Sursa ta de încredere

Ministrul Moșteanu își asumă public o "eroare" din CV

AUR cere demisia șefului MApN.

Ministrul Moșteanu își asumă public o "eroare" din CV
Foto: Facebook | Ionuț Moșteanu

Articol de Andrei Enache, Publicat: 27 Noiembrie 2025, 17:36  • Actualizat: 27 Noiembrie 2025, 22:05

Ministrul Apărării şi-a publicat joi, pe Facebook, diploma de licenţă la Universitatea Bioterra, Facultatea de Inginerie şi Management Agroturistic.

! Articolul a fost actualizat cu detalii suplimentare

Într-un CV vechi, postat pe site-ul companiei Tarom, Ionuţ Moşteanu scrisese că a absolvit Universitatea Athenaeum din Bucureşti.

Oficialul a prezentat, cronologic, etapele formării sale profesionale și universitare.

În mesaj, Ionuț Moșteanu susține că „nu s-a ascuns niciodată” și că fiecare pas al carierei sale – atât în mediul privat, cât și în politică – a fost construit prin efort propriu: „Nu mi-a dat nimeni vreun loc călduț și nu am datorii politice. Cariera mea a fost construită prin muncă.”

Parcursul studiilor: de la Automatică, la Inginerie Managerială

Ministrul a intrat în 1992 la Facultatea de Automatică, pe locul 45, însă în anul al doilea a fost nevoit să înceapă să muncească pentru a se întreține.

Ionuț Moșteanu a renunțat la studii, iar ulterior s-a înscris la o nouă facultate, pe care a terminat-o în 2015.

Acesta explică faptul că, timp de mulți ani, în joburile din mediul privat și în antreprenoriat, diploma nu a fost o condiție esențială, motiv pentru care finalizarea studiilor a fost amânată.

„Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic...”

Moșteanu adaugă că formarea sa nu s-a oprit niciodată: a continuat să învețe, iar în 2017 a început masterul PPE (Philosophy, Politics and Economics) la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

30 de ani de muncă în mediul privat și în administrație

Ministrul reamintește că, înainte de intrarea în politică, a lucrat două decenii în companii românești și multinaționale, inclusiv ca antreprenor.

În 2015, a intrat în Guvernul tehnocrat ca și consilier, pe un salariu de „puțin peste 2.000 de lei”.

În mesajul de pe Facebook, Ionuț Moșteanu își asumă și o eroare dintr-un CV completat rapid în 2016, recunoscând că a fost o neatenție pe care o regretă: „Voi continua să îmi folosesc toată experiența în slujba statului”, a subliniat el.

În final, ministrul Apărării transmite că experiența acumulată în trei decenii – muncă susținută, adaptabilitate, luarea de decizii curajoase și spirit de echipă – rămâne fundamentul activității sale publice: „Toate astea sunt de aproape 9 ani în slujba statului și o să le folosesc în fiecare zi.”

Dogioiu: „Pare o eroare materială"

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat, joi, că situația ministrului Apărării nu a ajuns în analiza premierului Ilie Bolojan.

„Nu am discutat acest aspect cu domnul premier, deocamdată cel puţin, am văzut doar ceea ce a comunicat public domnul Moşteanu. Înţeleg, din postarea domniei sale, că este vorba de ceea ce s-ar primi o eroare materială, adică în CV-ul respectiv, în loc să treacă Facultatea Bioterra, pe care o terminase cu licenţă, conform diplomei, cu un an înainte de redactarea CV-ului, a trecut Atheneum. De ce s-a întâmplat asta, nu ştiu, nu am detalii... Dar din CV am observat că data finalizării studiilor este certă, din postarea pe care a făcut-o şi din datele de pe diplomă, şi anume 2015, la Bioterra, cu specializarea pe inginerie. CV-ul înţeleg că este din 2016, dacă am datele corecte. Deci pare, nu dau eu verdicte, dar pare o eroare materială acolo”, a spus Ioana Dogioiu.

„Înţeleg că a fost o eroare, mai multe decât a comunicat domnul ministru Moşteanu eu nu am comunicat şi nu am discutat acest subiect cu domnul premier”, a completat reprezentanta Palatului Victoria.

AUR îi cere lui Ionuţ Moşteanu să demisioneze

Din opoziție, Alianța pentru Unirea Românilor îi cere ministrului să demisioneze din guvern

„Ionuţ Moşteanu trebuie să demisioneze urgent! De aproape 10 ani se perindă prin funcţii înalte ale statului român cu o facultate neterminată şi specializări inventate, schimbându-şi biografia după interesul de moment”, susține liderul AUR, George Simion, într-un comunicat.

Potrivit lui, ”ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a minţit în acte oficiale statul român, trecând în CV o facultate şi o specializare inexistente, doar ca să poată prinde funcţii bine plătite la stat”.

”În documentele depuse pentru funcţii în instituţii publice şi consilii de administraţie la companii de stat, Moşteanu a trecut că a absolvit Universitatea Athenaeum din Bucureşti, specializarea Management, în perioada 1996–2000, deşi universitatea a comunicat oficial că nu l-a avut niciodată student şi că această specializare nici nu funcţiona în acei ani. Abia după izbucnirea scandalului, ministrul recunoaşte o „greşeală jenantă” şi scoate public o altă diplomă, de la Universitatea Bioterra, obţinută în 2015, la peste două decenii după ce a început facultatea”, arată George Simion.

”Fix în perioada în care îşi cosmetiza astfel studiile, Moşteanu intra în guvernul tehnocrat, în decembrie 2015, ca şi consilier de ministru şi apoi secretar de stat la Transporturi, pe funcţii pentru care erau obligatorii studiile superioare. În loc să declare proaspăta diplomă de la Bioterra, s-a prezentat în CV-uri ca absolvent „vechi” de Athenaeum, iar mai târziu a mutat şi studiile la Bioterra în anii ’90, deşi astăzi admite că a susţinut licenţa abia în 2015. Este o jonglerie cinică cu anii şi cu facultăţile, care arată un tipar clar de fals şi disimulare”, mai acuză liderul AUR.

George Simion adaugă că, ”acum, după ce a fost prins cu facultatea inventată în CV, Ionuţ Moşteanu ne spune sfidător că şi-a dat licenţa şi încearcă să reducă totul la „o eroare”.

”Un ministru al Apărării care îşi umflă studiile şi îşi rescrie biografia după cum îi convine nu mai poate vorbi credibil nici despre onoare, nici despre respectul faţă de uniformă, nici despre sacrificiul militarilor români. Ionuţ Moşteanu nu mai are credibilitate şi trebuie să demisioneze urgent din funcţia de ministru al Apărării. USR, partid care s-a lansat cu lozinca „fără penali” şi „oameni competenţi”, îşi dă astăzi arama pe faţă: niciunul dintre miniştrii actuali ai USR nu are studii reale în domeniul pe care îl conduce şi nici experienţa necesară pentru acel portofoliu. Avem un guvern care predică meritocraţia, dar livrează românilor miniştri cu facultăţi inventate în CV, diplome întârziate şi zero credibilitate”, conchide preşedintele AUR.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri