Nobel 2026: Premiul pentru Chimie răsplătește cercetarea autocatalizei în sinteza organică asimetrică
Homochiralitatea are o importanță deosebită în dezvoltarea medicamentelor, deoarece formele în oglindă ale aceleiași molecule pot avea efecte biologice diferite.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 07 Octombrie 2026, 13:12 • Actualizat: 07 Octombrie 2026, 13:18
Premiul Nobel pentru Chimie le-a fost acordat cercetătorilor Henri B. Kagan și Kenso Soai „pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică”, a anunțat Academia Regală Suedeză de Științe.
Cercetările celor doi au contribuit la înțelegerea unui fenomen fundamental al chimiei vieții: predominanța uneia dintre cele două forme ale unor molecule care sunt imagini în oglindă, asemenea mâinii stângi și mâinii drepte.
Această proprietate, numită homochiralitate, se regăsește, de exemplu, în aminoacizii care alcătuiesc proteinele organismelor vii. În schimb, reacțiile chimice obișnuite pot produce cele două forme în proporții egale.
Descoperirile premiate au arătat cum poate fi amplificat un dezechilibru între aceste forme, astfel încât una dintre ele să devină predominantă.
Fenomenul are o importanță deosebită în dezvoltarea medicamentelor, deoarece formele în oglindă ale aceleiași molecule pot avea efecte biologice diferite.
Henri B. Kagan a făcut un pas decisiv în 1986, când a demonstrat că anumite reacții pot produce un exces al uneia dintre formele moleculare mai mare decât se anticipase.
Kenso Soai a continuat cercetările și, în 1995, a descris o reacție în care produsul format contribuie la propria sa producere, prin autocataliză. În 2003, a prezentat o reacție care a dus la formarea uneia dintre cele două variante moleculare posibile, potrivit comunicatului Comitetului Nobel.
Rezultatele celor doi cercetători au oferit o explicație pentru modul în care poate apărea homochiralitatea și au contribuit la dezvoltarea metodelor de sinteză folosite în industria farmaceutică.
Sezonul anunțării premiilor Nobel continuă joi, cu distincția pentru Literatură, urmată vineri de Premiul pentru Pace.
Premiul pentru Științe Economice va fi anunțat luni, 12 octombrie.













