Sursa ta de încredere

Lumina Învierii va fi adusă în țară de reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei.

Lumina Învierii va fi adusă în țară de reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte

Articol de Matei Pavel, Publicat: 03 Mai 2024, 12:31  • Actualizat: 04 Mai 2024, 10:37

Lumina Sfântă de Paști va fi adusă în ţară de la Ierusalim, sâmbătă, de reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele Teofil Anăstăsoaie.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se produce în fiecare an în timpul slujbei din Sâmbăta Mare.

În mesajul adresat credincioșilor de Paște, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, îndeamnă la smerenie, rugăciune și la petrecerea Sfintelor sărbători în tihnă și pace, făcând referire și la perioadele tulburi de război prin care trece acum o parte a lumii.

"De sărbătoarea Sfintelor Paști îl rugăm pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos cel mort și Înviat, să ne dăruiască puterea credinței în Învierea sa. Să viețuim în ritm de Înviere, să viețuim în ritm de Împărăția Cerurilor, să avem bucuria șederii lângă cei dragi mai mult decât de obicei în aceste zile, să purtăm în rugăciunea noastră pe cei care se află în suferință, în războaie de tot felul, în foamete și dacă partea materială ne permite și cu puțin efort întotdeauna găsim ceva și pentru celălalt. Să contribuim și noi la mica noastră măsură, la suferința altora, precum la măsura Lui, Domnul Hristos a participat și participă la suferința întregii lumi”, a transmis Înaltpreasfințitul Teofan, citat de Radio România Iași.

Citește și: "Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei", spune Patriarhul Daniel

OMSA: Prevenirea pandemiilor de origine animală este subfinanțată, deși 60% dintre bolile infecţioase umane îşi au originea la animale
Actualitate 13 Mai 2026, 17:21

OMSA: Prevenirea pandemiilor de origine animală este subfinanțată, deși 60% dintre bolile infecţioase umane îşi au originea la animale

Potrivit OMSA, situaţia este chiar mai urgentă decât era în urmă cu un an.

OMSA: Prevenirea pandemiilor de origine animală este subfinanțată, deși 60% dintre bolile infecţioase umane îşi au originea la animale
OPEC înrăutăţeşte previziunile privind creşterea cererii globale de petrol în 2026
Actualitate 13 Mai 2026, 16:45

OPEC înrăutăţeşte previziunile privind creşterea cererii globale de petrol în 2026

„Creşterea economiei globale continue să arate rezilienţă în acest an, în pofida tensiunilor geopolitice, în special în...

OPEC înrăutăţeşte previziunile privind creşterea cererii globale de petrol în 2026
Liderii statelor din formatul B9 își afirmă hotărârea “de a construi NATO 3.0, prin promovarea unei Europe mai puternice în cadrul alianței”
Actualitate 13 Mai 2026, 16:08

Liderii statelor din formatul B9 își afirmă hotărârea “de a construi NATO 3.0, prin promovarea unei Europe mai puternice în cadrul alianței”

În Declarația Comună adoptată la finalul reuniunii de la Palatul Cotroceni, participanții au subliniat că legătura...

Liderii statelor din formatul B9 își afirmă hotărârea “de a construi NATO 3.0, prin promovarea unei Europe mai puternice în cadrul alianței”
INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din patru judeţe
Actualitate 13 Mai 2026, 15:51

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din patru judeţe

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri mici din judeţul...

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din patru judeţe
Volodimir Zelenski, la Summitul B9: Contăm pe sprijin european | VIDEO
Actualitate 13 Mai 2026, 15:17

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: Contăm pe sprijin european | VIDEO

Administrația de la Kiev contează pe un pachet european de 90 de miliarde de euro pentru a începe, cel târziu din luna iunie,...

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: Contăm pe sprijin european | VIDEO
Donald Trump a ajuns în China
Actualitate 13 Mai 2026, 14:58

Donald Trump a ajuns în China

Discuțiile sunt consacrate unor dosare globale importante, de la comerţul internaţional şi războiul din Iran până la situaţia...

Donald Trump a ajuns în China
Cehia: Craniul unei sfinte medievale a fost furat dintr-o biserică
Actualitate 13 Mai 2026, 14:11

Cehia: Craniul unei sfinte medievale a fost furat dintr-o biserică

Sfânta Zdislava de Lemberk a trăit între anii 1220 şi 1252 și a fost canonizată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1995.

Cehia: Craniul unei sfinte medievale a fost furat dintr-o biserică
Parlament: Victimele infracțiunilor, informate când inclulpații ies din închisoare  
Actualitate 13 Mai 2026, 13:33

Parlament: Victimele infracțiunilor, informate când inclulpații ies din închisoare  

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat.

Parlament: Victimele infracțiunilor, informate când inclulpații ies din închisoare  

Radio România Actualitați

Angajaţii STB afectaţi de concedieri colective sau disponibilizări vor primi cel mult 12 salarii compensatorii

Urs brun capturat în incinta Şcolii de agenţi de poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina

Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului primit la Palatul Victoria

Avertisment privind mesajele frauduloase care circulă în mediul online