Misiune de transfer aerian al unui cord pentru transplant, realizată cu succes
Zborul a durat o oră și 12 minute, în limita timpului în care organul poate fi transportat în siguranță.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 16 Septembrie 2025, 11:01 • Actualizat: 16 Septembrie 2025, 11:08
Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a efectuat, luni, un transfer aerian de urgență al unei inimi de la București la Târgu Mureș.
Zborul a durat o oră și 12 minute, în limita timpului în care organul poate fi transportat în siguranță.
Inima a fost prelevată de o echipă medicală de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.
Echipa a fost transportată la Stadionul Dinamo, de unde elicopterul SMURD Sikorsky S-70M a decolat spre Târgu Mureș.
Operațiunea s-a desfășurat la solicitarea Agenției Naționale de Transplant, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Inspectoratele pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean Mureș și echipajele de aviație au asigurat logistica necesară pentru ca inima să ajungă rapid la Institutul din Târgu Mureș, unde va fi utilizată într-un transplant.
"Misiunea nu a fost doar despre transferul unui organ, ci despre speranța unui om la o nouă viață. Operațiunea ne reamintește că există eroi în uniformă, pregătiți să facă tot ce le stă în putere pentru a salva vieți. Este o poveste despre bunătate, solidaritate și despre un sistem de urgență integrat, care funcționează", precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.













