Sursa ta de încredere

Ministerul Educaţiei: Burse sociale pentru peste 39.000 de studenţi din medii dezavantajate

Bursele sociale vor fi de câte 925 de lei pe lună.

Ministerul Educaţiei: Burse sociale pentru peste 39.000 de studenţi din medii dezavantajate
Foto: radioromania.ro

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 02 Martie 2026, 17:15  • Actualizat: 02 Martie 2026, 17:15

Ministerul Educației a anunțat, luni, 2 martie, că peste 39.000 de studenți care provin din medii dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale. Instituția a precizat că scopul acestei măsuri este prevenirea şi reducerea abandonului universitar.

„Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a lansat apelul pentru selecţia universităţilor de stat civile acreditate care vor putea acorda burse sociale în cuantum de 925 lei/lună, în perioada ianuarie - iulie 2026,

din bugetul proiectului 'Intervenţii pentru învăţământul terţiar - măsuri sistemice pentru prevenirea şi reducerea abandonului universitar”, a informat Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit Agerpres.

Aplicațiile pot fi transmise până pe 6 martie

Conform ministerului, aplicaţiile vor fi transmise exclusiv în format electronic până la data de 6 martie 2026, ora 16:00.

Acest apel este lansat pentru implementarea activităţii A6 - Acordarea de burse sociale studenţilor proveniţi din medii şi grupuri dezavantajate, în cadrul proiectului „Intervenţii pentru învăţământul terţiar - măsuri sistemice pentru prevenirea şi reducerea abandonului universitar”, cod SMIS: 322473, finanţat prin Programul Educaţie şi Ocupare (PEO) 2021-2027.

Citește și: Fondul de burse pentru studenţi, menţinut la nivelul anului 2025

Directorul general al ANM neagă folosirea unui card instituțional și aprobarea unor achiziții ilegale
Actualitate 11 Octombrie 2026, 19:00

Directorul general al ANM neagă folosirea unui card instituțional și aprobarea unor achiziții ilegale

„Pentru structurile din teritoriu privind activitatea de achiziţii se va derula o misiune în următoarea perioadă”, a transmis...

Directorul general al ANM neagă folosirea unui card instituțional și aprobarea unor achiziții ilegale
Kremlin: Zelenski este isteric și este puţin probabil să fie capabil să ia vreo măsură raţională
Actualitate 11 Octombrie 2026, 18:02

Kremlin: Zelenski este isteric și este puţin probabil să fie capabil să ia vreo măsură raţională

Potrivit lui Dmitri Peskov, dacă Volodimir Zelenski „ar fi capabil să ia măsuri chibzuite, ar fi acum înclinat spre negocieri...

Kremlin: Zelenski este isteric și este puţin probabil să fie capabil să ia vreo măsură raţională
Trump, criticat de un ministru german după atacul la adresa lui Zelenski: „Pentru câţiva litri de motorină. Ce faliment moral”
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:59

Germania, cel mai mare donator european pentru Ucraina, a anunţat sâmbătă că va menţine sancţiunile împotriva Rusiei.

Trump, criticat de un ministru german după atacul la adresa lui Zelenski: „Pentru câţiva litri de motorină. Ce faliment moral”
Clădiri luate de ape în urma unor noi viituri, în centrul Nepalului | VIDEO
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:59

Clădiri luate de ape în urma unor noi viituri, în centrul Nepalului | VIDEO

Statul asiatic se reface după inundațiile și alunecările de teren catastrofale care au lovit, în urmă cu două luni,...

Clădiri luate de ape în urma unor noi viituri, în centrul Nepalului | VIDEO
Donald Trump: Există un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia şi Ucraina, cu efect imediat. Răspunsul lui Zelenski
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:52

Donald Trump: Există un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia şi Ucraina, cu efect imediat. Răspunsul lui Zelenski

„Ambele părţi au căzut de acord. Nu-l încălcaţi!”, a transmis Donald Trump.

Donald Trump: Există un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia şi Ucraina, cu efect imediat. Răspunsul lui Zelenski
Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:13

Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi

Un autocar și un camion s-au ciocnit pe autostrada care leagă orașele Bursa şi Izmir.

Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi
Irineu Darău: Am plătit peste 6 milioane de lei pentru modernizarea staţiunilor balneare. Investiţiile totale depăşesc 12 milioane de lei
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:01

Irineu Darău: Am plătit peste 6 milioane de lei pentru modernizarea staţiunilor balneare. Investiţiile totale depăşesc 12 milioane de lei

Ministrul interimar a prezentat și măsurile referitoare la digitalizarea serviciilor pentru antreprenori şi promovarea...

Irineu Darău: Am plătit peste 6 milioane de lei pentru modernizarea staţiunilor balneare. Investiţiile totale depăşesc 12 milioane de lei
Institutul de Lingvistică, despre supat: Cuvântul este mult mai vechi decât controversa online
Actualitate 11 Octombrie 2026, 16:59

Institutul de Lingvistică, despre supat: Cuvântul este mult mai vechi decât controversa online

Atestările termenului sunt mult mai vechi.

Institutul de Lingvistică, despre supat: Cuvântul este mult mai vechi decât controversa online

Radio România Actualitați

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial

Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică

Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp