Nivelul ridicat al preţurilor la energie în orele de vârf este o provocare pentru România
„Ne aşteaptă vremuri complicate, iar coordonarea la nivel european şi sprijinul FMI sunt esenţiale pentru a le depăşi”, a subliniat secretarul de stat.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 03 Aprilie 2026, 13:26 • Actualizat: 03 Aprilie 2026, 13:26
România se confruntă cu nivelul ridicat al prețurilor la energie în orele de vârf, soluțiile pentru această provocare fiind creșterea producției interne, investiţii în capacităţi de stocare şi o gestionare mai eficientă a consumului, consideră Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.
„Una dintre principalele provocări pentru România rămâne nivelul ridicat al preţurilor la energie în orele de vârf. Soluţiile sunt clare: creşterea producţiei interne, investiţii în capacităţi de stocare şi o gestionare mai eficientă a consumului. În actualul context internaţional, securitatea aprovizionării devine şi ea, din nou, o prioritate esenţială”, a scris Buşoi pe pagina sa de Facebook, în contextul unei întâlniri cu o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Secretarul de stat a precizat că a purtat discuţii, joi, la Ministerul Energiei, cu delegaţia FMI aflată în România, condusă de Joong Shik Kang, şeful Misiunii, „într-un cadru deschis şi aplicat, în care am analizat principalele provocări din sectorul energetic din România”.
„Traversăm o perioadă dificilă la nivel internaţional, care ne obligă să acţionăm rapid, coerent şi responsabil. În acest context, menţinerea stabilităţii economice rămâne o prioritate esenţială, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru privat”, a adăugat Cristian Buşoi.
„Piaţa energetică este într-o continuă transformare, cu evoluţii rapide şi dificil de anticipat, ceea ce impune reacţii ferme şi bine fundamentate. Ne aşteaptă vremuri complicate, iar coordonarea la nivel european şi sprijinul FMI sunt esenţiale pentru a le depăşi”, a subliniat secretarul de stat.













