Papa Francisc inaugurează Jubileul Bisericii Catolice
Aproximativ 30.000 de oameni sunt aşteptaţi la ceremonia de marți seară, urmată de slujba din Ajunul Crăciunului, condusă de Suveranul Pontif.

Articol de Matei Pavel, Publicat: 24 Decembrie 2024, 13:45 • Actualizat: 24 Decembrie 2024, 19:34
Papa Francisc inaugurează Jubileul Bisericii Catolice, marți, prin deschiderea simbolică a Uşii Sfinte a Basilicii San Pietro, care va fi trecută de pelerini pe tot parcursul anului următor.
Aproximativ 30.000 de oameni sunt aşteptaţi la ceremonia de marți seară, urmată de slujba din Ajunul Crăciunului, condusă de Suveranul Pontif.
Potrivit Radio România Actualități, securitatea Vaticanului a fost mult întărită, după atacul mortal din oraşul german Magdeburg.
Micul stat și împrejurimile sale vor fi blindate, iar turiștii care vor dori să ajungă în Piața San Pietro vor fi controlați cu detectoare de metale.
Totodată, liniile și stațiile de metrou vor fi monitorizate pentru a oferi siguranța pelerinilor, asemeni gărilor și aeroporturilor din Roma.
Papa Francisc va prezida ritualul deschiderii porții sfinte a Basilicii și sfânta liturghie în noaptea solemnităţii Crăciunului, începând cu ora 19:00.
Jubileele ordinare, acele perioade destinate convertirii și penitenței credincioșilor, foarte importante pentru Biserica italiană Catolică, au loc la fiecare 25 de ani.
Tradiția a fost instituită la Vatican în anul 1.300 de Papa Bonifacio al VIII-lea, care a planificat un jubileu pentru fiecare secol.
Începând din 1475, cu scopul de a permite fiecărei generații să trăiască cel puțin un an sfânt, a fost adoptată organizarea jubileului la fiecare 25 de ani.