Sursa ta de încredere

Nicuşor Dan: Traversăm cea mai gravă criză de securitate în Europa după al Doilea Război Mondial

Ne exprimăm recunoştinţa pentru veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi pentru toţi ostaşii români care cu hotărâre, devotament şi eroism au luptat în Războiul pentru Independenţa României şi în Primul Război Mondial.

Nicuşor Dan: Traversăm cea mai gravă criză de securitate în Europa după al Doilea Război Mondial
Foto: Administrația Prezidențială

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 11 Noiembrie 2025, 13:28  • Actualizat: 11 Noiembrie 2025, 13:28

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că traversăm cea mai gravă criză de securitate di neuropa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

El a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, prilej de omagiere a tuturor militarilor care au participat la misiuni în zone unde România a fost şi este prezentă alături de aliaţi şi parteneri.

„Faptul că, în prezent, ţara noastră este un stat independent şi suveran, respectat la nivel internaţional şi parte a marii familii euroatlantice, se datorează în mare măsură sacrificiilor şi, de multe ori, jertfei supreme pe care ostaşii români le-au făcut de-a lungul timpului pe câmpurile de luptă ale conflagraţiilor la care România a participat sau, recent, în teatrele de operaţii.

Ne exprimăm recunoştinţa pentru veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi pentru toţi ostaşii români care cu hotărâre, devotament şi eroism au luptat în Războiul pentru Independenţa României şi în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea neamului”, a transmis Nicuşor Dan, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele a felicitat echipa Invictus pentru rezultatele din Canada.

„Continuăm să traversăm cea mai gravă criză de securitate din Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. România se află în vecinătatea imediată a războiului de agresiune dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. În pofida efectelor negative ale acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse la nivel european, ţara noastră rămâne un pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO, cu o contribuţie substanţială la securitatea regională şi euroatlantică”, a subliniat Nicuşor Dan.

Citește și: Ziua Veteranilor, marcată prin ceremonii militare şi religioase

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic