Sursa ta de încredere

Parchetul European acuză Grecia că amenință independența instituției: Procurorul-șef Laura Kövesi sesizează Comisia Europeană

EPPO critică modificări legislative adoptate de aleșii eleni la Codul de procedură penală.

Parchetul European acuză Grecia că amenință independența instituției: Procurorul-șef Laura Kövesi sesizează Comisia Europeană

Articol de Andrei Enache, Publicat: 22 Mai 2026, 18:49  • Actualizat: 22 Mai 2026, 19:00

Procurorul-șef european, Laura Kövesi, a transmis Comisiei Europene o scrisoare oficială în care semnalează modificări legislative și decizii recente din Grecia care pot afecta funcționarea independentă și eficientă a instituției.

Într-un comunicat publicat vineri, EPPO arată că demersul a fost făcut în baza Regulamentului european privind protecția bugetului Uniunii Europene și vizează evoluții care „ridică serioase îndoieli” privind respectarea obligației de cooperare loială de către autoritățile elene.

Potrivit instituției, una dintre probleme este modificarea rapidă a Codului grec de procedură penală, prin introducerea unei proceduri speciale pentru infracțiunile grave comise de parlamentari. EPPO susține că această schimbare afectează capacitatea procurorilor europeni de a investiga și urmări penal în mod eficient infracțiunile aflate în competența lor în Grecia.

De asemenea, Parchetul European critică decizia recentă a Consiliului Judiciar Suprem din Grecia de a nu recunoaște integral hotărârea adoptată de Colegiul EPPO la 12 noiembrie 2025 pentru reînnoirea mandatelor, pentru încă cinci ani, a trei procurori europeni delegați.

În comunicat se arată că această decizie are „un efect negativ asupra independenței EPPO în Grecia”.

„Procurorul-șef european a informat Comisia Europeană cu privire la aceste evoluții, care ridică serioase semne de întrebare privind respectarea de către autoritățile elene a obligației de cooperare loială”, precizează instituția.

EPPO amintește că este organismul independent de urmărire penală al Uniunii Europene, responsabil cu investigarea și trimiterea în judecată a infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE, inclusiv fraudele cu fonduri europene, corupția și fraudele transfrontaliere în materie de TVA.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri