 de persoane au participat și la o contramanifestație organizată în apropiere de gruparea Stand Up To Racism.
Potrivit site-ului său oficial, Together Alliance reunește organizații ale societății civile, sindicaliști și grupuri religioase unite împotriva extremei drepte și susține că reprezintă peste șapte milioane de persoane.
Citește și: Mii de americani au mărșăluit împotriva lui Donald Trump













