PERU: 18 morți în urma unui accident de autocar | VIDEO
Vehiculul de transport persoane a căzut într-o râpă adâncă de zeci de metri.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 26 Iulie 2025, 12:03 • Actualizat: 26 Iulie 2025, 12:12
Cel puțin 18 persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 30 au fost rănite, vineri, după ce un autocar a căzut într-o râpă adâncă de circa 50 de metri în regiunea montană Junín, situată în Anzii Centrali din Peru.
Printre victime se numără și doi copii.
Tragedia s-a produs într-o zonă deosebit de periculoasă a drumului, într-un sector cunoscut pentru serpentinele abrupte și lipsa parapetelor. Autobuzul transporta peste 60 de persoane și se îndrepta dinspre capitala Lima spre orașul La Merced, în inima regiunii amazoniene peruviene.
Postul de radio RPP a relatat că vehiculul a ieșit de pe carosabil într-un viraj periculos, prăbușindu-se în gol pe o distanță de aproximativ 50 de metri. Mai multe echipaje de salvare au intervenit la fața locului pentru a recupera victimele și pentru a transporta răniții la spitalele din apropiere.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a verifica dacă au fost respectate normele de siguranță rutieră.
Accidentele rutiere grave sunt o realitate frecventă în Peru, unde infrastructura deficitară, viteza excesivă, lipsa semnalizării corespunzătoare și controalele ineficiente contribuie la riscul ridicat de tragedii pe drumurile publice. Potrivit datelor oficiale furnizate de poliție, în anul 2024 și-au pierdut viața în accidente rutiere nu mai puțin de 3.173 de persoane.













