Plenul comun al Parlamentului în care se va da votul în cazul Guvernului Veştea se va reuni luni, la ora 21:30
Conducerea Parlamentului a aprobat timpul maxim alocat pentru dezbaterile din plenul reunit.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 Iunie 2026, 11:44 • Actualizat: 22 Iunie 2026, 17:08
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au hotărât ca plenul comun pentru votul în cazul Guvernului condus de Adrian Veştea să aibă loc luni, începând cu ora 21:30.
Tot luni, de la ora 12:00 la ora 21:00, vor avea loc audierile în comisii în cazul persoanelor propuse pentru funcţia de ministru.
Adrian Veștea va avea 30 de minute la dispoziție în dezbateri
De asemenea, conducerea Parlamentului a aprobat timpul maxim alocat pentru dezbaterile din plenul reunit.
Prim-ministrul desemnat, Adrian Veştea, va avea 30 de minute la dispoziţie, pe care le poate folosi la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.
Grupurile parlamentare ale PSD vor avea 11 minute, AUR - 8 minute, PNL - 6 minute, USR - 5 minute, UDMR - 3 minute, Uniţi pentru România - 2 minute, grupul minorităţilor, S.O.S. România şi Pace Întâi România - câte 1 minut, iar neafiliaţii - 2 minute.













