Naufragiu în largul coastelor sud-coreene: Toți cei 246 de pasageri au fost salvați
Vasul Queen Jenuvia 2 este blocat pe un recif și nu se poate mișca.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 19 Noiembrie 2025, 19:02 • Actualizat: 19 Noiembrie 2025, 21:18
Toți cei 246 de pasageri ai unui feribot sud-coreean au fost salvați după ce nava a eșuat pe stânci, în largul coastei de sud-est a țării, potrivit Pazei de Coastă.
Oficialii au precizat că Queen Jenuvia 2 este blocat pe un recif și nu se poate mișca, însă în acest moment nu există risc de scufundare sau răsturnare.
Naufragiul a avut loc miercuri seară, în apropierea insulei Jangsan din comitatul Sinan. Nava a eșuat pe stâncile din apropierea insulei nelocuite Jogdo, potrivit BBC News.
Presa locală a relatat că 5 persoane au suferit răni ușoare în urma impactului, dar nu există alte victime.
Unii membri ai echipajului se află încă la bord și colaborează cu paza de coastă. Nu este clar câți dintre cei 21 de membri ai echipajului au rămas pe navă.
Premierul sud-coreean Kim Min-seok a ordonat mobilizarea tuturor navelor disponibile pentru operațiunea de salvare.
„Am confirmat că nu există în prezent infiltrații de apă. Transferăm pasagerii pe navele de patrulare și îi ducem într-un loc sigur”, a declarat un oficial al Pazei de Coastă, citat de ziarul Chosun Ilbo.
Paza de Coastă intenționează să tracteze nava la țărm la fluxul mare.
Feribotul de 26.000 de tone se îndrepta spre orașul-port Mokpo, după ce plecase de pe insula turistică Jeju, au spus oficialii.
Zona se află în apropierea locului scufundării feribotului Sewol, în 2014, tragedie soldată cu peste 300 de morți, majoritatea elevi aflați într-o excursie.
Epava recuperată a feribotului Sewol a fost adusă la Mokpo aproape trei ani mai târziu.













