Ministrul Transporturilor: 4 zile de muncă pentru unii angajați și scădere de 10% a indemnizațiilor directorilor CFR, pentru reducerea cheltuielilor
„Vor fi şi alte măsuri, bineînţeles, pentru eficientizare, dar, după discuţia de astăzi, voi face o prezentare mai amplă”, a spus ministrul Transporturilor.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 23 Iulie 2025, 11:03 • Actualizat: 23 Iulie 2025, 11:03
Indemnizațiile directorilor generali și financiari ai CFR Infrastructură și CFR Călători vor fi reduse cu 10%, în timp ce unii angajați ai primei companii vor lucra doar patru zile pe săptămână, într-un efort de reducere a cheltuielilor, a anunțat, miercuri, 23 iulie, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban.
„Una dintre priorităţile mele este eficientizarea companiilor din coordonarea Ministerului Transportului, atât din perspectiva performanţelor, cât şi din cea a cheltuielilor. Le-am transmis acest lucru de îndată şi directorilor acestor companii şi le-am solicitat să vină cu planuri concrete.
Chiar zilele acestea am discuţii, astăzi, o primă discuţie mai aplicată cu CFR S.A. şi CFR Călători, care vor veni să-mi prezinte câteva măsuri în acest sens. Înţeleg că printre acestea se numără şi reducerea salariului managerilor. Cred că, din ce înţeleg, vor renunţa la 10% din salariu.
Avem o reducere a programului săptămânal de lucru de la cinci la patru zile pentru anumite categorie de personal, aici mă refer la 1.400 şi ceva de angajaţi din cei peste 20.000. Vor fi şi alte măsuri, bineînţeles, pentru eficientizare, dar, după discuţia de astăzi, voi face o prezentare mai amplă”, a spus ministrul, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Pe de altă parte, Ciprian Șerban a spus că nu crede că Ministerul Transporturilor va fi afectat de măsurile anunțate de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar, ci va avea loc o eficientizare la nivelul instituției.
„Nu, nu cred că vor afecta, eu cred că duc la o eficientizare a ceea ce se întâmplă şi în Ministerul Transporturilor, pentru că, aşa cum spuneam, sunt companii unde este inevitabilă o restructurare, să spun, şi aici mă refer mai mult la personalul TESA, dacă aş putea spune, pentru că avem companii unde avem un TESA la... 0,7 TESA la un muncitor, ceea ce mi se pare enorm. Avem nevoie de eficienţă şi de eficientizare în toate companiile”, a mai spus ministrul.
„Nu putem cere performanță fără responsabilitate”
Ulterior, după ce au avut loc discuțiile anunțate, ministrul Transporturilor a transmis că directorii generali și directorii financiari ai CFR Infrastructură și CFR Călători își vor reduce indemnizațiile cu 10%.
„Totodată, și directorii generali și financiari ai filialelor CFR Infrastructură (Informatică Feroviară, Electrificare CFR și Tipografică Feroviară) își vor reduce indemnizațiile cu 10%. Tot cu 10%, își vor reduce indemnizațiile și directorul general și financiar de la SCRL Brașov - filială a CFR Călători. Este un gest necesar care transmite un semnal clar de responsabilitate și solidaritate.
Încă de la preluarea mandatului, am început un amplu proces de eficientizare și optimizare a cheltuielilor în cadrul companiilor din subordinea ministerului”, a scris ministrul, pe pagina lui de Facebook.
Program de lucru de 4 zile pe săptămână pentru unii angajați CFR
De asemenea, ministrul a anunțat că programul de lucru va fi redus la patru zile pe săptămână pentru un număr restrâns de angajați ai CFR Infrastructură, fără a fi afectată siguranța circulației.
Ministrul a precizat că această decizie este una „curajoasă” și că economia realizată prin această măsură a fost estimată este de aproximativ 3,25 milioane de lei lunar.
„Este în curs de implementare un sistem clar de reorganizare, optimizare și funcționare a subunităților din țară. Cu această măsură, CFR Infrastructură estimează că va economisi aproape 57 milioane de lei pe an.
În plus, se va renunța la materialul rulant tehnologic învechit care poate fi casat și valorificat, ceea ce ar putea aduce înapoi, în bugetul companiei, aproximativ 8,7 milioane de lei până la sfârșitul anului.
În paralel cu acestea, CFR Infrastructură continuă transformarea căii ferate prin proiecte strategice moderne, finanțate din fonduri europene nerambursabile.
La CFRCălători reducem cheltuielile nejustificate și utilizăm mai bine banii publici, printr-o serie de măsuri care generează un impact financiar major:
Economii totale estimate până la finalul anului: peste 130 milioane lei!
Iată cum ajungem la această sumă:
• Suspendarea unor trenuri neperformante: 40 milioane lei;
• Neacordarea orelor suplimentare și festive: 47 milioane lei;
• Demersuri către ARF pentru redimensionarea volumului de activitate și creșterea valorii unitare: 40 milioane lei;
• Reducerea indemnizațiilor conducerii: 0,3 milioane lei;
• Sistarea cumulului pensie – salariu: 1,5 milioane lei.
Totodată, am pornit un amplu proces de actualizare a indicatorilor de performanță de la companiile din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”, a mai scris Ciprian Şerban.
Pază de 800 de miliarde de lei pe an la metrou
Totodată, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, Ciprian Şerban a spus că unele companii din subordinea Ministerului Transporturilor, cum este Metrorex, primește subvenții foarte mari. Compania cheltuie aproximativ 80 de milioane de lei pe an pentru pază la metrou.
„Avem companii care, bineînţeles, iau undeva în jur de 1 miliard, cum e Metrorexul, subvenţii, ceea ce este foarte mult. În acelaşi timp, trebuie să păstrăm circulaţia metroului deschisă, dar trebuie umblat foarte mult la cheltuieli. Avem contracte de pază, chiar ieri am descoperit o sumă undeva în jur de 80 de milioane pe an pentru pază la metrou, atât au cerut secretarii de stat.
80 de milioane de lei, da, 800 de miliarde pe an pază la metrou. Sunt curios ce păzesc aceşti oameni, mă gândesc că nu ne fură nimeni metroul, dar am cerut, prin secretarul de stat, astăzi, o analiză şi tot azi voi discuta pe acest subiect”, a spus oficialul.













