PARIS: Un angajat al Palatului Élysée, trimis în judecată pentru furtul unor obiecte de masă de mare valoare
Cazul apare la doar câteva luni după ce Muzeul Luvru a fost ținta unui jaf spectaculos, în urma căruia bijuterii în valoare de 88 de milioane de euro au fost furate.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 23 Decembrie 2025, 00:05 • Actualizat: 23 Decembrie 2025, 00:39
Un angajat cu rang înalt al Palatul Élysée, reședința oficială a președintelui Franței, va fi judecat pentru furtul unor obiecte de masă prețioase, printre care pahare de șampanie Baccarat și farfurii din porțelan de Sèvres.
Aproximativ 100 de obiecte, raportate ca dispărute din colecția prezidențială, ar fi fost descoperite ulterior în vestiarul, mașina și locuința lui Thomas M., despre care presa franceză scrie că este șeful majordomilor de la Palatul Élysée.
Bărbatul va fi judecat alături de alte două persoane, relatează BBC News.
Anchetatorii susțin că o parte dintre bunuri, estimate la valori cuprinse între 15.000 și 40.000 de euro, au fost identificate pe contul său de pe platforma de vânzări online Vinted.
Cazul apare la doar câteva luni după ce Muzeul Luvru a fost ținta unui jaf spectaculos, în urma căruia bijuterii în valoare de 88 de milioane de euro au fost furate.
Potrivit presei franceze, Thomas M. avea, în calitate de șef al majordomilor și responsabil cu argintăria de valoare, atribuții precum aranjarea meselor la dineurile de stat și la alte evenimente oficiale. El este acuzat că ar fi sustras obiectele pe parcursul mai multor luni și că ar fi falsificat registrele de inventar pentru a-și acoperi faptele.
Printre bunurile presupus furate se numără tacâmuri din argint masiv și o figurină semnată de René Lalique. Procurorii afirmă că inventarul ținut de Thomas M. ar indica intenția acestuia de a sustrage și alte obiecte.
Potrivit postului TF1 Info, Palatul Élysée a publicat deja un anunț de angajare pentru găsirea unui înlocuitor. În paralel, reprezentanții Sèvres, manufactura de porțelan de stat a Franței, au identificat unele dintre obiectele lor pe site-uri de licitații online, inclusiv o farfurie marcată cu însemnele forțelor aeriene și mai multe scrumiere.
Thomas M. a fost arestat marți, 16 decembrie, sub suspiciunea de furt, împreună cu partenerul său, Damien G., colecționar și administrator al unei case de licitații online. O a treia persoană, Ghislain M., a fost arestată o zi mai târziu, fiind acuzată de tăinuire. Avocatul acestuia a invocat pasiunea clientului său pentru antichități rare drept explicație a implicării sale.
Potrivit cotidianului Le Parisien, care a relatat primul despre caz, Ghislain M. lucra ca agent de pază la Luvru la momentul faptelor și i-a fost interzis accesul în muzeu până la finalizarea procesului.
Procesul este programat să înceapă în luna februarie.













