Sursa ta de încredere

Ministrul Buzoianu: Arderile ilegale de deşeuri, o problemă națională

Până când nu vor apărea primele condamnări în dosarele deschise ca urmare a plângerilor depuse de autorităţi, cei care comit astfel de fapte înțeleg că pot scăpa cu o simplă amendă.

Ministrul Buzoianu: Arderile ilegale de deşeuri, o problemă națională
Foto: Facebook | Guvernul României

Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 Ianuarie 2026, 06:33  • Actualizat: 28 Ianuarie 2026, 07:21

Ministrul Mediului consideră că arderile ilegale de deşeuri reprezintă ”o problemă naţională”, care afectează sănătatea publică.

Potrivit Dianei Buzoianu, până când nu vor apărea primele condamnări în dosarele deschise ca urmare a plângerilor depuse de autorităţi, cei care comit astfel de fapte înțeleg că pot scăpa cu o simplă amendă.

Ministrul dă asigurări că instituţiile de mediu colaborează cu autorităţile judiciare pentru ca infractorii de mediu să fie traşi la răspundere.

"În anul 2025, s-au dat amenzi record, iar procentul de colectare a amenzilor este peste 90% de la Garda de Mediu (...) La Sinteşti, de exemplu, am avut controalele care au fost realizate în ultimele luni, unele dintre cele mai ample care au fost făcute în zona respectivă. Au fost deschise dosare penale, au fost făcute plângeri, au fost ridicate zeci de tone de deşeuri care ar fi trebuit să fie vândute, deci să le aducă profit acelor persoane şi au fost date amenzi de sute de mii de lei", a explicat Diana Buzoianu la Euronews.

"Aceste amenzi vor fi plătite şi au fost, în mare parte, plătite. Problema este la plângerile penale, aici se rupe, de fapt, filmul. Pentru că noi venim cu autoritatea de mediu şi facem sesizările penale. Dacă aceste dosare nu se duc la final, dacă nu există condamnări, mesajul transmis pentru infractori este [că] scapi cu o simplă amendă, continuă, pentru că maximul care ţi se poate întâmpla este să primeşti o amendă", a adăugat ea.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu