Sursa ta de încredere

Ministrul Fondurilor Europene: Investițiile în energie sunt întârziate. Proiectele PNRR trebuie finalizate până în 2026

„La acest moment, când discutăm, avem la dispoziţie peste 20 de miliarde de euro”

Ministrul Fondurilor Europene: Investițiile în energie sunt întârziate. Proiectele PNRR trebuie finalizate până în 2026
Foto: Facebook/Adrian Câciu

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 26 Martie 2024, 17:04  • Actualizat: 26 Martie 2024, 17:09

Multe investiții în energie sunt întârziate, iar proiectele din PNRR trebuie încheiate până în august 2026, a declarat marți ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Adrian Câciu.

Totodată, el a făcut referire la „vânătorii de afaceri” care depun proiectul, însă ei nu îl vor implementa, ci caută un producător care va investi într-un parc.

„Există la acest moment pe apelurile deschise, nu ştiu dacă neapărat la Ministerul Energiei sau în zonele locale, vânătorii de afaceri care vin, depun proiectul, dar ei nu îl vor implementa, apoi caută un producător care va investi într-un parc.

Mie mi se pare că această chestiune este o distorsionare inclusiv a intenţiei de investiţii pe care o avem. Chestiunile astea trebuie să le avem în vedere şi să le eliminăm, dacă vrem să scurtăm paşii pe care-i avem de făcut până când investiţiile vor fi implementate”, a menţionat ministrul, la Energy Forum Ediţia a XI-a: „Tranziţia către o Românie verde, provocările momentului”, potrivit Agerpres.

20 de miliarde de euro pentru România

România are la dispoziție 20 de miliarde de euro pentru proiecte, a mai spus ministrul.

„Cred că suntem într-o zonă de oportunitate istorică. Vă dau o cifră care o să vă uimească. La acest moment, când discutăm, avem la dispoziţie peste 20 de miliarde de euro. Avem o alocare de aproape 5 miliarde de euro din PNRR, avem Fondurile din politica de coeziune 2021-2027, încă 3 miliarde de euro, avem Fondul de modernizare, 16 miliarde de euro.

Banii din perspectiva surselor de finanţare există. Mai mult decât atât, din 2026 va mai veni o alocare de 5 miliarde de euro pe Fondul social pentru climă, care începe să fie implementat din 2026 până în 2030 de către România, iar alocarea pentru România este de 5 miliarde euro - 6 miliarde de euro, în funcţie de priorităţile pe care le definim în acea programare”, a menţionat ministrul.

Citește și: "Sahara" Olteniei va fi reîmpădurită cu 400 de hectare de vegetație

Etichete : pnrr energie
Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după trecerea lui Boris Johnson și a unor oficiali europeni prin aceeași gară
Actualitate 13 Septembrie 2026, 21:19

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după trecerea lui Boris Johnson și a unor oficiali europeni prin aceeași gară

Ministrul ucrainean de Externe a declarat că „atacurile barbare” de la Yahodyn, la frontiera dintre Ucraina și Polonia,...

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după trecerea lui Boris Johnson și a unor oficiali europeni prin aceeași gară
Summitul BRICS de la Delhi: Războiul din Iran reconfigurează relațiile, dar scoate la iveală și divergențele
Actualitate 13 Septembrie 2026, 21:02

Summitul BRICS de la Delhi: Războiul din Iran reconfigurează relațiile, dar scoate la iveală și divergențele

Pentru membri precum China, Rusia și Iran, BRICS oferă un instrument de diminuare a influenței Statelor Unite și a Europei...

Summitul BRICS de la Delhi: Războiul din Iran reconfigurează relațiile, dar scoate la iveală și divergențele
Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor: Pregătirea pentru situații de criză trebuie să înceapă în școli, comunități și familie
Actualitate 13 Septembrie 2026, 13:20

Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor: Pregătirea pentru situații de criză trebuie să înceapă în școli, comunități și familie

Liderul de la Palatul Cotroceni pledează pentru continuarea investițiilor în instruire, infrastructură și tehnologii noi.

Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor: Pregătirea pentru situații de criză trebuie să înceapă în școli, comunități și familie
TechCrunch: Compania Revolut, păcălită să furnizeze datele unor clienți
Actualitate 13 Septembrie 2026, 11:27

TechCrunch: Compania Revolut, păcălită să furnizeze datele unor clienți

Sistemele Revolut și fondurile clienților nu sunt afectate, au dat asigurări reprezentanții companiei.

TechCrunch: Compania Revolut, păcălită să furnizeze datele unor clienți
Ploi, vijelii și grindină, în mai multe regiuni: Vremea se răcește în București
Actualitate 13 Septembrie 2026, 10:26

Ploi, vijelii și grindină, în mai multe regiuni: Vremea se răcește în București

Instabilitatea atmosferică se va manifesta Dobrogea, Muntenia, zonele montane și, izolat, Oltenia.

Ploi, vijelii și grindină, în mai multe regiuni: Vremea se răcește în București
Reuters: Suedezii votează în cadrul unor legislative care ar putea aduce extrema dreaptă la guvernare
Actualitate 13 Septembrie 2026, 10:09

Reuters: Suedezii votează în cadrul unor legislative care ar putea aduce extrema dreaptă la guvernare

Un rezultat bun al Democraților Suedezi s-ar înscrie în tendința europeană de ascensiune a extremei drepte.

Reuters: Suedezii votează în cadrul unor legislative care ar putea aduce extrema dreaptă la guvernare
Bulgaria investighează un incendiu la un depozit de muniții, pe care proprietarul îl consideră un act de sabotaj
Actualitate 12 Septembrie 2026, 22:32

Bulgaria investighează un incendiu la un depozit de muniții, pe care proprietarul îl consideră un act de sabotaj

Bulgaria este un furnizor important de armament pentru Ucraina, care continuă să respingă invazia rusă pe scară largă,...

Bulgaria investighează un incendiu la un depozit de muniții, pe care proprietarul îl consideră un act de sabotaj
Bolojan cere instalarea rapidă a unui nou guvern și propune un executiv de tehnocrați
Actualitate 12 Septembrie 2026, 20:53

Bolojan cere instalarea rapidă a unui nou guvern și propune un executiv de tehnocrați

Liderul PNL atrage atenția că instabilitatea politică poate determina creșterea costurilor de împrumut ale statului, poate...

Bolojan cere instalarea rapidă a unui nou guvern și propune un executiv de tehnocrați

Radio România Actualitați

Craiova o învinge pe Corvinul și urcă pe locul 3, în Superliga de fotbal

Superliga: Pace între FC Argeș și FC Botoșani

Ciclism: Barnabas Vas a câștigat Turul României 2026

83 de cazuri de infectare cu virusul West Nile, pe durata sezonului estival