Ministrul Tánczos: Vaccinarea și respectarea regulilor de biosecuritate, esențiale pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine
Strategia prevede vaccinarea împotriva variolei la nivel național și împotriva pestei micilor rumegătoare în două județe.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 21 Septembrie 2026, 13:03 • Actualizat: 21 Septembrie 2026, 15:14
Într-un interviu acordat Radio România Actualități, ministrul interimar al Agriculturii a explicat că aprobarea de către Comisia Europeană a planului de acțiune al României pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine reprezintă un prim pas spre reluarea comerțului, însă vaccinarea trebuie însoțită de respectarea strictă a regulilor de biosecuritate.
Potrivit lui Tánczos Barna, strategia prevede vaccinarea împotriva variolei la nivel național și împotriva pestei micilor rumegătoare în două județe.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pregătește preluarea, în această săptămână, a unor doze oferite gratuit din banca de vaccinuri a Uniunii Europene.
Pentru asigurarea necesarului suplimentar, autoritățile intenționează să facă o achiziție în baza unui acord guvernamental.
În rubrica „Apel matinal” de la RRA, Tánczos Barna a explicat că această variantă urmărește să evite întârzierile provocate de eventuale contestații și să permită derularea rapidă a campaniei.
„Important este că trebuie să respectăm în continuare cu strictețe regulile de biosecuritate. Vaccinarea în sine nu rezolvă problema automat”, a subliniat vicepremierul.
Tánczos Barna a insistat asupra identificării corecte a animalelor, a respectării regulilor privind circulația și vânzarea acestora și a asigurării trasabilității. În opinia sa, recâștigarea credibilității sistemului sanitar-veterinar depinde de colaborarea dintre fermieri, medicii veterinari și ANSVSA, în pofida tensiunilor existente.
Ministrul a afirmat că profesioniștii din sector sunt deschiși vaccinării și cunosc rolul acesteia în combaterea anumitor boli.
Reluarea exporturilor impune decizii suplimentare
Aprobarea planului nu înseamnă reluarea imediată a exporturilor. Potrivit lui Tánczos Barna, sunt necesare în continuare demersuri la nivel european pentru modificarea cadrului aplicabil și pentru a permite exporturile din anumite județe, în condiții stabilite.
Vicepremierul a calificat blocarea totală a exporturilor drept o măsură disproporționată, care afectează inclusiv fermierii fără animale bolnave și aflați în afara zonelor cu focare.
El a precizat că sute de mii de animale ar fi trebuit să ajungă în această perioadă pe piețele tradiționale ale României și a avertizat că prelungirea restricțiilor riscă să favorizeze concurenți din afara Uniunii Europene.
„Nu ne permitem să pierdem aceste piețe, pentru că ele vor fi ocupate de alți operatori, de alte țări care nu sunt din Uniunea Europeană”, a declarat Tánczos Barna.
Săptămâna trecută, fermierii au protestat la București.
Manifestația a degenerat în confruntări cu forțele de ordine după ce printre demonstranți s-au infiltrat huligani.
Ministrul a condamnat "transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență".
Citește și: Siegfried Mureșan anunță că va cere votul Parlamentului, chiar dacă nu va avea asigurată o majoritate













