Sursa ta de încredere

Ministrul Fondurilor Europene: Riscul de pierdere a fondurilor din PNRR există

Deci este limpede, pentru că cifrele nu mint, că acest risc îl avem”, a declarat Boloş.

Ministrul Fondurilor Europene: Riscul de pierdere a fondurilor din PNRR există

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 07 Aprilie 2025, 16:37  • Actualizat: 07 Aprilie 2025, 16:37

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat luni că există un risc de pierdere a fondurilor din Programul Naţional Redresare şi Rezilienţă (PNRR), până în prezent fiind efectuate plăți de 5 miliarde din totalul de 28 alocate.

„Riscul de pierdere a banilor există, nimeni nu poate garanta că noi toate cele 113 obiective de investiţii le vom implementa 100%. Cât vom reuşi să facem, pentru că suntem înainte cu un an şi jumătate de termenul de finalizare a PNRR-ului, avem 28 de miliarde de euro în bugetul investiţiilor şi avem plăţi de 5 miliarde de euro. Deci este limpede, pentru că cifrele nu mint, că acest risc îl avem”, a declarat Boloş.

Investițiile întârziate vor fi înlocuite cu unele mature, a mai spus ministrul.

„Noi facem demersurile ca acolo unde investiţiile sunt întârziate, pentru a gestiona cât mai bine acest risc, să le înlocuim cu investiţii care sunt mature, finanţarea este din fonduri naţionale, respectă cerinţele din PNRR, astfel încât să aducem în ţară toţi banii pe care îi avem alocaţi României şi să ne putem continua aceste proiecte de investiţii care sunt de importanţă crucială pentru dezvoltarea României”, a mai spus Boloş.

Citește și: Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR, întrucât România nu și-a îndeplinit toate obiectivele

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina