MApN: Resturi de dronă, căzute pe teritoriul României
Au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, pentru monitorizarea situației.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 02 August 2026, 17:11 • Actualizat: 02 August 2026, 17:34
Resturi de dronă au căzut duminică pe teritoriul României, pe un teren agricol din zona localității Periprava, la aproximativ un kilometru față de frontiera cu Ucraina. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Drona a fost detectată de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), duminică, 2 august, la ora 15:09, în apropierea graniței fluviale cu Ucraina.
Au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, pentru monitorizarea situației, a transmis MApN, într-un mesaj publicat pe Facebook.
„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat astăzi, 2 august, la ora 15.09, o ţintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 15.17 pentru monitorizarea situaţiei”, arată mesajul MApN.
- Articolul a fost completat cu detalii suplimentare.
Conform MApN, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, care a transmis mesaj RO-Alert.
Drona, doborâtă de forțele ucrainene
„Ținta aeriană a evoluat pentru aproximativ 20 de minute deasupra apelor teritoriale si de-a lungul brațului Sulina, în spațiul aerian național, după care a părăsit teritoriul României spre Ucraina, unde a fost doborâtă de forțele uncrainene.
Resturi de dronă au căzut în zona localității Periprava, la aproximativ 1 km de frontieră, pe un teren agricol. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Alerta aeriană instituită pentru județul Tulcea a încetat la ora 16.05”, a transmis ulterior MApN.
Citește și: Țintă aeriană, la frontiera fluvială cu Ucraina













