Sursa ta de încredere

Mare parte din România, sub cod roșu de caniculă

Meteorologii atrag atenţia că, pe timp de zi, maximele vor urca până la 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Foto: ANM

Publicat: 13 Iulie 2024, 08:18  • Actualizat: 13 Iulie 2024, 10:23

A intrat în vigoare codul roşu de caniculă instituit de meteorologi pentru Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, celelalte zone sunt vizate de un cod portocaliu.

Pe timp de zi, maximele vor urca până la 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Nopţile, la rândul lor, vor fi tropicale, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade. Odată cu acest val de căldură, care va persista şi la începutul săptămânii viitoare, creşte şi riscul de insolaţie.

Risc crescut de insolație

Medicii spun că această afecţiune poate provoca foarte multe complicaţii şi poate duce chiar la deces, notează Radio România Actualități.

Insolaţia este considerată o urgenţă medicală, de aceea este esenţială recunoaşterea simptomelor.

"Principalul semn al insolaţiei îl reprezintă temperatura corpului foarte ridicată. Este suficient să punem mâna pe persoana respectivă şi să vedem că este foarte caldă. Putem, de asemenea, să mai observăm că persoana respectivă are o respiraţie rapidă şi superficială, că are un puls rapid, pentru că inima încearcă să pompeze mai mult sânge pentru a răci corpul, ceea ce duce la acest puls accelerat. Poate acuza dureri severe de cap, greaţă, vărsături", a spus Medicul Ruxandra Delcă, de la Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa.

Vecinii, de multe ori salvatori

Ministerul Sănătăţii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11:00 şi 18:00.

Aerul condiţionat trebuie setat la o temperatură cu cel mult 5 grade mai mică decât cea ambientală, iar ventilatoarele nu trebuie folosite când sunt peste 32 de grade.

Coordonatorul SMURD pe zona Moldovei a avertizat că efectele caniculei pot fi amplificate de consumul de alcool și cafea. Diana Cimpoeșu a făcut un apel către medicii de familie să monitorizeze mai atent pacienții cu hipertensiune și pe cei cu glicemie crescută.

"Pentru că deja constatăm că mulți pacienți cu probleme cardiovasculare, cu stări lipotimice, cu căderi în casă sau în curte, au ajuns la spital, marea majoritate fiind persoane vârstnice, recomandăm celor din jur să-și viziteze vecinii. Vecinii au fost de multe ori salvatori. Evident, voi spune același lucru – evitarea consumului de alcool. Persoanele care consumă alcool pot deveni mai rapid inconștiente, cad în mediul exterior și pot deveni și hipertermice. De aceea, lichidul recomandat este apa. Apa cu săruri minerale, ceaiul, pot salva starea de sănătate a unor persoane, iar pentru cei care au, de exemplu, crize hipertensive, modificări ale glicemiei, îi sfătuim să nu apeleze din prima la 112, să-și apeleze medicul de familie, să-și apeleze medicul curant, să ceară sfatul despre adaptarea tratamentului și abia apoi dacă lucrurile nu merg bine, abia atunci să apeleze la 112, pentru că ambulanțele sunt suprasolicitate în acest moment, atât cele de la Serviciul de Ambulanțe, cât și cele de la SMURD", a subliniat Diana Cimpoeșu.

Restricții de tonaj pe timp de caniculă

Sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10:00 - 20:00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – (COD ROŞU) pentru Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, a anunţat CNAIR.

Astfel, autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale, din judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Timiş, Caraş - Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Viteza trenurilor, redusă pe timp de caniculă

Compania Naţională de Căi Ferate anunță că, în acest sfârşit de săptămână, traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale din cauza caniculei prognozate de meteorologi.

Viteza trenurilor va fi redusă, în medie cu 20 - 30 de kilometri.

Măsura va fi menţinută în acest sfârşit de săptămână, în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius.

"CFR SA, prin personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată, va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată şi înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operaţiuni necesare pentru adaptarea în condiţii de siguranţă a traficului", transmit reprezentanții CFR.

Potrivit acestora, dispeceratele CFR vor menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar, care vor fi avizaţi când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic intrate în vigoare.

CFR SA recomandă călătorilor ca, în această perioadă, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare ale trenurilor din/în staţiile CFR, înante de a pleca în călătorie.

Informaţiile se obţin la casele de bilete ale operatorului de transport de la care o persoană a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet şi de pe portalurile web ale operatorilor de transport feroviar, unde sunt postate informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse trenurilor înscrise în circulaţie.

Citește și: Din cauza caniculei, Ungaria impune restricții de tonaj pe drumurile sale

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu