Sursa ta de încredere

Ministrul Energiei a cerut o anchetă la Hidroelectrica, după ce compania ar fi furnizat energie electrică gratis

„În ciuda supărării unora sau altora, pe mine mă interesează să fac curat în astfel de practici, iar Corpul de control va face lumină”, a declarat Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei a cerut o anchetă la Hidroelectrica, după ce compania ar fi furnizat energie electrică gratis
Foto: Facebook | Bogdan Ivan

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 27 Noiembrie 2025, 11:57  • Actualizat: 27 Noiembrie 2025, 15:00

  • Articolul a fost completat cu detalii suplimentare.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, joi, 27 noiembrie, că a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica în urma unor informaţii apărute în spaţiul public conform cărora compania a furnizat energie electrică gratuit către 20 de companii şi instituţii religioase.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, m-am sesizat din oficiu şi am dispus declanşarea verificărilor prin Corpul de Control al Ministerului Energiei. Am zero toleranţă pentru privilegii pe banii românilor. Vreau să fie foarte clar: toate contractele preferenţiale intră în verificare; cei care au beneficiat abuziv vor plăti integral; cei care au semnat vor răspunde: administrativ, civil şi penal”, a anunțat ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.

Bogdan Ivan: Hidroelectrica nu este „pușculița” nimănui

De asemenea, ministrul Energiei a spus că Hidroelectrica nu este „puşculiţa” nimănui, iar energia este o resursă strategică a statului român, „nu bonus pentru pile şi relaţii”.

„Nicio firmă, instituţie, fundaţie sau 'recomandare' politică nu este mai presus de lege. Regulile sunt simple. Consumi? Plăteşti. Nu plăteşti? Pierzi contractul şi răspunzi legal. Vă asigur că, pe durata mandatului meu, astfel de situaţii nu vor fi tolerate. Energia este o resursă strategică a statului român, nu bonus pentru pile şi relaţii”, a mai precizat Bogdan Ivan.

Anterior, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, joi, 27 noiembrie, că a cerut începerea unei anchete în legătură cu faptul că Hidroelectrica ar fi furnizat timp de mai mulți ani energie electrică gratuită unor societăţi comerciale şi instituţii religioase.

În urma acestor informații publicate de Recorder, Bogdan Ivan a spus că a convocat miercuri Corpul de control al ministrului și că urmează să înceapă joi o anchetă. Oficialul a precizat că va semna ordinul imediat după ce se va încheia şedinţa de Guvern.

Ministrul Energiei: „O să fac curat”

„Nu mai accept. Nici nu mă interesează cine sunt acei oameni, nici cei care au dat, nici care au luat energie fără să fie facturată.

E o sfidare la adresa fiecărui român faptul că avem în continuare aceşti şmecheri care şi-au bătut joc de companiile de stat, (...) pentru care energia poate să fie gratis, în timp ce astăzi românii plătesc cele mai scumpe facturi din toată Europa.

Aşa că, atât timp cât o să fiu la acest minister, o să fac curat. În ciuda supărării unora sau altora, pe mine mă interesează să fac curat în astfel de practici, iar Corpul de control va face lumină”, a declarat Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă, susţinută la CET Progresul alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, candidat al PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, potrivit Agerpres.

Ministrul Energiei a mai spus că a cerut raportul Curţii de Conturi şi că i-a solicitat Corpului de control o verificare foarte clară pe acest subiect. „Dacă se vor constata încălcări ale legii, indiferent de consecinţe, indiferent de cei implicaţi, toţi cei vinovaţi vor fi daţi pe mâna legii”, a adăugat Bogdan Ivan.

Potrivit unei investigaţii Recorder, Hidroelectrica a furnizat timp de mai mulţi ani energie electrică unor societăţi comerciale şi instituţii religioase fără să încaseze niciun leu. Totul a ieşit la iveală în urma unui control de rutină realizat de inspectorii Curţii de Conturi la compania cu capital majoritar de stat.

Citește și: Ministrul Energiei: Companii cu doi-trei angajați și două laptopuri cresc artificial facturile și câștigă zeci sau chiar sute de milioane de euro

Bătălia pentru legalitatea deciziilor de la Congresul extraordinar al PNL: Instanța respinge definitiv apelul taberei Bolojan
Actualitate 21 Iulie 2026, 17:15

Bătălia pentru legalitatea deciziilor de la Congresul extraordinar al PNL: Instanța respinge definitiv apelul taberei Bolojan

Decizia nu conduce automat la anularea alegerilor organizate la 21 iunie. Legalitatea hotărârilor adoptate atunci face, însă,...

Bătălia pentru legalitatea deciziilor de la Congresul extraordinar al PNL: Instanța respinge definitiv apelul taberei Bolojan
ANSVSA: Începe elaborarea planului de vaccinare împotriva virusului pestei micilor rumegătoare
Actualitate 21 Iulie 2026, 16:52

ANSVSA: Începe elaborarea planului de vaccinare împotriva virusului pestei micilor rumegătoare

Campania va debuta în judeţele Constanţa şi Tulcea, fiind asigurate 300.000 de doze de vaccin cu titlu gratuit.

ANSVSA: Începe elaborarea planului de vaccinare împotriva virusului pestei micilor rumegătoare
Israel a construit o barieră de 23 de kilometri în Fâșia Gaza
Actualitate 21 Iulie 2026, 16:01

Israel a construit o barieră de 23 de kilometri în Fâșia Gaza

Construcția, realizată în ultimele luni, a ajuns la mai mult de jumătate din lungimea teritoriului palestinian, trecând prin...

Israel a construit o barieră de 23 de kilometri în Fâșia Gaza
CNAIR, după moartea unui șofer peste care a căzut un bolovan pe DN 7: Pentru montarea unor plase de protecţie, ar fi nevoie de defrişarea versantului
Actualitate 21 Iulie 2026, 15:36

CNAIR, după moartea unui șofer peste care a căzut un bolovan pe DN 7: Pentru montarea unor plase de protecţie, ar fi nevoie de defrişarea versantului

Sectorul de la Lazaret nu era considerat zonă cu risc.

CNAIR, după moartea unui șofer peste care a căzut un bolovan pe DN 7: Pentru montarea unor plase de protecţie, ar fi nevoie de defrişarea versantului
Irlanda: Atac într-o biserică, în timpul slujbei. O femeie a fost înjunghiată de un tânăr
Actualitate 21 Iulie 2026, 14:58

Irlanda: Atac într-o biserică, în timpul slujbei. O femeie a fost înjunghiată de un tânăr

Femeia a suferit leziuni grave, dar viața ei nu este în pericol.

Irlanda: Atac într-o biserică, în timpul slujbei. O femeie a fost înjunghiată de un tânăr
Sorin Grindeanu: Voi solicita sesiune extraordinară începând din 27 iulie
Actualitate 21 Iulie 2026, 14:30

Sorin Grindeanu: Voi solicita sesiune extraordinară începând din 27 iulie

„În acelaşi timp, îi transmit preşedintelui Senatului să facă acelaşi lucru pentru convocarea concomitentă a unei sesiuni...

Sorin Grindeanu: Voi solicita sesiune extraordinară începând din 27 iulie
DNSC: Frauda prin SMS continuă. Românii sunt păcăliți de hackeri că au de plătit taxe sau amenzi restante
Actualitate 21 Iulie 2026, 14:23

DNSC: Frauda prin SMS continuă. Românii sunt păcăliți de hackeri că au de plătit taxe sau amenzi restante

„Mesajele folosesc un ton urgent şi invocă penalităţi, taxe suplimentare sau alte consecinţe pentru a crea presiune”, a...

DNSC: Frauda prin SMS continuă. Românii sunt păcăliți de hackeri că au de plătit taxe sau amenzi restante
Slovacia: Noul sediu al Ministerului Apărării, obiectul unei investigații pentru posibile deturnări de fonduri publice
Actualitate 21 Iulie 2026, 13:55

Slovacia: Noul sediu al Ministerului Apărării, obiectul unei investigații pentru posibile deturnări de fonduri publice

Ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak, a negat orice faptă ilegală.

Slovacia: Noul sediu al Ministerului Apărării, obiectul unei investigații pentru posibile deturnări de fonduri publice

Radio România Actualitați

Preventiv, saci gata încărcați cu nisip vor fi amplasați în stațiunea Bușteni

Preventiv, saci gata încărcați cu nisip vor fi amplasați în stațiunea Bușteni

Preventiv, saci gata încărcați cu nisip vor fi amplasați în stațiunea Bușteni
Incendiul din Guadalajara, din centrul Spaniei, a distrus aproape 30.000 de hectare de terenuri

Incendiul din Guadalajara, din centrul Spaniei, a distrus aproape 30.000 de hectare de terenuri

Incendiul din Guadalajara, din centrul Spaniei, a distrus aproape 30.000 de hectare de terenuri
Cunoscutul și apreciatul jurnalist de radio George Enache a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani

Fotbal: Un campion cu Porto, la Cluj-Napoca

Fotbal: Un campion cu Porto, la Cluj-Napoca

Fotbal: Un campion cu Porto, la Cluj-Napoca