Sursa ta de încredere

Meteo: Ninsori, lapoviță și ploi, de Crăciun, în țară

Probabilitatea de precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare va fi mai mare începând din noaptea de 23 spre 24 decembrie şi până în 25 decembrie, apoi după data de 30 decembrie.

Meteo: Ninsori, lapoviță și ploi, de Crăciun, în țară
Foto: Unsplash

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 22 Decembrie 2025, 14:04  • Actualizat: 22 Decembrie 2025, 14:04

Vremea mai fi mai caldă în primele zile ale acestei săptămâni, dar se va răci în Ajunul Crăciunului în întreaga țara, fiind prezente ploi, lapoviță și ninsori, arată prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în primele două zile de prognoză media maximelor termice va fi mai mare decât în mod normal în această perioadă şi se va situa în jurul valorii de 8 grade. În data de 24 decembrie temperatura maximă medie va scădea cu 3...4 grade şi se va apropia de cea specifică Ajunului Crăciunului. În zilele care vor urma, media temperaturii maxime va avea variaţii în general între 0 şi 4 grade. Media minimelor termice se va situa între 0 şi 2 grade, până în dimineaţa de 25 decembrie, apoi va scădea şi va avea valori cuprinse în general între -2 şi -5 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în zilele de 24 şi de 25 decembrie când vor predomina ploaia şi lapoviţa şi după data de 29 decembrie, când vor fi şi intervale cu precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În Crişana, până în data de 25 decembrie, temperaturile se vor menţine peste mediile climatologice specifice perioadei. Media maximelor va avea variaţii între 5 şi 8 grade, iar a minimelor între -1 şi 2 grade. Va urma o scădere a valorilor termice astfel că în ultimele zile ale lunii decembrie şi în primele zile ale lunii ianuarie, media maximelor termice va fi de 0...2 grade, iar a minimelor de -6...-4 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în jurul zilei de 24 decembrie, când vor predomina ploile, şi după data de 30 decembrie, când vor fi intervale cu lapoviţă, ninsoare, dar posibil şi ploaie.

Vremea în Transilvania și Maramureș

În Transilvania, temperaturile maxime vor fi în scădere până în data de 24 decembrie, de la o medie de 6 grade în prima zi, până la 2...3 grade în ultima şi vor deveni normale pentru această perioadă. Va urma o scădere treptată a valorilor termice astfel că până la finalul intervalului vor fi temperaturi maxime de -2...0 grade şi minime de -9....-7 grade.

Probabilitatea de precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, va fi mai mare în jurul datei de 24 decembrie, apoi trecător şi în general slab cantitativ, după data de 30 decembrie.

În Maramureş, temperaturile vor fi în scădere treptată, astfel că media maximelor termice va avea valori între 2 şi 7 grade în prima săptămână şi vor fi de -2...0 grade spre sfârşitul intervalului. Minimele vor fi preponderent negative, iar în unele nopţi, media lor va putea coborî sub -5 grade.

Probabilitatea de precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, va fi mai mare în noaptea de 24 spre 25 decembrie, apoi trecător începând cu 29 decembrie.

Vremea în Moldova și Dobrogea

În Moldova, vremea va intra într-un proces de răcire până în jurul datei de 25 decembrie, când media maximelor termice va putea fi între -3 şi -5 grade, iar a minimelor între -7 şi -9 grade urmând ca până spre finalul intervalului de prognoză temperatura maximă să se situeze în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -7...-5 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în zilele de 23 şi de 24 decembrie (la început ploaie apoi predominant ninsoare) şi după data de 1 ianuarie când vor fi posibile mai ales ninsori şi lapoviţă. În restul intervalului doar izolat vor fi posibile precipitaţii slabe.

În Dobrogea, până la data de 24 decembrie, media maximelor termice va creşte de la 5 grade în prima zi, la 8...9 grade în ultima, iar a minimelor de la 2 la 4 grade. În jurul zilei de 25 decembrie se va răci cu aproximativ 6...7 grade, apoi media maximelor termice se va situa între 2 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -4 şi 0 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare între noaptea de 23 spre 24 decembrie şi 24 spre 25 decembrie, când vor fi ploi la început, apoi şi lapoviţă şi posibil ninsoare şi din nou după ziua de 1 ianuarie când vor fi intervale cu precipitaţii mixte.

Vremea în Muntenia și Oltenia

În Muntenia, în primele trei zile de prognoză valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice specifice perioadei, media maximelor se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar a minimelor va fi de 1...2 grade. În data de 25 decembrie se va răci cu aproximativ 6 grade, apoi tendinţa generală a temperaturilor va fi de uşoară creştere, cu o medie a maximelor între 0 şi 5 grade şi a minimelor între -3 şi -7 grade.

Probabilitatea de precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare va fi mai mare începând din noaptea de 23 spre 24 decembrie şi până în 25 decembrie, apoi după data de 30 decembrie.

În Oltenia, până în jurul datei de 24 decembrie media maximelor termice va fi de 4...6 grade, iar a minimelor de 1...2 grade. Va urma o răcire cu 4...5 grade, iar după data de 26 decembrie este posibil ca media maximelor să varieze între 1 şi 5 grade, iar a minimelor între -2 şi -7 grade.

Vor fi precipitaţii sub formă de ploaie la început, apoi mai ales lapoviţă şi ninsoare, în 24 şi în 25 decembrie, apoi după data de 1 ianuarie. În restul intervalului precipitaţiile nu vor lipsi în totalitate, ci vor fi trecătoare şi pe suprafeţe mici.

Vremea la munte

La munte, media, atât a maximelor termice cât şi a minimelor, va fi preponderent negativă. Media maximelor va putea scădea în unele nopţi, cu probabilitate mai mare în a doua săptămână, sub -6 grade, iar a minimelor sub -11 grade.

Precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor fi pe arii mai extinse în 24 şi în 25 decembrie şi după data de 1 ianuarie. În restul intervalului acestea vor apărea trecător şi pe suprafeţe mai mici.

Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 22 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026 este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată), precizează ANM.

Citește și: ANM: Vreme caldă în țară, săptămâna aceasta. De când vor fi posibile ninsorile

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu