Sursa ta de încredere

Noul Cod al urbanismului, adoptat de aleși

Adoptarea legii permite îndeplinirea unui jalon asociat unor fonduri europene în valoarea de 972 de milioane de euro.

Noul Cod al urbanismului, adoptat de aleși
Foto: Radio România | Andrei Paleu • imagine ilustrativă

Articol de Andrei Enache, Publicat: 30 Iulie 2026, 23:00  • Actualizat: 30 Iulie 2026, 23:09

Parlamentul a adoptat, joi, Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, proiect reformă prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență.

La Senat, for decizional în acest caz, inițiativa a fostă aprobat cu 91 de voturi „pentru”.

Adoptarea legii permite îndeplinirea unui jalon asociat unor fonduri europene în valoarea de 972 de milioane de euro.

Noul Cod de urbanism reunește într-un singur act normativ reguli cuprinse până acum în 21 de acte legislative și urmărește simplificarea procedurilor, reducerea termenelor de autorizare și clarificarea responsabilităților instituțiilor și specialiștilor din domeniul construcțiilor.

Una dintre principalele modificări este digitalizarea procesului de emitere a certificatelor de urbanism, avizelor și autorizațiilor de construire. Ministerul Dezvoltării urmează să creeze o platformă națională care va funcționa ca ghișeu unic pentru procedurile de autorizare.

Termenul pentru emiterea unei autorizații de construire ar urma să fie redus la aproximativ 65 de zile, față de intervalele de 4 până la 8 luni întâlnite în prezent.

De asemenea, documentațiile urbanistice vor avea termene mai scurte. Planurile urbanistice generale ar urma să fie finalizate în cel mult 12 luni, cele zonale în aproximativ 7 luni și jumătate, iar pentru Planurile de detaliu sunt prevăzute proceduri simplificate.

Codul introduce reguli adaptate diferit pentru marile orașe și pentru localitățile rurale, unde procedurile vor fi simplificate.

La București, atribuțiile privind emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire vor fi transferate de la primăriile de sector către Primăria Municipiului București. Măsura va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2028.

Dezvoltatorii care construiesc ansambluri rezidențiale cu peste 500 de locuințe vor trebui să contribuie financiar la infrastructura locală. Fondurile vor putea fi utilizate pentru construirea de creșe, grădinițe, școli și alte facilități necesare noilor comunități.

Legea prevede și înființarea Registrului Național al Construcțiilor, precum și noi reguli pentru certificarea firmelor și răspunderea proiectanților și specialiștilor implicați în procesul de autorizare.

Pentru investițiile publice, studiile de fezabilitate vor putea fi realizate pe baza unor indicatori de referință, iar proiectele tehnice vor rămâne valabile pe întreaga durată a lucrărilor.

Ministerul Dezvoltării a precizat că legislația privind protejarea spațiilor verzi nu este modificată.

Noul Cod va intra în vigoare la 15 zile după promulgarea de către șeful statului.

Citește și: Legea pentru Programul SAFE, adoptată de Parlament

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 18:33

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți

Mai multe vagoane au deraiat și au căzut de pe terasament.

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 18:26

MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România

A fost detectată o nouă ţintă în spaţiul aerian al Ucrainei, la aproximativ 4 kilometri nord de localitatea Chilia Veche, în...

MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 17:30

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone

„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul RO-ALERT.

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 16:14

INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna noiembrie un debit maxim de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.400 mc/s.

INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie
Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 13:48

Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism

Polonia se află duminică în prima zi de doliu, cu drapelele coborâte în bernă, lumânări aprinse şi slujbe religioase.

Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism
Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 13:26

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Rafinare (-55,26%), Artego (-18,90%) şi...

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 12:35

Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat un mijloc de „presiune” utilizat de Moscova înainte de reluarea...

Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 12:03

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

„Aceste volume nu reprezintă un consum obişnuit al unei reţele de termoficare funcţionale, ci indică amploarea...

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

Radio România Actualitați

Handbal: Două meciuri, două înfrângeri pentru România în campania pentru EURO 2028

Handbal: Două meciuri, două înfrângeri pentru România în campania pentru EURO 2028

Handbal: Două meciuri, două înfrângeri pentru România în campania pentru EURO 2028
Superliga: CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0

Superliga: CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0

Superliga: CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0
Preliminarii CM 2028 la fotbal în sală. România a învins cu 2-1 Danemarca

Preliminarii CM 2028 la fotbal în sală. România a învins cu 2-1 Danemarca

Preliminarii CM 2028 la fotbal în sală. România a învins cu 2-1 Danemarca
Echipa națională: Stanciu și Mihăilă, indisponibili pentru meciurile cu Polonia și Bosnia. Pe cine a chemat Hagi