Sursa ta de încredere

Nicușor Dan a sesizat la CCR Legea referitoare la unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei

Nicușor Dan consideră că, prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, legea a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale.

Nicușor Dan a sesizat la CCR Legea referitoare la unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei
Foto: Facebook/ Nicusor Dan

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 10 Iulie 2025, 16:03  • Actualizat: 10 Iulie 2025, 16:03

Preşedintele Nicuşor Dan a sezisat la Curtea Constituţională a României (CCR), joi, 10 iulie, Legea referitoare la unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, pe care Parlamentul i-a trimis-o pe 21 iunie spre promulgare.

Legea se referă la modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 referitoare la interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.

Explicațiile lui Nicușor Dan

Nicușor Dan consideră că, prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, legea a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale, respectiv art. 1 alin. (3) şi (5), art. 20, art. 30, art. 31, art. 33 din Constituţie.

Președintele a explicat că „orice acţiune a statului care se referă la polarizarea existentă trebuie să ofere toate garanţiile pentru a nu putea fi citită ca o acţiune a unei opţiuni politice a societăţii, cu reprezentare parlamentară majoritară, împotriva celeilalte”.

„Statul român trebuie să acţioneze cu fermitate pentru a preveni şi pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituţionale, efectul va fi contrar.

Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autorităţile statului este la cote reduse şi orice acţiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare creşte tensiunea socială şi neîncrederea în autorităţi”, a spus el, potrivit Agerpres.

Președintele a invocat critici de constituţionalitate din perspectiva necesităţii clarităţii şi previzibilităţii legii. El a indicat lipsa de claritate a noţiunii de legionar şi de fascist.

„Absenţa unei definiţii legale exprese a noţiunii de legionar lasă loc arbitrariului în activitatea organelor judiciare (parchete şi instanţe de judecată) chemate să urmărească şi să judece cele două infracţiuni prevăzute în art. I pct. 5 şi 6 din Lege, ceea ce poate să genereze practică neunitară şi instabilitate juridică la nivelul societăţii.

Pericolul este cu atât mai serios cu cât infracţiunile menţionate sunt sancţionate cu pedepse relativ severe (închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la unu la 5 ani, şi interzicerea unor drepturi), ceea ce face ca lipsa de claritate a legii să determine riscuri importante faţă de libertatea individului şi celelalte garanţii procesuale asociate dreptului la un proces echitabil.

Similar, nici termenul de fascist nu beneficiază de o definiţie legală, chiar dacă acesta este folosit constant în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, ceea ce ridică aceeaşi problemă de neconformitate a textelor legale cu standardele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie”, a spus președintele.

Nicușor Dan a mai spus că, prin comparaţie, legislaţiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene identifică mai precis sfera organizaţiilor, a faptelor, a materialelor şi a simbolurilor interzise.

Președintele s-a referit şi la lipsa de claritate a noţiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva conţinutului.

„Este lesne de observat că definiţia citată este circulară, deoarece lămureşte numai sensul noţiunii de materiale, dar calificarea acestora ca fiind fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se realizează prin trimitere la idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ceea ce nu lămureşte deloc semnificaţia atributelor enumerate de legiuitor.

Cu alte cuvinte, lipseşte chiar elementul central al materialelor incriminate de art. I pct. 6 din Lege, ceea ce lasă loc arbitrariului în interpretarea şi în aplicarea acestei noţiuni de către organele judiciare competente (parchetele şi instanţele judecătoreşti)”, a mai spus el.

Președintele a precizat şi că legea este lipsită de claritate în ceea ce priveşte noţiunea de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva concentraţiei conţinutului şi din perspectiva autorului materialului.

„Apreciem că: art. I pct. 2 din Lege este neconstituţional întrucât prevede interzicerea materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, dar noţiunea este neclară; art. I pct. 3 si art. II pct. 1 din Lege sunt neconstituţionale întrucât definesc materialele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, respectiv antisemite, dar noţiunea este neclară;

art. I pct. 5 din Lege este neconstituţional întrucât sintagma organizaţie cu caracter legionar este neclară; art. I pct. 6, 7, 8 din Lege sunt neconstituţionale întrucât se referă la materialele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, dar noţiunea este neclară; art. I pct. 9, 14, 15 din Lege sunt neconstituţionale din cele trei perspective de la punctul f”, arată preşedintele.

Nicuşor Dan a adus şi critici de constituţionalitate din perspectiva dreptului la informaţie (art. 31 din Constituţie), accesului la cultură (art. 33 din Constituţie) şi libertăţii de exprimare (art. 30 din Constituţie).

„În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului este neconstituţională”, susţine președintele în sesizarea transmisă CCR.

Legea a fost sesizată la CCR şi de către deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Oamenilor Tineri şi deputaţi neafiliaţi.

Citește și: Profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș, numit de președintele Nicușor Dan în postul de judecător la CCR

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic
Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7
Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială
Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare