Sursa ta de încredere

Ministrul Educației: 6% din PIB pentru Educație, o țintă „aspirațională”

Guvernul ar putea să aprobe proiectul legii bugetului de stat până cel târziu vineri.

Ministrul Educației: 6% din PIB pentru Educație, o țintă „aspirațională”

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 28 Ianuarie 2025, 13:25  • Actualizat: 28 Ianuarie 2025, 13:26

Ținta de 6% din PIB pentru Educație este „aspirațională”, una dintre prioritățile domeniului fiind eficientizarea cheltuielilor în beneficul calității, a declarat, marți, ministrul Educației, Daniel David.

„Cu siguranţă, aşteptarea mea este ca bugetul să fie mai mare, uşor mai mare decât execuţia bugetară de anul trecut, dar încă sunt negocieri, sunt discuţii. Ştiţi bine că contextul economico-financiar nu arată bine, dar asta este aşteptarea mea şi în această logică ducem această discuţie - ţinta de 6%, de fapt 15% din noua lege din bugetul general consolidat, este o ţintă care rămâne mereu pentru noi una aspiraţională şi ca ministru al Educaţiei şi Cercetării nu pot decât să vorbesc mereu despre acest lucru, dar ideea fundamentală pentru mine, în paralel, este să eficientizez lucrurile din cadrul ministerului, astfel încât banii pe care îi primim să fiu sigur că sunt cheltuiţi eficient, astfel încât să fiu sigur că nu merg în zone în care câştigurile educaţionale nu sunt pe măsura investiţiilor financiare”, a spus Daniel David în cadrul briefingului de la finalul şedinţei de guvern.

El a adăugat că bugetul este încă discutat cu Ministerul de Finanţe şi a evocat faptul că în acest moment Ministerul Educaţiei şi Cercetării este în faza de organizare.

„După ce facem această organizare. Şi vocea mea pentru 6% sau 15% va fi mult mai puternică. Este puternică şi acum, dar vreau să am şi argumentul că banii sunt cheltuiţi eficient”, a mai spus Daniel David.

Guvernul ar putea să aprobe proiectul legii bugetului de stat până cel târziu vineri, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Citește și: Premierul Marcel Ciolacu - Bugetul pe 2025 va fi construit pe un deficit de 7%

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină