Mercenarul Horațiu Potra revine în România „voluntar”
Horațiu Potra este vizat de un mandat de arestare într-un dosar de tentativă de lovitură de stat alături de fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 30 Octombrie 2025, 12:44 • Actualizat: 30 Octombrie 2025, 12:44
Mercenarul Horațiu Potra se va întoarce „voluntar” în România, a anunțat joi, 30 octombrie, avocatul acestuia, Șerban Moga.
Potra este vizat de un mandat de arestare într-un dosar de tentativă de lovitură de stat alături de fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu.
„Au avut loc discuții la nivelul procuratorii din Dubai și urmează să vină de bunăvoie pentru a participa la proces. Era plecat înainte de a fi emis un mandat, are afaceri în Dubai. Domnul Potra are locuința în Dubai, are afaceri în Dubai. Azi a luat decizia oficială de a se întoarce.
Mi-a comunicat să vă transmit că s-a luat această decizie, că s-au semnat documente în acest sens și că urmează să vină în țară, fără să aibă parte de un proces de extrădare. Preferă să parcurgă procedurile judiciare în țară. Probabil va fi o chestiune de zile sau săptămâni, până va ajunge în țară. E o decizie care s-a luat cu autoritățile din Dubai”. a declarat Moga, la Antena 3 CNN.
Horațiu Potra, trimis în judecată de Parchetul General
Horațiu Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică - alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, conform Agerpres.
Potrivit procurilor, Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, pentru a crea haos.
Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul unei întâlniri clandestine care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.













