Sursa ta de încredere

Planul de încetare a focului în Gaza, din nou pe masa negocierilor

Un eventual nou armistițiu ar putea coincide cu sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, care începe duminică.

Planul de încetare a focului în Gaza, din nou pe masa negocierilor
Foto: REUTERS | Ramadan Abed

Articol de Andrei Enache, Publicat: 30 Martie 2025, 07:33  • Actualizat: 30 Martie 2025, 07:42

Gruparea militantă palestiniană Hamas a anunțat, sâmbătă, că sprijină reluarea unei încetări a focului în Fâșia Gaza printr-o propunere avansată de mediatori, care ar presupune eliberarea a 5 ostatici în schimbul unei armistițiu de 50 de zile.

Khalil al-Hayyam, cel mai înalt lider Hamas aflat în afara enclavei, a declarat că gruparea a aprobat un proiect de acord trimis de mediatorii egipteni și qatarezi.

Biroul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis că a primit, de asemenea, planul și a prezentat o "contra-propunere mediatorilor, în deplină coordonare cu Statele Unite", relatează BBC.

Dacă va fi aprobat, noul acord limitat de încetare a focului ar putea coincide cu sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, care începe duminică.

Sâmbătă, biroul lui Benjamin Netanyahu a anunțat că a avut consultări pe marginea propunerii de încetare a focului din partea mediatorilor.

Cabinetul premierului a precizat că oferta israeliană a fost convenită împreună cu SUA, dar nu s-au furnizat alte detalii. SUA nu a comentat public subiectul.

Între timp, forțele israeliene au lansat o operațiune terestră în Rafah și au continuat atacurile aeriene în toată Fâșia Gaza, după ce încetarea focului, care intrase în vigoare pe 19 ianuarie, s-a încheiat la începutul acestei luni.

Cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord pentru o a doua fază a înțelegerii după expirarea celei dintâi.

În prima etapă, Hamas a eliberat 33 de ostatici. Se crede că gruparea susținută de Iran mai deține 59 de ostatici, deși nu toți mai sunt în viață.

Anterior, Hamas a insistat asupra respectării acordului inițial – cu negocieri pentru o a doua fază care prevedea eliberarea tuturor ostaticilor rămași în schimbul retragerii complete a forțelor israeliene din Gaza și încheierii războiului.

Însă, aceste negocieri nu au început niciodată.

În schimb, Israelul și SUA au propus ca prima fază a încetării focului – care a expirat acum o lună – să fie prelungită, fără o garanție clară că războiul se va încheia.

Israelul a acuzat Hamas că a refuzat prelungirea și, pe 18 martie, și-a reluat atacurile militare asupra Gazei.

Peste 900 de persoane din întreaga regiune au fost ucise de atacurile aeriene lansate de atunci, potrivit Ministerului Sănătății condus de Hamas.

Între timp, rudele ostaticilor rămași l-au acuzat pe Benjamin Netanyahu că pune viețile acestora în pericol prin ruperea încetării focului.

Unul dintre acești ostatici, Elkana Bohbot, a apărut într-un nou videoclip postat de Hamas, în care imploră să fie eliberat.

BBC amintește că războiul a fost declanșat când Hamas a atacat sudul Israelului pe 7 octombrie 2023, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând 251 de prizonieri în Gaza.

Israelul a răspuns cu o ofensivă militară de amploare, care a provocat moartea a peste 50.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.

Citește și: "Datorită scutului NATO, România a devenit un loc sigur", consideră președintele Bolojan

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri